Linkuri accesibilitate

Președintele Timofti: „dacă ne vom face temele la Legea antidiscriminare şi reforma CCCEC, vom avea regim liberalizat de vize la sfârşitul anului 2013” (Jurnal de Chișinău)



În cotidianul „Adevărul”, Ion Preaşcă anunţă prin titlul de pe prima pagină că „proprietarii Băncii de Economii îşi vând acţiunile”. Jurnalistul are în vedere două companii, Intercontinent şi Euro-Nafta, care deţin 8,92% şi, respectiv, 2,42% din acţiunile Băncii de Economii. Conform unui anunţ publicat de instituţie, acestea au decis să-şi scoată pachetele la licitaţie la Bursa de Valori, cu o valoare iniţială de peste 147 de milioane de lei (circa 12,5 milioane de dolari)”.

Dl Preaşcă precizează că „valoarea estimativă a BEM este în prezent de circa 110 milioane de dolari” şi că „proprietarii evită să spună ce i-a făcut să-şi scoată la vânzare acţiunile”. Pe de altă parte, un expert citat de cunoscutul ziarist susţine că „la mijloc ar putea fi mai mulţi factori, inclusiv scandalul iscat între acţionarul majoritar şi cei minoritari”.

Jurnal de Chişinău” publică un interviu cu preşedintele Nicolae Timofti. Tema centrală - Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, căruia autorităţile moldovene îi acordă „o atenţie deosebită”, în spusele şefului statului. Potrivit preşedintelui Timofti, „dacă ne vom face temele la două capitole de negocieri rămase deschise, Legea antidiscriminare şi reforma CCCEC, vom avea regim Liberalizat de Vize la sfârşitul anului 2013”.

Editorialistul Nicolae Negru încearcă să anticipeze în aceeaşi publicaţie consecinţele a ceea ce numeşte „veşti rele din UE”. E de aşteptat ca propaganda antieuropeană să se intensifice. Vin vremuri complicate şi, mai mult ca niciodată, partidele AIE trebuie să lase deoparte „reglările de conturi”, lucrurile mărunte ce îi despart, să se concentreze asupra economiei şi finanţelor. „Nu Legea antidiscriminare prezintă pericol electoral pentru partidele proeuropene, […] ci legile bugetului de stat, faptul cum funcţionează economia şi cum se cheltuiesc banii publici”, atrage atenţia editorialistul.

Petru Bogatu, pe de altă parte, se întreabă cum se explică misterul a aceea ce crede a fi „declaraţii antieuropene” ale lui Marian Lupu. Autorul precizează că, liderul Partidului Democrat „a acuzat” în nişte declaraţii recente Europa de „ipocrizie”, declarând că Bruxelles-ul ar pune cu rea-credinţă Chişinăului nişte condiţii care nu pot fi îndeplinite în principiu”. După analiza unor posibile explicaţii, dl Bogatu „speră” să se dovedească în cele din urmă că „atacurile antieuropene ale lui Marian Lupu nu au nicio logică şi au fost făcute în starea unei inconştienţe de moment”.

Moldavskie Vedomosti” scrie că la aniversarea a 20-cea a relaţiilor moldo-germane, în Germania a fost elaborată şi editată o carte cu titlul „Republica Moldova”. Elaborarea acestei enciclopedii a luat patru ani, cu participarea a 74 de autori. Potrivit colegiului de redacţie, este vorba de cea mai completă cercetare despre Moldova nu numai pe teritoriul Germaniei, dar şi în întreg spaţiul european”, se menţionează în articol.

Ziarul „Panorama” publică un amplu articol de investigaţie semnat de Cornelia Cozonac întitulat „Vânătoarea de fantome” . „Bugetul de stat al Republicii Moldova este prejudiciat anual de milioane de lei prin scheme întortocheate operate de reţele criminale care folosesc în calitate de paravan firme criminale, aşa-numite fantome”, se conchide în articol.

Într-un editorial întitulat „Presa şi noul „tandem politic” Vlad Filat - Vlad Plahotniuc” şi publicat de „Timpul”, Constantin Tănase menţionează între altele că „ după plecarea lui Voronin de la putere, singurii politicieni din R. Moldova care deţin puterea reală şi controlează tot ce mişcă în ţara asta sunt Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc”. Potrivit dlui Tănase, „astăzi, în R. Moldova, e cu adevărat independentă acea presă care va încerca să fie în opoziţie cu acest nou „tandem politic” din sânul AIE-2”.
XS
SM
MD
LG