Vineri, în ziua drapelului de stat, mergeam prin centrul Chişinăului împreună cu un oaspete sosit din vestul Europei.
„Ce frumos e că peste tot sînt arborate drapelele de stat! Se vede că moldovenii sînt patrioţi!” a zis oaspetele sosit de pe alte meridiane, admirînd cele trei culori frumoase care, într-adevăr, erau prezente la mai multe geamuri şi balcoane ale unor instituţii, firme, întreprinderi.
M-a bucurat, fireşte, remarca vest-europeanului, numai că, în realitate, complicate sînt lucrurile în spaţiul nostru ciudat-miraculos. Şi nu ştiu dacă un oaspete, care ne vizitează în fugă, le poate observa.
Da, în centrul Chişinăului vineri erau arborate suficiente drapele tricolore. Dar în suburbii erau mult mai puţine. Şi apoi dacă stai să numeri cîţi moldoveni au arborat drapele la balcoanele şi geamurile lor, vei constata că foarte puţini au făcut asta.
Păi, cîtă lume are acasă drapele de stat? Zeci şi sute de mii? Să fim serioşi. E o raritate asta în gospodăria omului tranziţiei. Altele sînt grijile lui, nu patriotismul. Pe deasupra, drapelele astea sînt arborate mai mult de sărbători. Nu şi în alte zile, ca pe alte meridiane. Iar dacă ne mai gîndim şi la recenta proliferare a drapelelor bicolore, cu largul concurs al PCRM, şi la campania de difuzare a panglicii numite Gheorghievskaia lentocika, ne dăm seama că lucrurile sînt extrem de tulburi în această privinţă.
Starea asta de fapt întristătoare e şi o urmare a devalorizării noţiunii de patriotism, a faptului că discursurile patriotice rostite pe la diferite tribune sînt impregnate de demagogie şi făţărnicie.
Şi o să vă dau doar un singur exemplu, stimaţi ascultători. Eu ma întreb: cîţi dintre fiii foştilor şi actualilor conducători ai Moldovei au fost ostaşi ai Armatei Naţionale? Cîţi dintre ei au apărat patria? E limpede, nu prea mulţi. Şi atunci de ce ne-ar mira că mulţi oameni nici nu se gîndesc la drapelul de stat?
