Linkuri accesibilitate

Vedeta, regulile de circulaţie, copyright-ul şi impozitele


Înainte de a le cere altora să fie eficienţi, corecţi, responsabili, n-ar strica să ne uităm în propria grădină


Îmi amintesc bine cum o vedetă recentă se lăuda, într-un interviu, că poliţiştii nu-i fac nimic atunci cînd ea, cu maşina impozantă de 20 de mii de euro, încalcă regulile de circulaţie. Elanul justiţiar îi părăsea pe poliţişti de cum o vedeau pe marea vedetă. Îmi amintesc de o vedetă care era foarte nemulţumită de şoselele patriei care îi distrugeau automobilul luxos.

Iar deunăzi am văzut pe sticlă un cîntăreţ scîrbit de faptul că un alt interpret îi furase un cîntec. Cîntăreţul era supărat că instituţia autohtonă care se ocupă de protecţia drepturilor de autor nu îl ajută să-l penalizeze pe cel care chipurile îi răpise melodia.

Primul caz e de-a dreptul bizar-dezgustător. Păi, cum e posibil să te lauzi cu faptul că poliţia e indulgentă cu tine cînd tu sfidezi regulile de circulaţie? Ce ţară e asta în care aşa ceva e posibil? Şi presupun că există oameni care o invidiază pe acea vedetă, care şi-ar dori şi ei să fie lăsaţi în pace să meargă pe drumuri cum le trece prin minte.

Celelalte două cazuri ridică şi ele nişte semne de întrebare. Se ştie că vedetele-cîntăreţii cîştigă mulţi bani la nunţi-cumătrii-serate. Din banii ăştia cîştigaţi nu prea plătesc impozite vedetele autohtone. Uite însă că vor drumuri bune, că sînt nemulţumite de ineficienţa instituţiilor care protejează copyrightul.

Eu ce vreau să spun? Înainte de a le cere altora să fie eficienţi, corecţi, responsabili, n-ar strica să ne uităm în propria grădină. Sîntem oare noi infailibili şi corecţi? Toată lumea remarcă aici, ani de zile, că transformarea ţării trebuie să înceapă de la transformarea fiecăruia dintre noi. Mai întîi noi să fim responsabili, şi abia apoi să le cerem altora să fie corecţi.

În realitate, trăim într-un spaţiu în care mai toţi le cer altora să se transforme, fără să-şi cîntărească propria lor conduită. E limpede că în felul acesta departe nu vom ajunge. Or vedetele sus-pomenite ar trebui să fie nişte modele ale moralităţii şi responsabilităţii. Atunci poate şi lumea care le venerează ar deveni pesemne mai corectă şi mai responsabilă.
XS
SM
MD
LG