La St. Petersburg începe duminică primul summit Rusia - Uniunea Europeană de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin. Înainte de summit, corespondentul nostru la Bruxelles Dan Alexe reamintește cum a reușit Vladimir Putin în trecut să folosească legăturile personale cu liderii europeni pentru a modela relația dintre Moscova și Bruxelles.
Relatiile Rusiei cu Uniunea Europeana sint extrem de complexe, implicand, dincolo de atitudinea Moscovei fata de institutiile europene, si relatiile personale ale liderului de la Kremlin cu unul sau altul din omologii sai europeni.
Astfel, abilitatea lui Putin s-a vazut in aceea ca a reusit sa atraga direct si personal de partea lui lideri europeni aflati teoretic pe pozitii ideologice opuse, precum conservatorul italian Silvio Berlusconi, sau social-democratul german Gerhard Schröder.
Acesta din urma a acceptat de altfel, la incheierea mandatului sau de cancelar german, un post foarte bine remunerat oferit de Putin in cadrul gigantului energetic rusesc Gazprom. Lucrul a starnit un foarte mare scandal in Germania, facand sa planeze retrospectiv nenumarate suspiciuni asupra intregii politici germane fata de Rusia in timpul mandatului lui Schröder.
Eficacitatea diplomatiei personale a lui Putin s-a mai vazut si in faptul ca europenii nu au putut niciodata cadea de acord asupra unor eventuale sanctiuni impuse Rusiei, nici macar in momentul celor mai mari atrocitati comise in Cecenia, intrucat in interiorul Consiliului European Berlusconi, Schröder, Sarkozy sau chiar Tony Blair, frînau orice initiativa in acest sens.
De altfel, in cadrul Uniunii Europene, tarile care sint cel mai deschis critice si care ar dori o atitudine mai dura fata de Moscova sint tarile baltice si Polonia, cele care istoric au avut cel mai mult de suferit de apropierea lor de Rusia.
Rusia s-a situat apoi sistematic pe pozitii opuse celor ale Europei, atat in razboaiele din Balcani, cit si in prezent, in chestiunea atitudinii fata de Iran sau Siria.
Un alt element foarte important in relatia reciproca mai e si faptul ca Europa e dependenta in buna parte de gazul si petrolul din Rusia. Cat de mare e aceasta dependenta s-a vazut in doua rinduri, in ultimii trei ani, cand Moscova si-a intrerupt livrarile catre Ucraina, perturband in acelasi timp si aprovizionarea catorva tari din UE, care au fost nevoite sa recurga la rezervele lor strategice.
Se considera chiar ca dependenta Europei se va inrautati, si ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Cand situatia este analizata la nivel national, se observa ca anumite tari precum Slovacia si Bulgaria au chiar un singur furnizor de gaze: Rusia.
In sfarsit, date fiind toate elementele amintite si felul in care Putin si-a consolidat puterea in Rusia, in loc de relatiile Uniunii Europene cu Moscova ar fi mai nimerit sa spunem: relatiile UE cu Putin.
Relatiile Rusiei cu Uniunea Europeana sint extrem de complexe, implicand, dincolo de atitudinea Moscovei fata de institutiile europene, si relatiile personale ale liderului de la Kremlin cu unul sau altul din omologii sai europeni.
Astfel, abilitatea lui Putin s-a vazut in aceea ca a reusit sa atraga direct si personal de partea lui lideri europeni aflati teoretic pe pozitii ideologice opuse, precum conservatorul italian Silvio Berlusconi, sau social-democratul german Gerhard Schröder.
Acesta din urma a acceptat de altfel, la incheierea mandatului sau de cancelar german, un post foarte bine remunerat oferit de Putin in cadrul gigantului energetic rusesc Gazprom. Lucrul a starnit un foarte mare scandal in Germania, facand sa planeze retrospectiv nenumarate suspiciuni asupra intregii politici germane fata de Rusia in timpul mandatului lui Schröder.
Eficacitatea diplomatiei personale a lui Putin s-a mai vazut si in faptul ca europenii nu au putut niciodata cadea de acord asupra unor eventuale sanctiuni impuse Rusiei, nici macar in momentul celor mai mari atrocitati comise in Cecenia, intrucat in interiorul Consiliului European Berlusconi, Schröder, Sarkozy sau chiar Tony Blair, frînau orice initiativa in acest sens.
De altfel, in cadrul Uniunii Europene, tarile care sint cel mai deschis critice si care ar dori o atitudine mai dura fata de Moscova sint tarile baltice si Polonia, cele care istoric au avut cel mai mult de suferit de apropierea lor de Rusia.
Rusia s-a situat apoi sistematic pe pozitii opuse celor ale Europei, atat in razboaiele din Balcani, cit si in prezent, in chestiunea atitudinii fata de Iran sau Siria.
Un alt element foarte important in relatia reciproca mai e si faptul ca Europa e dependenta in buna parte de gazul si petrolul din Rusia. Cat de mare e aceasta dependenta s-a vazut in doua rinduri, in ultimii trei ani, cand Moscova si-a intrerupt livrarile catre Ucraina, perturband in acelasi timp si aprovizionarea catorva tari din UE, care au fost nevoite sa recurga la rezervele lor strategice.
Se considera chiar ca dependenta Europei se va inrautati, si ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Cand situatia este analizata la nivel national, se observa ca anumite tari precum Slovacia si Bulgaria au chiar un singur furnizor de gaze: Rusia.
In sfarsit, date fiind toate elementele amintite si felul in care Putin si-a consolidat puterea in Rusia, in loc de relatiile Uniunii Europene cu Moscova ar fi mai nimerit sa spunem: relatiile UE cu Putin.
