Paștele Blajinilor: „cel mai mare ajutor pentru cei plecaţi în lumea celor drepţi este rugăciunea”

Unul dintre invitaţii emisiunii de astăzi spune că cine scuipă în trecut, scuipă în viitorul lui. Asta este axiomă şi nu scapă nimeni de ea. Cultivarea şi cinstirea înaintaşilor, ca valori naţionale, ilustrează gradul de cultură şi civilizaţie al unui popor. Despre cultura comportării noastre cu cimitirele şi în cimitire discutăm astăzi.

*

Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor, aşa cum i se mai spune în popor, este cea mai însemnată zi în care se pomenesc răposaţii. În R. Moldova creştinii ortodocşi sărbătoresc câteva zile Paştele Blajinilor. Şi asta pentru ca în diferite localităţi oamenii vin la cimitir în diferite zile, fie sâmbăta, duminica sau luni. Este un prilej pentru cei care sunt în viaţă de a-şi aminti de cei decedaţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, spun rugăciuni şi fac sacrificii la mormintele morţilor din neamul lor. Colega Ala Ceapai a căutat să afle ce însemnătate are această sărbătoare de la oamenii întâlniţi ocazional pe străzile Chişinăului.

- „Paştele Blajinilor, de la cuvântul blajin – fericit, adică Paştele fericiţilor.”

- „Paştele Blajinilor este pomenirea celor care nu mai sunt printre noi. Buneii mei, care au vreo 10 ani de când au decedat, în fiecare an la Paştele Blajinilor plec împreună cu familia la cimitir, unde-i pomenim.”

- „Ne amintim de cei care au trecut în lumea celor drepţi. Aceasta este o tradiţie foarte bună pentru tot poporul. Se socoate că făcând aceste pomene îi cheamă şi pe alţi oameni să-şi amintească de acei care nu mai sunt alături de ei.”

- „Eu sunt pentru aceea ca să fie pomene modeste. Nu sunt de acord cu pomenele care se fac prea pompoase.”

- „Cu fală, cu băuturi, cu mese mari.”

- „Fiecare cu obiceiurile pe care le-au luat de la părinţii lor. De exemplu, la noi în familie cel mai importantă este atunci când plecăm la cimitir, este coliva, aşa numita, din bomboane.”

- „Coliva simbolizează unirea.”

- „Şi diferite prăjituri. Şi ouă roşii, desigur.”

- „Cel mai principal e pâinea şi vinul ca ofrandă, când merge preotul şi pomeneşte la mormânt. Ei, se permite dacă avem ouă roşii, pască.”

- „O pomană, fie ea de care nu ar fi, totuna ceva-ceva transmiţi.”

- „Dăm la rude, da pe urmă dau şi la străini. Cel mai mult şi mai des copiilor.”

- „Ei se bucură atunci când primesc asemenea pomeni şi probabil spune mama că ajunge şi pe cealaltă lume la cei care nu mai sunt printre noi.”

- „Hristos ne-a spus nouă ca să nu cătăm la feţele oamenilor, să nu ne uităm cui dăm, dar totuşi ştiţi că ar fi bine ca să dăm la un om care într-adevăr nu are ce mânca, că ar fi mai primit, ar fi mai mulţumit.”

- „Să sperăm că s-a păstra această tradiţie ortodoxă. Cu cât oamenii o să-şi amintească de cei care au trecut în lumea celor drepţi, cu atât mai bun o să fie la inimă poporul.”

Europa Liberă: Cam cât cheltuiţi pentru pomeni?

- „Undeva până la 500 de lei pentru că noi avem morminte în două localităţi şi respectiv plecăm şi duminica la Paştele Blajinilor, şi luni.”

- „Minimum 150 de lei.”

- „Ei, undeva la 500 de lei numai pomenile.”

- „Eu am auzit la romi cum cheltuie mii de euro, dar nu contează înaintea lui Dumnezeu cantitatea, dar calitatea cu care a adus, cu ce inimă tu dai.”


Europa Liberă: De Paştele Blajinilor unii moldoveni scot din portmoneu şi ultimii bănuţi pentru a-i pomeni aşa cum se cuvine pe cei răposaţi. Pentru aceasta aleg cele mai sofisticate şi scumpe obiecte. Despre semnificaţia acestei zile am discutat cu preotul Pavel Borsevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău.

Pavel Borşevschi: „Această sărbătoare trebuie să fie păstrată în conţinutul ei religios. Când vorbim de cimitire noi vorbim de fapt de locul de odihnă veşnică a sfinţilor, pentru că noi subînţelegem, creştinii ortodocşi, cimitirele nu altfel decât nedespărţite de biserică.

Înainte vreme de fapt aşa era, cimitirele erau lângă biserică. Şi atunci când veneau creştinii duminica la sfânta biserică, ei se duceau şi aprindeau candeluţa şi la cei răposaţi. Ei se duceau şi tămâiau mormintele şi ale celor răposaţi. Ieşea chiar preotul după sfânta Liturghie şi făceau astfel de lucrare, sau serviciul divin, pomenindu-i. Deci, asta mărturisea de faptul că ei sunt încadraţi întru una sfântă, sobornicească şi apostolicească biserică. Ei se numesc împreună cu îngerii, sfinţii pentru că noi aşa îi petrecem în lumea veşnică, sfinţi.

Noi le punem în mână crucea lui Hristos, semnul de biruinţă asupra morţii, noi le punem în mână Stâlpările din Duminica Floriilor, care sunt semne de biruinţă a morţii, aşa l-au întâmpinat pe Hristos – biruitorul morţii, care l-a înviat pe Lazăr de patru zile mort în mormânt. Tot Ierusalimul a luat crengi de palmier de copac şi l-au întâmpinat pe Hristos ca biruitor al morţii, aşa cum o facem şi noi până astăzi. Şi acele semne de biruinţă le păstrăm la icoană. Când se trece cineva în lumea veşnică, i le punem în mână celuia răposat, cu lumânarea de la Înviere.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă pomana şi care este pomana care trebuie să se dea în amintirea celui răposat?

Pavel Borşevschi: „Aşa numita pomană, în felul în care o fac astăzi unii „creştini” a apărut mai târziu. Dar, de fapt, cuvântul pomană înseamnă de pomenire. Şi pomenirea însemna, în primul rând, rugăciunea, tămâia, lumânările. La Paşti ouăle roşii şi cozonacul. Ouăle roşii semnifică mormântul lui Hristos. Aşa cum puişorul din înăuntrul strică cu ciocul şi iese din mormânt, aşa, ca un pelican zice biserica, sfântul Ioana Damaschin, Hristos a ieşit din mormânt. De aceea noi ciocnim acel ou, arătăm viaţa nouă, care nouă ne-o dăruieşte Hristos Dumnezeu. Şi cozonacul semnifică trupul lui Hristos, el se face cu multe miresme, cum a fost şi Hristos îmbălsămat.”

Europa Liberă: Dar acum mergând la cimitire, pe morminte poţi vedea nu numai ouă roşii, cozonac şi lumânarea aprinsă. Dar vezi căni, farfurioare, mai nou, auzeam de la scriitorul Nicolae Popa că în satul lui de baştină, o localitate de prin partea Călăraşului, se dau de pomană frigider, maşină de spălat.

Pavel Borşevschi: „Este lucrul acesta străin creştinilor de toate confesiunile. Pomana ce ar însemna? Că a da într-adevăr ceea de ce are
nevoie cineva. Ne învaţă Hristos cum trebuie s-o facem – să faci în taină. Pentru că atunci când o faci înaintea oamenilor, de-acum îţi primeşti, tot ce ai de primit. Şi cel răposat fiţi sigur că nu are nevoie nici de frigider, nici de cuptor cu unde, şi nici de aparat de fotografiat, şi nici de covor, şi nici de altceva. Cu atât mai mult de mâncăruri. Ele sunt pur păgâneşti.”

Europa Liberă: Adică la mormânt nu trebuie de mers cu sarmale, cu găină, cu alte mâncăruri?

Pavel Borşevschi: „La mormânt nu trebuie de mers nici cu sarmale, nici cu găină coaptă, nici cu răcitură, nici cu jambon. În cimitir, ca şi în biserică strict se aduc cele cinci materii dacă este nevoie. Clar că la cimitir vin se poate în măsura în care, mă rog, se dă de pomană şi nu mai mult. Împreună cu cozonacul vinul de pomenire, dar nu pentru starea de ebrietate.

Vinul mai semnifică aici acelaşi sânge al Mântuitorului Hristos vărsat pe cruce, apaos, Vinul amestecat cu ulei de la taina sfântului Maslu, cu care se îmbălsămează cel răposat. Şi înainte de moarte, ca şi în timpul vieţii, sfântul Maslu înseamnă definitiva curăţare de păcate, sau spălarea de păcate, prin rugăciunea preoţilor şi a bisericii pentru cel care se găteşte să meargă în repaus, să meargă în lumea veşnică.

Pe când, repet, celelalte mâncăruri sunt pur păgâneşti. Chiar aceleaşi ouă, de ce nu pot fi mâncate acasă, la masă? De ce trebuie pe mormânt? Cozonacul la fel. Dacă le ducem acolo, le ducem înapoi acasă, nu le mâncăm acolo, pentru că acel loc este pecetluit. Înseamnă – nu te mai băga acolo, cu nimic din ceea ce este material, decât tămâia, lumânările, rugăciunea. Ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, ceea ce se aduce şi în biserică.”

Europa Liberă: Acum eu să înţeleg că nu procedez corect, Dumnezeu să-l ierte, tatăl meu acum nouă ani. Eu încerc la Paştele Blajinilor să fac pomene – să cumpăr o cămaşă, să cumpăr un ştergar, să cumpăr un ulcior. De exemplu, pot da la gropar, pot da la rude, pot da la cei săraci.

Pavel Borşevschi: „E bine că puteţi, dar mai întrebaţi: el are nevoie de acea cămaşă a Dumneavoastră? Să ştie omul cui dai pomul. Dacă are nevoie – dă-i. Dacă ai dat o cană cu apă, Hristos zice: celui setos. Dacă ai dat o bucată de pâine – celui flămând. Dar Dumneavoastră doar daţi celor care au. Ceea ce faceţi Dumneavoastră tot nu este corect. Noi trebuie la timpul cuvenit pomana s-o facem.

Pe acel sărac trebuie să-l căutăm şi atunci punem în mâna lui Hristos. Dacă aţi făcut unuia din aceşti mai mici milă, mie mi-aţi făcut, zice Hristos. Dacă ai fost în spital, El le numără şi care sunt stările sociale acelor într-adevăr săraci. Şi aşa la sărbători se făcea în timpurile vechi, în ziua Paştelor Blajinilor.

Atunci mergeau la cimitir cu cântarea Hristos a Înviat şi gata. Acum se merge să se mănânce, să se bea ca la restaurant, ca la cafenea. E urâtă treaba, pentru că toate aceste aşa-numite pomene se dădeau înaintea sfintelor Paşti, ca şi ei să se bucure de Paşti cu o cămaşă nouă, o pereche de pantaloni noi, un cozonac pe masă că a venit Paştele. Şi sunt unii care nu au avut de Paşti nici un ou roşu. Nu la Paştele Blajinilor, asta deloc nu e după evanghelie.

Totuşi, noi trebuie să avem cuvântul lui Hristos întru toate celea ce facem. Atunci suntem creştini. Dar când facem cum înţelegem noi, că la noi aşa e tradiţia, părinte, să dăm frigidere de pomană, atunci frate iartă-mă, te rog, când vin la cimitir, de exemplu, eu vreau să mă rog pentru cel răposat, să văd pe mormânt flori vii, cel puţin să ne cuprindă sentimentul dragostei pentru cel răposat şi cel de mulţumire pentru Hristos.”

Europa Liberă: Să ne reculegem la morminte.

Pavel Borşevschi: „Da, dar nu altfel, nu cu ţigara în gură, nu cu paharul de cognac deasupra mormântului. Mai mare batjocură nu puteţi să-i faceţi tatii şi mamii, cei care plecaţi cu crăpăt la cimitir. Şi alături de florile acestea, am zis, lumânările din ceară, care tot semnifică harismele multiple ale lui Dumnezeu, prin care cel răposat sau noi venim, tată, fiind înălţat de lumânarea dumitale. Lumânarea din ceară curată şi tămâina mirositoare, care nu mai are semnificaţie, dar în acelaşi timp vine şi ca o mărturie a înmiresmării schimbării atmosferei acestei lumi.”

*

Europa Liberă: Pentru pomenirea morţilor, aşa cum aţi auzit, pe morminte se aşează vase cu ouă roşii, cozonaci şi se aprind lumânări. În unele comunităţi se face pomană şi în curtea bisericii. Despre ce este şi ce trebuie să fie pomana discutăm şi cu părintele Vlad Mihăilă de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”.

Vlad Mihăilă: „Pomana este o tradiţie, dar toate îşi au originea încă de la zidirea lui Dumnezeu. Vedem pomana, vedem jertfa adusă de Cain şi Abel în Vechiul Testament, primii fii ai lui Adam şi Eva. Deci, ei aduc jertfă şi jertfa ca mulţumire. Or, ofranda, pomana asta care este adusă pentru cei care au plecat din rândurile celor vii, este ca un zălog, ca o jertfă adusă pentru cel care o va primi cu siguranţă va aduce mulţumire şi iertare de păcate, căci spune: Dumnezeu să-l ierte. Sau în spaţiul acesta al nostru mai este: bogdaproste, Bog da prosti – iartă-l, Doamne.”

Europa Liberă: Ce trebuie să ducem noi? Cu ce trebuie să mergem la mormântul răposatului?

Vlad Mihăilă: „Cu ce avem, în primul rând, dar prin tradiţie – careva băutură, careva pâine. Bineînţeles că mergem şi cu ouă roşii. În alte părţi, în spaţiul românesc, merg chiar în ziua de Paşti, aducându-le Hristos a Înviat! Celor de dincolo şi oferind la fel pomană, dacă mai întâlnesc pe cineva acolo.”

Europa Liberă: Cum ne reculegem la mormântul celor plecaţi în lumea celor veşnici?

Vlad Mihăilă: „Ar fi bine cu toată dragostea, că din dragoste venim. Venim să comunicăm cu aceste spirite, care cu siguranţă sunt în lumea celor drepţi şi au potenţialul acesta de a ne vedea pe noi. Noi dacă nu-i vedem, îi simţim şi mai rămânem cu acele amintiri frumoase despre ei. Deci, cu aceste amintiri, cu această reculegere venim, ne aducem aminte de ei, să comunicăm prin forma pe care o putem, dând această jertfă sau pomană celor din jur, care ne sunt în apropiere. Încă odată în plus ne mai rugăm pentru iertarea păcatelor, pentru ca ei la judecata de apoi să fie mai curaţi şi mai apropiaţi de Dumnezeu.”

Europa Liberă: Dar nu s-a făcut o modă în ultimul timp de a merge cu genţile încărcate?

Vlad Mihăilă: „Se transformă lucrul acesta într-o modă şi unde este credinţa mai slabă acolo mai mare pompă este.”

Europa Liberă: Ce înseamnă credinţa mai slabă şi mai mare pompă?

Vlad Mihăilă: „Unde e credinţa mai slabă se formează un fel de fariseism, un fel de laudă de a da, şi dă cel care are pentru a arăta în exterior cât de mare dragoste poartă pentru acest decedat. Dar marea dragoste este aceea în adevărata dorinţă prin rugăciune către Dumnezeu. Aceasta este cel mai important, rugăciunea şi jertfa adusă. În rest, pomana pe cât o ai tu.

Dar cel mai mare ajutor pentru cei plecaţi în lumea celor drepţi este rugăciunea şi îndemnul ca ceilalţi din jur pentru ca să se roage spre iertarea păcatelor lui. Asta ar fi. Pompa aceasta mare şi bogăţiile acestea, pe care le aduc şi le dau de asupra mormântului este o fală goală şi nu va fi spre mai marea iertare a păcatelor.”

Europa Liberă: Unii merg cu foarte multe feluri de mâncăruri, băuturi.

Vlad Mihăilă: „Într-adevăr, este o durere a faptului. Că nu venim pentru a forma un ospăţ şi un dezmăţ. Cu siguranţă, cei din lumea celor drepţi are nevoie mai mult de trăire spirituală. Nu de îmbuibare şi de îmbeţivire, care pe urmă se ajunge la gâlceavă, la ceartă, chiar şi la bătăi. Lucrul acesta este o lucrare a satanei, care vine, să zicem în transfigurând cele sfinte în dezordine spirituală.”

Europa Liberă: Cine trebuie să aibă grijă de morminte? Pentru că mergând la cimitir vedem foarte multe dintre ele lăsate în paragină, neîngrijite. Şi, pe de altă parte, un mare contrast – aceste monumente, care se ridică astăzi în cimitire.

Vlad Mihăilă: „Da. Iarăşi ele sunt în raport undeva cu pomenile acestea fastuoase şi făloase aceste monumente. Cunosc creştini, care însuşi părinţii mei n-au dorit să pună piatră peste piatră pe mormânt şi crucea chiar de lemn să fie. S-a schimbat asta. Ne obligă mai des să purtăm grijă. Ce ar însemna asta decât că acest trup care se transformă din nou în materie, precum din ce a fost zidit. Oricum dincolo rămâne sufletul,
sufletul nu are nevoie să zicem de această pompozitate, dar venirea la cimitir, comunicarea cu spiritul celui plecat dintre noi asta este de dorinţă. Şi desigur că iarăşi – comuniunea în rugăciune. Căci însăşi rugăciunea prin semnificaţia ei ne prezintă relegarea ei cu Dumnezeu. Şi această relegare cu Dumnezeu pe care o facem şi pentru cei morţi, ea ne este rânduită de Dumnezeu prin însuşi Mântuitorul Isus Hristos.”

Europa Liberă: Mormintele neîngrijite pe seama cui sunt?

Vlad Mihăilă: „Într-o comunitate de buni creştini nu rămâne nici un mormânt neîngrijit.”

Europa Liberă: Trebuie să existe o cultură şi în felul de a-i pomeni pe cei trecuţi la cele veşnice?

Vlad Mihăilă: „Absolut. Din moşi-strămoşi se păstrează şi se îngrijesc mormintele.”

*

Europa Liberă: Despre cultura comportării noastre cu cimitirele şi în cimitire discutam cu istoricul Iurie Colesnic.

Iurie Colesnic: „Situaţia cimitirelor totuşi s-a schimbat, atitudinea faţă de cimitire s-a schimbat. Este meritul presei noastre, care reînvie această temă, o readuce. Dacă lumea a început să aibă un cult al memoriei, un cult al cimitirului, al mormântului bine îngrijit, asta e meritul presei. Doar în 10 ani de zile schimbarea este evidentă. Înşăşi autorităţile şi-au schimbat atitudinea, a apărut o atitudine mult mai gospodărească faţă de ceea ce este cimitirul. Fiindcă înainte aceste sectoare erau privite ca ceva, un segment adiacent, în care lumea dispare pur şi simplu. Acum există anumite registre, există o anumită ordine şi mă bucură că s-a schimbat atitudinea nu numai a cetăţeanului, dar şi a funcţionarului.”

Europa Liberă: Haideţi să ne oprim un pic la problemele care ar fi legate de soarta cimitirelor.

Iurie Colesnic: „Tinerii totuşi nu sunt suficient de motivaţi să înţeleagă importanţa unui mormânt.”

Europa Liberă: Cum ar putea să fie motivaţi? Cine să-i motiveze şi cum?

Iurie Colesnic: „Trebuie să-i motiveze părinţii şi şcoala. Trebuie să-i aducă la conştientizarea că şi ei într-o zi vor sta acolo unde stau străbuneii, buneii şi rudele lor. Paralela noi o facem cu cimitirele catolice. În toate timpurile şi toate regimurile acolo a fost ordine. De ce? Pentru că este un cult al memoriei.

Copii noştri nu ştiu arborele lor genealogice, nu ştiu decât buneii şi atât. Dar fără cultivarea acestei memorii, fie că la nivelul familiei, fie că la nivelul comunităţii evident că dispare respectul faţă de trecut.

Mormintele de fapt reprezintă o chestie foarte curioasă, sau cimitirele. Nu sunt un loc pur şi simplu de odihnă veşnică. Ele sunt arhive, fiindcă acolo poţi să mergi, să faci o precizare la o dată de deces, la o dată de naştere. Sunt nişte muzee, dar acolo se expun nu pur şi simplu cruci, sunt muzee de artă. Sunt lucrări făcute de autori celebri.

Uitaţi-vă în Cimitirul central: Plămădeală are două lucrări fundamentale pentru cultura noastră. Bustul lui Mateevici şi statuia care a fost furată a lui Vasile Cijevschi. Elevii lui Plămădeală, discipolii lui i-au făcut un mormânt lui Alexandru Plămădeală.

Nu mai zic acelaşi lucru despre cimitirul Râşcanu, care de fapt a dispărut, este o mare tragedie a noastră. Cimitirul din biserica Constantin şi Elena s-a ruinat, era cimitirul boierimii moldoveneşti. Era o concurenţă între boierii autohtoni şi boierii veniţi în Basarabia. Veneticii erau înmormântaţi în o direcţie în cimitirul de pe strada Armenească. Boierii moldoveni preferau să fie înmormântaţi la biserica Constantin şi Elena. Şi acolo sunt familiile Russo, Donici, Semigradov, Catarji. Au fost, fiindcă au rămas câteva morminte ale lui Doniuci, Catargi şi Râşcanu. Este prea puţin. Acest cimitir totuşi trebuia păstrat.”

Europa Liberă: Nu puţine au fost cazurile de profanare a mormintelor şi chiar a cimitirelor. De ce se întâmplă acest lucru?

Iurie Colesnic: „Este un act de vandalism. În al doilea rând există o ură cultivată. Mă refer în primul rând la eroii Armatei române, care au murit pentru eliberarea Basarabiei. Există o ură antiromânească, pe care o cultivă anumite curente politice.”

Europa Liberă: Dar unde e statul?

Iurie Colesnic: „Statul n-a sesizat pericolul acestei uri. Dacă ne amintim, cu trei-patru ani în urmă era o politică de stat antiromânească. Profanarea unui mormânt de fapt este un act de vandalism. Statul trebuie
să aibă legi, pentru aceste fapt trebuie să fie pedepsiţi. Ar fi bine ca legea să existe, dar să nu ajungem să o utilizăm. Eu aş vrea ca populaţia, aşa cum s-a ajuns în 10 ani de zile să fie o altă atitudine faţă de cimitire, o altă atitudine faţă de memoria colectivă, fiindcă în fond cimitirele sunt o arhivă a memoriei colective, să fie totuşi transmisă tinerei generaţii. Nu este imposibil, este totul posibil. Pur şi simplu trebuie în primul rând prin şcoală, fiindcă şcoala este cea mai aproape de copilul în formare.”

Europa Liberă: Se zice că cimitirul Sfântul Lazăr ar fi cel mai mare din Europa.

Iurie Colesnic: „Acolo sunt înhumaţi peste 220 de mii, asta e un oraş întreg. Un oraş sub pământ. Este o cifră care înspăimântă.”

Europa Liberă: Ar trebui totuşi să aibă o suprafaţă anume un cimitir?

Iurie Colesnic: „Da.”

Europa Liberă: Aţi mers în multe ţări, aţi văzut aceste locuri veşnice. E o mare diferenţă între un cimitir dintr-o altă ţară şi cel din Moldova?

Iurie Colesnic: „Da, e o mare diferenţă.”

Europa Liberă: Şi prin ce?

Iurie Colesnic: „Aşa cum e ţara, aşa-s şi cimitirele. În Canada cimitirele nu au garduri, sunt puse pe o pajişte, în care sunt nişte pietre simple funerare şi toţi sunt la fel. Nu există mausolee, aşa ca la noi, nu există diferite construcţii ciudate, încercări de a face ceva care să uimească.”

Europa Liberă: Am văzut pietre funerare cu maşină, că a murit în automobilul cutare.

Iurie Colesnic: „Cu indici de avion, cu ancoră de corabie… Sunt nişte reminiscenţe ale materialismului nostru. Am văzut cimitirele catolice, care mi-au plăcut foarte mult. Ordinea aproape ideală. Există, se vede în această cultură religioasă un compartiment care formează în om respectul pentru cei care au dispărut.”

Europa Liberă: Am auzit mai nou că există şi Cimitirul vesel.

Iurie Colesnic: „Cimitirul vesel din România. O manifestare originală. Oamenii nu vor să se gândească că plecând dincolo ei dispar definitiv. Ei vor să lase o urmă. A propos, am un autograf foarte interesant de la Nicolae Esinencu, pe cartea „Cu mortul în spate”. „Chiar şi din mormânt am să ţin o mână ridicată ca să te pot strânge”. Deci, idee cimitirului vesel se conţine în conştiinţa creativă a omului. Este o chestie foarte curioasă şi eu accept aşa ceva. Pentru că aceleaşi funeralii pe care le fac americanii cu muzică de jazz, s-ar părea că e o profanare a memoriei defunctului, dar în adevăr ei într-un fel îl petrec aşa cum el a trăit. Este o petrecere absolut firească.

Deci, aproximativ la fel a rugat să fie înmormântat cu muzică, pentru ca lumea să nu aibă senzaţia că uite, totul se prăbuşeşte. Viaţa continuă, este o idee. Şi cimitirele sunt un semn că viaţa continuă. Morţii cu morţii, viii cu viii. Şi viaţa continuă.”