Născuta la 23 februarie 1978 în satul Țaul, raionul Dondușeni. A absolvit USM, Facultatea de Biologie si Pedologie. A făcut masteratul în ecologie şi protecția mediului. Fosta angajata la Ministerul ecologiei. Actualmente profesoara la Liceul “Prometeu-Prim”.
Luni
După o scurtă rugăciune de dimineaţă, sper şi doresc ca şi săptămâna aceasta să-mi aducă numai momente plăcute. Este început de luna mai, este o perioadă destul de complicată pentru noi, toţi profesori. Deja suntem obosiţi şi noi, şi elevii noştri, dar înainte este sfârșitul anului şcolar, cu încheierea mediilor semestriale şi anuale. Pare a fi simplu...poate, dar nu în cazul când înveţi peste 300 de elevi! Dar nu contează, amplificând voinţa noastră, vom reuşi să înfruntăm toate greutăţile şi să serbăm cel mai frumos eveniment: Ultimul sunet!!! Este complicat şi din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate pentru aceasta perioadă a anului. Cu această ocazie îmi aduc aminte spusele ex-ministrului Ecologiei, dlui Capcelea, care la cursurile de ecologie de la facultate ne vorbea despre încălzirea globală; Dumnealui spunea, ca peste cam 30 de ani nu vom avea parte de anotimpurile primăvara şi toamna, că iernile vor fi scurte şi geroase, dar verile secetoase... Dar nu au trecut 30 de ani, ci doar 10...
Bînd cafeaua de-dimineaţa, repede mă aranjez şi fug la serviciu. Deschid uşa cancelariei şi mă întâlnesc cu colegii mei de breaslă. Aici vreau sa mă opresc şi să spun că sunt oameni deosebiţi, fiecare din ei jucând în viaţa mea un rol deosebit, au fost alături de mine şi în momente de bucurie, şi în acele, care ne fac să fim pur-şi-simplu mai puternici... Iată şi o noutate, care mă face să fiu mândră, în primul rând, de elevii mei, care sunt deţinători premiilor I şi III la Olimpiada Republicană de Ştiinţe pentru Juniori. Din tot sufletul le doresc să fie sănătoşi şi succese şi mai mari! Sunt o parte din sufletul meu şi victoria lor este şi victoria mea! Înflăcărată şi entuziasmată merg la ore. Neapărat îl felicităm pe Sandu, deţinătorul Premiului I şi trecem la tema de azi - bioetica.
Marţi
Iată şi a doua zi din săptămână: îmi dau seama nu după melodia deşteptătorului, ci după razele de soare care îmi zâmbesc. Mă ridic din pat înainte de sunetul ceasului, cobor la bucătărie şi îmi pregătesc cafeaua de dimineaţa! Astăzi este o zi de tot deosebită de ieri: încep ziua cu cei micuţi din clasa a V-a. Sunt aşa de deosebiţi, vioi ca mercurul cel viu, cu toate că este prima lecţie şi o parte din ei încă dorm cu ochişorii închişi! Dar, îi trezesc eu, pregătindu-le de ultima evaluare din anul ăsta de învățământ. Urmează două lecţii libere, dar nu în sensul deplin al cuvântului, pe birou mă aşteaptă două seturi de caiete, pe care verificând nici nu ne-am dat seama când au trecut 2 lecţii. Urmează celelalte două ore de chimie. Câtă plăcere îmi face predarea acestei discipline. Mă simt în apele mele atunci când explic valenţa, formule chimice, dar când văd în ochii elevilor mei că înțeleg ceea ce eu explic şi mai pun şi întrebări, îmi dau seama că fac ceea ce pot face! Deoarece suntem în ajunul unei zi de odihnă, îmi permit să nu mă grăbesc acasă, ci încetişor să mă plimb pe străzile oraşului, admirând frumuseţea acestui anotimp. Numai cât face mirosul de salcâm...observ că şi florile teiului tind să ne bucure cu mireasma lor. Flori de tei... sunt amintiri din copilărie, adoram perioada când înflorea toată aleea de tei din satul meu natal Ţaul. Ajung acasă şi o sun pe mama, împărtăşesc cu ea cu cele mai frumoase momente din viaţă, ne aducem aminte de mirosul de tei, dar împart cu ea şi victoriile elevilor mei la olimpiadă. Este şi victoria ei, doar a învestit în mine tot ce a avut mai scump!!! Te iubesc, mămică!
Miercuri
Astăzi este o zi de odihnă, o zi de care beneficiem noi datorită buneilor şi străbuneilor noştri, care au rămas pe câmpurile de luptă în cel de al II-lea război mondial. Îmi permit să nu mă grăbesc să beau cafeaua, ci mă mai alint... Primesc un mesaj, care puţin mă întristează, dar îmi dau seama că viaţa constă nu numai din momente plăcute, de victorie, de succes, ci şi din acestea, poate mai puţin plăcute, dar care ne fac mai puternici. Ca biolog înțeleg foarte bine că natura alege pe cel mai puternic, de aceea trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem, dar cu speranţă şi credinţă să mergem înainte. Merg la biserică să aprind o lumânare de sufletul bunelului meu, care întorcându-se de la război a decedat, dar nu numai de sufletul lui, ci al tuturor care nu s-au întors acasă. După aceasta merg în vizită la verişoara mea, este unica rudă a mea în acest oraş şi folosesc orice clipă liberă să fim împreună, să mai discutăm, să ne susţinem, să ne încurajăm, să ne amintim de năzbâtii din copilărie.
Joi
Mă trezeşte ciripitul păsărilor de primăvară, pe care le consider cei mai iscusiţi compozitori. Îmi vine ideea să înregistrez un fragment şi să-l folosesc ca melodie la telefon, de ce nu? Cu deosebită plăcere îmi pregătesc cafeaua, o beau în linişte, nu mă grăbesc... şi mă gândesc: cât de bine e să savurezi aceste clipe fără să te grăbeşti... Dar totul este datorită cântăreților noştri. Astăzi este o zi uşoară: numai două ore cu clasa a VII-a, dar nu sunt ore simple, teoretice, ci lucrare practică la chimie. Cât de mult le aşteaptă elevii, când li se oferă posibilitatea singuri să prepare o soluţie, să o filtreze, să facă un experiment. Dar nici eu nu sunt spectator simplu în această piesă, împreună cu colega mea suntem foarte atente la ceea ce fac ei, cum folosesc ustensilele de laborator, reactivii chimici, dacă respectă regulile de comportament într-un laborator chimic. Îi privesc şi zâmbesc în sine: îmi pare ca nu este un laborator de chimie, ci un stup de albine...lucrătoare, evident. Împreună cu elevii aducem locul de muncă în ordine şi ei pleacă la alte ore, dar eu în cancelaria liceului, unde ziua de lucru continuă... Un apel telefonic, sună o prietenă de a mea şi mă invită la o cafea. Cu mare plăcere cobor câteva cartiere, deschid uşa cafenelei, o caut cu ochii şi...ce surpriză, la măsuţă mă aşteaptă foştii mei colegi de breaslă din domeniul ecologiei, care mi-au rămas şi prieteni buni. Îmi este foarte plăcut că deseori mă invită la un „păhăruţ de vorbă”. Nici nu am observat cum s-au scurs câteva ore. Cu regret ne despărţim...mâine este ziua de lucru, plus la toate, trebuie să alcătuiesc o evaluare pentru clasa a V-a.
Vineri
Mă trezesc, e vineri... Este ultima zi din săptămână, pe care o închei cu cei micuţi din clasa a V-a. Este o zi importantă pentru ei, ultima probă de evaluare din semestrul curent. Pentru unii din ei va fi hotărâtoare, de aceea intrând în clasă îi găsesc răsfoind manualele şi caietele. Îmi place că sunt responsabili, îmi pun întrebări, ceea ce dovedeşte că s-au pregătit minuţios de probă. Îngrijoraţi, oare ce va mai fi în probă?, aşteaptă până le împart lucrările, după care cu atenţie examinează desenele din lucrare. Le doresc baftă şi ei ca furnicuţele încep a lucra. Urmăresc cum scriu, desenează, fac scheme. La finele lecţiei îmi place concluzia lor: „Doamnă profesoară, dar nu a fost complicat, când înveţi, nu este complicat.” Este evident. Le doresc un sfârșit de săptămână cât mai plăcut şi merg la blocul claselor primare, unde mă aşteaptă celelalte două clase de a V-a. Mă întorc la clasa mea, unde sunt dirigintă. Astăzi sunt deosebit de frumoşi...s-au pregătit pentru mica sesiune foto, pentru albumul de amintiri din anii de gimnaziu. Îi privesc şi îmi aduc aminte de ei în clasa V-a, cât de repede s-au scurs 5 ani. E sfârșit de săptămână pe care o închei cu o oră de sport, sunt trei ore în săptămână pe care le dedic mie, ore când încerc sa nu mă gândesc la nimic...dar nici nu iese să mă mai gândesc la ceva, deoarece pe fondalul melodiei ritmice răsună sloganul instructoarei noastre: „Zâmbiți fetelor, când vă este greu - zâmbiți.”. Obosită, dar fericită, merg spre casă și îmi planific week-end-ul. Sunt zile frumoase, care neapărat trebuie petrecute în afara oraşului. Hotărăsc să merg la țară şi să vizitez părinţii mei. Casa părintească - este unicul loc pe pământ, unde suntem aşteptaţi, unde suntem iubiţi necondiţionat. Sunt cel mai fericit copil, deoarece îi am în viață pe ambii. Da, sîntem copii atâta timp cât mai avem părinți...
