In Bruxelles, orasul cu cea mai mare contrare de jurnalisti pe metru patrat de bar dupa Washington si New York, etnologul poate lesne sa judece in mediul lor natural comportamentul diferitelor încrengãturi din media.
Tribul cel mai usor de identificat, dar si cel mai exclusivist, e cel al fotografilor. Acestia sint si cei care triseaza cel mai mult, pentru ca, pe lîngã faptul ca reusesc sa-si treaca abonamentul la sãlile de fitness drept cheltuieli profesionale, isi mentin imaginea prin procedee nedemne, cum e cel de a fugi în treninguri mulate prin parcurile din jurul institutiilor europene. Din cînd în cînd se opresc sa se fotografieze intre ei.
Sub aparenta anarhiei, codul lor de comportament e însã foarte rigid. In primul rind, in afara de cazul in care provine din fostele colonii, sau din tari est-europene acceptate din greseala in UE, un fotograf nu poarta niciodata cravata. Costumul - daca are unul - trebuie sa fie scump, insa mototolit. Mînecile se sufleca un pic pentru a expune tatuajele. Piercingul e optional si poate fi inlocuit cu bijuterii barbare. Aurul e interzis, in schimb oțelul, cuprul si metalele grele pot fi combinate dupa fantezie.
Fotografii profita fara retinere si de avantajul necinstit pe care li-l confera colierul de aparate ce le atarna obscen pe piept chiar nefolosite si care ii ajuta sa-si mentina echilibrul in fata barului gratuit de la cocktailuri. Stiind ca genomul feminin e şovaielnic in fata unui asemenea apendice, acesti mercenari vicleni se folosesc de Nikonul fabricat de mânuţe de copii in Asia ca de o prelungire a propriei lor persoane. Chiar si dupa ce s-au inventat motoraşe ce trag 10.000 de poze perfecte pe secunda, in vreme ce tu trebuie doar sa tii cupa de martini in echilibru cu cealalta mînã, ei continua sa pretinda ca de fapt ochiul lor de expert decupeaza realul.
Tehnica de supravietuire in faţa acestor prãdãtori e simplã si eficace, insã necesita stapanire de sine. Primul pas consta in criticarea subtila, în public, a bijuteriilor sau tatuajelor lor etnice, stiind mai ales ca acestea din urma sint indelebile. La ultimul cocktail, l-am informat compatimitor pe fotograful care acaparase atentia tuturor sorbitoarelor de spumante că ideograma chinezeasca ce ii decora delicat partea stînga a gîtului îi fusese tatuatã pe dos, ca în oglindã.
Nu era adevãrat, dar rezultatul a fost ca s-a retras să-şi aranjeze discret eşarfa în jurul gîtului, acoperind chiar o parte din aparate. Mi-am dovedit atunci singur că nici vînãtorii preistorici nu au recurs întotdeauna la forţă pentru a supravietui si a ne aduce specia la gradul de rafinament de astazi.
