Totul ar merge mai bine dacă s-ar opri. Este sensul deciziilor luate până acum de noul guvern. Poate şi pentru că românii cred, în mare măsură, că lucrurile au luat-o într-o direcţie proastă şi că ar fi mai bine dacă s-ar opri şi ar face calea întoarsă, chiar dacă ar viola codul rutier şi ar rupe picioarele unei întregi clase de profitori. Nu ar fi prima dată când am schimba şoferii şi direcţia cursei automobilistice la care participăm, iar primul ministru Victor Ponta pretinde că se pricepe la schimbat cauciucuri. Dar cum poţi opri indicatorii aflaţi în cădere liberă, când nivelul de trai s-a pierdut undeva, în universul mic al finanţelor, iar cifra datoriilor a atins dimensiuni astronomice?
După ce a tăiat 25 la sută din salarii, a pus pensionarii să-şi plătească antinevralgicele, a împrumutat zeci de miliarde de euro ca să aibă băieţii deştepţi bani de buzunar şi a desfiinţat spitale şi şcoli, fosta guvernare a Partidului Democrat Liberal ar vrea să paseze acum nota de plată succesorilor care încă mai sparg sticle de şampanie prin curţile ministerelor. Conflictul la ora actuală se poartă nu pe ce a fost ci pe ce ar putea fi. PDL trebuie să-şi apere acum scheletele din dulap, chiar dacă nu mai are cheia de la birouri şi pentru asta nu a dat doar la maxim propaganda din mass-media, ci a mobilizat şi lupii năpârliţi ai partidului, să primească ei loviturile, că au pielea mai groasă şi rezistă mai bine la stresul ruşinii. La urma urmei, în ciclul mare al vieţii, s-au salvat mereu cei cu pielea groasă şi cu stomac puternic. Nu ei sunt cei care au brevetat şi au instituţionalizat jocul piramidal în care toţi cotizează în beneficiul aleşilor partidului? Nu sunt ei cei care au privatizat statul în propriul lor beneficiu, identificând şi explorând noi şi noi ocazii de afaceri, prin care au transformat prietenia şi interesul personal în cele mai rentabile resurse de bani şi influenţă? Nu ei sunt cei care au legalizat infracţiunile şi, pentru că legea nu funcţionează retroactiv, infractorii au devenit repere de moralitate şi succes, parteneri cinstiţi de afaceri cu mâinile în borcanul cu miere bugetară? Căci, după cum rezultă din primele evaluări contabile făcute prin registrele ministeriale, resursele viitorului s-au rătăcit prin buzunarele trecutului guvern. Desigur, cu sabia alegerilor deasupra capului, guvernului Ponta nu-i rămâne decât să promită reducerea taxei pe valoare adăugată la alimente, impozitarea progresivă a salariilor şi aplicarea aşa-zisei taxe Robin Hood, pe averile celor bogaţi, diminuarea impozitelor pentru drepturile de autor şi un viitor de aur, purtându-ne cu talent de Şeherazadă, din poveste în poveste, sperând că-şi va ţine electoratul captiv al promisiunilor până o trece hopul localelor şi, cine ştie, poate şi după alegerile parlamentare. Ministrul economiei spune că guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a taxa suplimentar, de anul viitor, veniturile excepţionale ale companiilor petroliere, poate şi pentru că mirosul de petrol încinge imaginaţia electorală şi dă apă la moară conspiraţioniştilor care cred că lupta pentru resurse este primul motor al postistoriei. Ministrul muncii promite revenirea la indemnizaţia de mamă de 85 la sută. Iar de undeva din culisele Partidului naţional liberal se aude vocea unui fost ministru al sănătăţii care spune că impozitul pentru sănătate dăunează sănătăţii bugetare şi că ar trebui să se renunţe la el. De foame, guvernul Ponta bagă mâinile în foc să scoată castanele aruncate acolo de alţii şi nu se gândeşte că nu le va mai putea mânca, dacă are mâinile arse.
Misiunea principală a guvernului Ponta pare să fie dorinţa de a întoarce timpul pentru a evada într-un univers paralel, exorcizat de crize, clientelism şi dependenţa de Traian Băsescu. Pentru a-şi pune în aplicare obiectivele a trebuit să oprească o parte din aparatele care menţineau în viaţă schemele de drenare a bugetului şi a resurselor la care au recurs guvernele precedente. A trimis în comă Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, bijuterie a coroanei cu care se jucau Elena Udrea şi clienţii partidului, umplând ţara de terenuri de fotbal în pantă, săli de sport în localităţi depopulate şi sedii de instituţii în zone turistice de cinci stele, dar şi de milionari în euro, vile pe Coasta de Azur şi maşini de colecţie. Cu siguranţă, este nevoie de investiţii, dar nu pentru a umple conturile capilor de familie politică. Victor Ponta ar vrea să blocheze şi activitatea Companiei naţionale de autostrăzi, altă gaură neagră din care s-au scurs, ca radiaţiile de fond, câţiva kilometri de asfalt plătiţi cu sute de milioane de euro. Poate că este doar o scamatorie cu cifre din care lipsesc operaţii esenţiale, dar până una-alta se pare că agenţiile şi companiile statului au fost folosite pentru a mulţumi finanţatorii fostului guvern şi a pava cu bune intenţii drumul către iadul economic.
Campania electorală nu face decât să tulbure percepţia publică asupra adevăratelor cauze ale declinului economic. Şi foştii, şi actualii se poartă de parcă jumătăţile lor de adevăr valorează mai mult decât adevărul întreg. Din acest joc de oglinzi nu vom ieşi curând. Mulţi alegători nu văd decât pofta de lăcustă de pe feţele celor care se pretind interesaţi de binele suprem şi de pâine de pe masa fiecăruia. Prezumţia că scena politică se împarte în răi şi buni şi că alternanţa la putere are forţa curentului alternativ – de a porni motoarele democraţiei şi ale economiei ducându-ne pe o direcţie bine definită, previzibilă- sunt doar nişte poncife încă eficiente ale corectitudinii politice. Însă, după cum au demonstrat recent şi dezertorii care s-au sacrificat pentru cauza nobilă a propriei supravieţuiri şi formarea noului guvern, politicienii sunt o adunătură pestriţă, stimulată doar de pofte, de interese şi de cultura de haită ale cărei mesajele partinice şi politice sunt doar capcana în care prădătorii mai prind câte o erbivoră naivă. Compoziţia scenei politice este eterogenă, un partid poate fi asimilat de altul pentru că au aceeaşi fiziologie iar broaştele înghiţite zilnic i-au imunizat pe toţi la toxiinfecţii. Mecanismele democraţiei au devenit monopol de grup oligarhic şi sunt cedate fără licitaţie celui care cotizează mai mult. Reforma statului, cea despre care a vorbit atât Traian Băsescu, ar trebui să pornească, nu să se oprească aici- adică să distrugă marea adunare naţională în care s-a transformat scena politică, să-i restructureze pe vetriloci, scamatori şi trădători, să refacă pluripartitismul, distrus de interesele de grup şi de corupţia transpartinică. O pălărie prea mare pentru un preşedinte obişnuit să poate caschete.
Acum, la declanşarea campaniei electorale, discursurile şi promisiunile nu mai au limite. S-a vorbit atâta despre atâtea încât cuvintele încep să nu mai aibă niciun gust şi nicio formă în gura vorbitorilor. Sunt mestecate pentru că ochii votanţilor se umplu de lacrimi când li se vorbeşte despre libertate, iubire, prietenie, bună-stare, viitor, copii, încredere. După ani de indiferenţă, politicienii trebuie să reia sportul extrem al bătătului trotuarelor, să priceapă şi electoratul că ei sunt nemuritori şi indispensabili. Nu putea fi găsit moment mai nepotrivit pentru ieşirea de la guvernare ca acela al căderii libere în sondaje. S-ar putea însă ca PDL să fi făcut un pas înapoi nu pentru că nu ar fi avut mercenari să câştige şi războiul acesta, ci pentru că, ştiind contabilitatea dublă a guvernării, preferă să contemple din opoziţie detonarea primelor bombe cu ceas - datoriile către finanţatorii externi şi explozia nemulţumirii populare. Poate că nici nu vrea să renunţe acum, înaintea alegerilor locale, la conducerea partidului, responsabilă, e-adevărat, de eşecul guvernului dar şi foarte implicată în alegerile locale. Cine ar vota un politician abia dat jos de pe caii mari ai partidului pe motiv de incompetenţă? Sau poate că politicienii PDL s-au făcut mici şi au intrat în crăpăturile drumului, pentru a se păzi de tăvălugul electoral. Este cert că anii în care oamenii simpli au fost tâlhăriţi de demnitari cu masca austerităţii şi crizei pe figură nu au cum fi compensaţi de şase luni de peticit buzunare bugetare. Privind către degradarea leului şi portăreii finanţatorilor, către posibilitatea ca scorul electoral să-i pună în cârcă totul - decizii, responsabilităţi şi eşecurile trecutului recent-, fără să poată aplica un program guvernamental coerent şi eficient în jumătate de an, mesajul principal al guvernului Uniunii social liberale este, deocamdată: Clipă, opreşte-te.
După ce a tăiat 25 la sută din salarii, a pus pensionarii să-şi plătească antinevralgicele, a împrumutat zeci de miliarde de euro ca să aibă băieţii deştepţi bani de buzunar şi a desfiinţat spitale şi şcoli, fosta guvernare a Partidului Democrat Liberal ar vrea să paseze acum nota de plată succesorilor care încă mai sparg sticle de şampanie prin curţile ministerelor. Conflictul la ora actuală se poartă nu pe ce a fost ci pe ce ar putea fi. PDL trebuie să-şi apere acum scheletele din dulap, chiar dacă nu mai are cheia de la birouri şi pentru asta nu a dat doar la maxim propaganda din mass-media, ci a mobilizat şi lupii năpârliţi ai partidului, să primească ei loviturile, că au pielea mai groasă şi rezistă mai bine la stresul ruşinii. La urma urmei, în ciclul mare al vieţii, s-au salvat mereu cei cu pielea groasă şi cu stomac puternic. Nu ei sunt cei care au brevetat şi au instituţionalizat jocul piramidal în care toţi cotizează în beneficiul aleşilor partidului? Nu sunt ei cei care au privatizat statul în propriul lor beneficiu, identificând şi explorând noi şi noi ocazii de afaceri, prin care au transformat prietenia şi interesul personal în cele mai rentabile resurse de bani şi influenţă? Nu ei sunt cei care au legalizat infracţiunile şi, pentru că legea nu funcţionează retroactiv, infractorii au devenit repere de moralitate şi succes, parteneri cinstiţi de afaceri cu mâinile în borcanul cu miere bugetară? Căci, după cum rezultă din primele evaluări contabile făcute prin registrele ministeriale, resursele viitorului s-au rătăcit prin buzunarele trecutului guvern. Desigur, cu sabia alegerilor deasupra capului, guvernului Ponta nu-i rămâne decât să promită reducerea taxei pe valoare adăugată la alimente, impozitarea progresivă a salariilor şi aplicarea aşa-zisei taxe Robin Hood, pe averile celor bogaţi, diminuarea impozitelor pentru drepturile de autor şi un viitor de aur, purtându-ne cu talent de Şeherazadă, din poveste în poveste, sperând că-şi va ţine electoratul captiv al promisiunilor până o trece hopul localelor şi, cine ştie, poate şi după alegerile parlamentare. Ministrul economiei spune că guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a taxa suplimentar, de anul viitor, veniturile excepţionale ale companiilor petroliere, poate şi pentru că mirosul de petrol încinge imaginaţia electorală şi dă apă la moară conspiraţioniştilor care cred că lupta pentru resurse este primul motor al postistoriei. Ministrul muncii promite revenirea la indemnizaţia de mamă de 85 la sută. Iar de undeva din culisele Partidului naţional liberal se aude vocea unui fost ministru al sănătăţii care spune că impozitul pentru sănătate dăunează sănătăţii bugetare şi că ar trebui să se renunţe la el. De foame, guvernul Ponta bagă mâinile în foc să scoată castanele aruncate acolo de alţii şi nu se gândeşte că nu le va mai putea mânca, dacă are mâinile arse.
Misiunea principală a guvernului Ponta pare să fie dorinţa de a întoarce timpul pentru a evada într-un univers paralel, exorcizat de crize, clientelism şi dependenţa de Traian Băsescu. Pentru a-şi pune în aplicare obiectivele a trebuit să oprească o parte din aparatele care menţineau în viaţă schemele de drenare a bugetului şi a resurselor la care au recurs guvernele precedente. A trimis în comă Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, bijuterie a coroanei cu care se jucau Elena Udrea şi clienţii partidului, umplând ţara de terenuri de fotbal în pantă, săli de sport în localităţi depopulate şi sedii de instituţii în zone turistice de cinci stele, dar şi de milionari în euro, vile pe Coasta de Azur şi maşini de colecţie. Cu siguranţă, este nevoie de investiţii, dar nu pentru a umple conturile capilor de familie politică. Victor Ponta ar vrea să blocheze şi activitatea Companiei naţionale de autostrăzi, altă gaură neagră din care s-au scurs, ca radiaţiile de fond, câţiva kilometri de asfalt plătiţi cu sute de milioane de euro. Poate că este doar o scamatorie cu cifre din care lipsesc operaţii esenţiale, dar până una-alta se pare că agenţiile şi companiile statului au fost folosite pentru a mulţumi finanţatorii fostului guvern şi a pava cu bune intenţii drumul către iadul economic.
Campania electorală nu face decât să tulbure percepţia publică asupra adevăratelor cauze ale declinului economic. Şi foştii, şi actualii se poartă de parcă jumătăţile lor de adevăr valorează mai mult decât adevărul întreg. Din acest joc de oglinzi nu vom ieşi curând. Mulţi alegători nu văd decât pofta de lăcustă de pe feţele celor care se pretind interesaţi de binele suprem şi de pâine de pe masa fiecăruia. Prezumţia că scena politică se împarte în răi şi buni şi că alternanţa la putere are forţa curentului alternativ – de a porni motoarele democraţiei şi ale economiei ducându-ne pe o direcţie bine definită, previzibilă- sunt doar nişte poncife încă eficiente ale corectitudinii politice. Însă, după cum au demonstrat recent şi dezertorii care s-au sacrificat pentru cauza nobilă a propriei supravieţuiri şi formarea noului guvern, politicienii sunt o adunătură pestriţă, stimulată doar de pofte, de interese şi de cultura de haită ale cărei mesajele partinice şi politice sunt doar capcana în care prădătorii mai prind câte o erbivoră naivă. Compoziţia scenei politice este eterogenă, un partid poate fi asimilat de altul pentru că au aceeaşi fiziologie iar broaştele înghiţite zilnic i-au imunizat pe toţi la toxiinfecţii. Mecanismele democraţiei au devenit monopol de grup oligarhic şi sunt cedate fără licitaţie celui care cotizează mai mult. Reforma statului, cea despre care a vorbit atât Traian Băsescu, ar trebui să pornească, nu să se oprească aici- adică să distrugă marea adunare naţională în care s-a transformat scena politică, să-i restructureze pe vetriloci, scamatori şi trădători, să refacă pluripartitismul, distrus de interesele de grup şi de corupţia transpartinică. O pălărie prea mare pentru un preşedinte obişnuit să poate caschete.
Acum, la declanşarea campaniei electorale, discursurile şi promisiunile nu mai au limite. S-a vorbit atâta despre atâtea încât cuvintele încep să nu mai aibă niciun gust şi nicio formă în gura vorbitorilor. Sunt mestecate pentru că ochii votanţilor se umplu de lacrimi când li se vorbeşte despre libertate, iubire, prietenie, bună-stare, viitor, copii, încredere. După ani de indiferenţă, politicienii trebuie să reia sportul extrem al bătătului trotuarelor, să priceapă şi electoratul că ei sunt nemuritori şi indispensabili. Nu putea fi găsit moment mai nepotrivit pentru ieşirea de la guvernare ca acela al căderii libere în sondaje. S-ar putea însă ca PDL să fi făcut un pas înapoi nu pentru că nu ar fi avut mercenari să câştige şi războiul acesta, ci pentru că, ştiind contabilitatea dublă a guvernării, preferă să contemple din opoziţie detonarea primelor bombe cu ceas - datoriile către finanţatorii externi şi explozia nemulţumirii populare. Poate că nici nu vrea să renunţe acum, înaintea alegerilor locale, la conducerea partidului, responsabilă, e-adevărat, de eşecul guvernului dar şi foarte implicată în alegerile locale. Cine ar vota un politician abia dat jos de pe caii mari ai partidului pe motiv de incompetenţă? Sau poate că politicienii PDL s-au făcut mici şi au intrat în crăpăturile drumului, pentru a se păzi de tăvălugul electoral. Este cert că anii în care oamenii simpli au fost tâlhăriţi de demnitari cu masca austerităţii şi crizei pe figură nu au cum fi compensaţi de şase luni de peticit buzunare bugetare. Privind către degradarea leului şi portăreii finanţatorilor, către posibilitatea ca scorul electoral să-i pună în cârcă totul - decizii, responsabilităţi şi eşecurile trecutului recent-, fără să poată aplica un program guvernamental coerent şi eficient în jumătate de an, mesajul principal al guvernului Uniunii social liberale este, deocamdată: Clipă, opreşte-te.
