Linkuri accesibilitate

De ce scade încrederea românilor în Biserica Ortodoxă? (România liberă)


Chişinăul respinge intenţia Rusiei de a deschide un consulat la Tiraspol (EvZ)


Despre intentia Rusiei de a deschide un consulat la Tiraspol si, respectiv, despre refuzul exprimat public de premierul Vlad Filat la aceasta problema nepusa inca oficial, scrie astazi ziarul Evenimentul zilei. Filat spune – si este citat – ca Republica Moldova este un stat independent suveran si integru si, deci, nu se pune problema infiintarii unui consulat in regiunea secesionista. Premierul moldovean, mai informeaza ziarul de la Bucuresti, a fost solicitat sa comenteze si informatia aparuta in presa din Rusia ca la Tiraspol s-ar putea instala o statie radar din clasa Voronej, ca replica la bazele NATO din Romania. Vlad Filat sustine ca nu a discutat acest subiect cu reprezentantul presedintelui Medvedev pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, in intrevederea pe care a avut-o cu acesta la Chisinau. Potrivit cotidianului romanesc, vizita de doua zile a lui Rogozin in Republica Moldova a starnit reactii negative la Chisinau, unde primarul Dorin Chirtoaca socoteste ca i s-a acordat prea multa atentie. Analistii politici moldoveni au reafirmat si ei ca, prin numirea lui Rogozin in aceasta pozitie, Moscova incearca sa devina tot mai influenta in regiunea secesionista din stanga Nistrului si in Republica Moldova in general.

Un articol semnat de Gabriel Bejan in Romania libera analizeaza de ce scade, incet dar sigur, increderea romanilor in Biserica Ortodoxa. Sondajele de acum trei ani constatau increderea a 90% dintre respondenti, in timp ce astazi mai vorbim despre 78%. Pe de alta parte, arata comentatorul, un studiu realizat de Fundatia Soros arata ca procentul celor care sustin finantarea de catre stat a Bisericii Ortodoxe a scazut vertiginos de la 74% in anul 2000 la 54% anul trecut. Gabriel Bejan considera ca de vina sunt greselile oamenilor Bisericii. Arhiepiscopul Tomisului a fost facut obiectul unor scandaluri de coruptie, alti ierarhi ortodocsi afiseaza lux ostentativ, BOR angajeaza investitii, citam, „scumpe si inutile”, precum Catedrala Mantuirii Neamului, in schimb Biserica nu-si pune problema macar a unei mai bune organizari a pelerinajelor religioase, unde ortodocsii se calca de ani de zile in picioare, dand un spectacol trist – se arata in acest articol din Romania libera.

Un proiect de lege propus de actualul guvern vizeaza plafonarea la 15% a despagubirilor pentru proprietatile confiscate cetateniulor romanilor de catre comunisti. De asemenea, ar urma sa dispara solutia retrocedarii in natura, iar despagubirile ar fi esalonate pe perioade foarte lungi, de 10-12 ani. Dan Tapalaga scrie pentru Hotnews un comentariu acid, in care apreciaza ca guvernul condus de Mihai Razvan Ungureanu a intrat „cu gratia elefantului” in aceasta problema delicata. In iulie, expira un termen de 18 luni pe care Curtea europeana de la Strasbourg l-a dat autoritatilor romane sa faca ceva cu retrocedarile, dar sa nu mai fie inundat CEDO cu petitiile fostilor proprietari nemultumiti. In loc sa gaseasca o solutie, actualul guvern „si-a tras singur un glont in picior”, scrie Dan Tapalaga.

Un articol pe aceeasi tema semneaza si Andreea Pora in revista 22.
XS
SM
MD
LG