Un comentariu semnat de istoricul Igor Caşu în „Adevărul” pune în legătură vizita de săptămâna trecută la Chişinău a lui Rogozin, vice-premierul rus responsabil pe gestionarea domeniului militar, cu clasamentul ţărilor în ceea ce priveşte cheltuielile militare pe anul 2011 dat publicităţii tot săptămâna trecută de Institutul Internaţional pentru Pace de la Stockholm.
„Ceea ce este simptomatic în cazul Rusiei este că încearcă din răsputeri să-şi justifice statutul de moştenitoare de jure a URSS. Adică, de unde este, de unde nu-i, bani pentru armată întotdeauna se găsesc, chiar şi pe timp de criză”, notează Igor Caşu. „Este adevărat, suma care revine armatei este departe de a fi comparabilă cu cea din perioada sovietică, mai scrie Caşu. În 1988 URSS cheltuia 331 miliarde de dolari, adică 15,8 % din PIB. Dar tendinţa este foarte evidentă în sensul majorării continue a bugetului militar.
Raportat la anul 2000, când Putin a venit la putere, suma acordată armatei şi industriei militare ruseşti a crescut de mai mult de două ori şi constituie actualmente aproape 4% din PIB, comparabilă cu ponderea cheltuielilor americane raportate la PIB-ul SUA”, constată autorul. Iar concluzia comentariului este că vizita lui Rogozin şi-a atins, din această perspectivă rusească, scopul preconizat. „Emisarul Moscovei a folosit ocazia pentru a şantaja autorităţile moldovene, dar şi cele occidentale, cu amplasarea sistemului radar de tip Voronej în Transnistria, ca replică la scuturile antirachetă ale NATO în Polonia şi România.Fără a intra în prea multe detalii, am avut încă o dată confirmarea că problema transnistreană este una care face parte din confruntarea Rusia-Occident şi, prin urmare, poate fi rezolvată numai cu implicarea mai largă a NATO, SUA şi UE”, conchide Igor Caşu.
George Damian semnează în „Timpul” un comentariu despre federalizare. „Obiectivul Moscovei în Transnistria este clar încă din anul 1924: o bază de acţiune pentru controlarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, iar în timp - extinderea acestui control spre Dunăre şi spre inima Balcanilor”, scrie Damian.
Dar orice formă de reglementare a conflictului transnistrean care nu include retragerea necondiţionată a trupelor ruse şi reinstalarea autorităţii Chişinăului la Tiraspol reprezintă pentru autor o recucerire a teritoriului dintre Prut şi Nistru. „Până acum, Chişinăul a reuşit să reziste şi să scape de recucerire, indiferent de culoarea guvernării. Voronin l-a refuzat pe Putin. Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să evite propunerea germană de federalizare. Mai mult, AIE a reuşit să aleagă un preşedinte cu mandat deplin. Doar că această alegere s-a făcut cu sprijinul lui Igor Dodon. Iar Igor Dodon susţine federalizarea Republicii Moldova ca singură soluţie a reglementării conflictului transnistrean”, observă comentatorul.
„Federalizarea Republicii Moldova reprezintă cea mai proastă soluţie, în care Chişinăul are doar de pierdut. Orice fel de condiţii vor fi formulate pentru această federalizare, esenţa lor va rămâne aceeaşi: menţinerea trupelor ruse şi dreptul de veto pentru trimişii Tiraspolului la Chişinău. Mai bine zis, dreptul de veto în guvernarea de la Chişinău va aparţine Moscovei, pentru că nimic nu se întâmplă la Tiraspol fără voia Kremlinului”, este concluzia formulată de George Damian.
