„Să ne suflecăm mînecile! Să constrim cu însufleţire ţara noastra minunată!!!” Acesta e mesajul care se aude mereu aici în ultimii 20 de ani. Îl rostesc cu încredere, plini de optimism, politicieni cocoţaţi în vîrful puterii, ziarişti înţelepţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi notorii ai societăţii civile. „Să facem, să făurim, să clădim temelia viitorului nostru luminos! Căci avem lucrul cel mai important – hărnicia noastră proverbială!”
Ni se inoculează din fragedă copilărie că sîntem harnici ca albinuţele, că muncim din zori şi pînă-n noapte, că sîntem oameni muncitori şi activi. Nu, nu poate sta moldoveanul fără să facă ceva. El mereu făureşte ceva. Şi convingerea asta devine şi mai fermă cînd îl auzi pe un fost preşedinte spunînd cu duioşie: „MOLDOVA E ŢARA OAMENILOR FRUMOŞI ŞI HARNICI!”
Dacă însă ne uităm cu atenţie în jur, putem constata cu uşurinţă că hărnicia noastră e un mit, un balon de săpun menit să ne mîngîie orgoliul şi să ne atenueze frustrările. Sîntem mai curînd şmecheri şi leneşi. Vrem să ne pice para mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă. Vrem să găsim un locşor comod şi confortabil, în care să muncim cît mai puţin posibil, iar făurirea ţării e ultimul lucru care ne interesează. Făurirea se limitează la propria gospodărie.
Bunăoară, se ştie bine că piaţa duce lipsa muncitorilor calificaţi, oamenilor care zidesc, meşteresc, repară, curăţă, gătesc, care lucrează cu braţele. Ţara nu poate exista fără aceste meserii. Moldovenii harnici însă preferă să meargă în politică, să cînte pe la nunţi şi cumătrii, să se ocupe de juridică şi de glamour, să cumpere mărfuri dintr-un loc şi să le vîndă la un preţ mai scump în alt loc. E limpede, nu vrem să muncim cu braţele, preferăm munca de birou, deşi se crede că sîntem superharnici. Am avea, la rigoare, nişte oameni care să facă muncile astea grele, dar ei – gastarbeiterii – au plecat pe alte meridiane, unde au cel puţin nişte salarii decente.
Ce vreau să spun? E prea puţin să fim harnici în politică-juridică şi showbiz. Trebuie să muncim cu braţele, iar pentru că meseriile astea grele nu sînt prea populare, ele ar trebuie să fie şi cele mai bine plătite. Altminteri nici un mit al hărniciei noastre eterne nu ne va ajuta.
