Linkuri accesibilitate

București: Demisia lui Laszlo Borbely


Laszlo Borbely
Laszlo Borbely

Ministrul mediului sub amenințarea unei urmăriri penale.


Într-una din cele mai corupte țări din UE, România, s-a înregistrat astăzi o premieră: un ministru și-a dat demisia în urma unor acuzații de corupție – spunând că nu se simte vinovat, dar nu vrea ca asupra guvernului să planeze vreo umbră. Gestul lui Laszlo Borbely a fost însă precedat de presiuni serioase, așa cum veți auzi în relatarea Sabinei Fati.

Laszlo Borbely de 58 de ani a fost nevoit sa-si dea demisia din functia de ministru al mediului dupa ce procurorii romani anticoruptie au descoperit ca un apartament al demnitarului ar fi fost renovat gratis de o firma care ar fi primit din partea Ministerului mediului 48 de contracte in valoare de circa 5 milioane de euro. Renovarile ar fi costat 20 de mii de euro, potrivit anchetei.
Procurorul general al Romaniei a cerut ridicarea imunitatii lui Laszlo Borbely, deputat din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania pentru a putea fi demarata urmarirea penala. Potrivit legii acest aviz trebuie dat prin votul majoritar al Camerei Deputatilor. Cu exceptia maghiarilor este de asteptat ca toate celelalte formatiuni parlamentare romanesti sa voteze pentru ca fostul ministru al mediului sa poata fi cercetat penal. Oricum e o premiera autohtona faptul ca un demnitar isi da demisia imediat dupa ce procurorii anticoruptie anunta inceperea urmaririi penale.
Premierul roman a preluat interimatul Ministerului mediului, dar intre timp se pare ca impotriva lui Laszlo Borbely s-a mai deschis inca un dosar alcatuit de procurorii anticoruptie, care au descoperit ca apartamentul renovat gratis de o firma prietena, a fost cumparat de familia fostului ministru si trecut pe numele unei rude, care ulterior a recunoscut acest lucru. Potrivit declaratiei de avere, insa, fostul ministru roman al mediului nu poate justifica provenienta celor 80 de mii de euro cit a costat acest apartament.
Liderul formatiunii maghiare, Kelemen Hunor spune ca nu sint intimplatoare aceste anchete, in vreme ce alti apropiati ai fostului ministru considera ca dosarele de coruptie ale demnitarului roman au fost scoase la iveala fiindca Laszlo Borbely a refuzat sa dea aviz de mediu pentru controversata firma Gold Corporation care vrea sa exploateze aurul de la Rosia Montana folosind cianuri, o metoda care ar putea afecta peisajul Muntilor Apuseni.
Totusi nimeni nu a dovedit pina acum in Romania ca procurorii anticoruptie primesc ordine politice, cu atit mai mult cu cit Rapoartele pe justitie facute de expertii Comisiei Europene lauda de fiecare data progresele si anchetele Directiei Nationale Anticoruptie.
XS
SM
MD
LG