Peste două zile se împlinesc 100 de ani de la scufundarea Titanicului, luxoasa navă de croazieră care s-a lovit de un aisberg în Atlantic în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2012. Nu toți pasagerii de la bordul Titanicului erau întreprinzători sau turiști bogați. Aproape jumătate erau muncitori emigranți care traversau oceanul în căutarea unei vieți mai bune în Statele Unite și Canada. Povestea unuia dintre ei este rezumată de Alexandru Eftode:
Înainte de împlinirea unui secol de la scufundarea Titanicului, corespondenta Europei Libere, Daisy Sindelar a discutat cu nepotul unui supraviețuitor armean Neshan Krekorian care urcase la bordul navei, fugind de persecuțiile din Imperiul Otoman.
Van Solomonian, nepotul lui Krekorian spune că acesta fusese îndemnat de tatăl său să plece pentru a începe o viață nouă în Canada și să-i ia apoi la el și pe frații săi din Keghi, o regiune a Armeniei turcești. Abia trecut de 20 de ani, Krekorian a pornit la drum împreună cu alți patru prieteni, au traversat Europa până-n Franța iar apoi, printr-o pură întâmplare, s-au pomenit pe Titanic.
Mii de armeni se refugiau pe atunci pentru a scăpa de violențele tot mai intense și persecuțiile la care erau supuși de turcii otomani.
Krekorian a fost unul din peste 700 de pasageri care călătoreau la clasa a treia – emigranți din Scandinavia, Europa de Est și Orientul Mijlociu care plătiseră cam 1000 de dolari în banii de azi pentru o cușetă în burta Titanicului pornit într-o călătorie de o săptămână peste Atlantic.
Când Titanicul a lovit aisbergul aproape de miezul nopții lui 14 aprilie, bunicul lui Van Solomonian, după cum continuă povestea de familie, tocmai începuse un joc de cărți împreună cu alți călători:
„Problema pasagerilor de clasa a treia era că ei se aflau încuiați pe punțile inferioare, pentru că în regulamentele de la acea vreme era interzis ca acești pasageri să se amestece cu cei de la clasa a doua și a întâia. Bunicul, spune Solomonian, a trebuit să sfarme un lanț de la ușa care ducea spre punțile superioare. Până la urmă a ajuns în barca de salvare numărul 10. Baraca era deja în coborâre și a sărit de sus în ea. Așa a reușit să se salveze”.
Peste două treimi dintre pasagerii de la clasa a treia s-au scufundat odată cu Titanicul. Mulți - pentru că nu au putut răzbate pe punțile superioare. Din totalul de aproximativ 2200 de oameni aflați la bord au supraviețuit cam 700, majoritatea pasageri de la clasele a doua și întâia.
Krekorian a reușit până la urmă să ajungă în Canada și s-a stabilit în orașul St. Catharines din Ontario. A câștigat destui bani ca muncitor într-o turnătorie a General Motors ca să îndeplinească dorința tatălui de a-și aduce și frații peste ocean. De asemenea, a pus umărul la fondarea bisericii armenești din oraș, prima din Canada.
Solomonian și-l amintește ca pe un bărbat liniștit, care vorbea numai puțină engleză și avea mereu la el niște mătănii. S-a stins din viață la 89 de ani. A vorbit puțin despre călătoria cu Titanicul, iar cel mai des își amintea de strigătele disperate ale celor care și-au găsit moartea, sărind în apele reci ale Atlanticului.
„N-a mai mers cu vaporul niciodată de atunci, spune nepotul său. Nici să înoate nu știa. Când familia mergea la picnicuri pe drăguța plajă de la St. Catherines a lacului Ontario, nu intra niciodată în apă. N-a trecut niciodată peste această traumă”.
