Linkuri accesibilitate

PDL în derută (revista 22)


Planul de rezervă al „marelui păpuşar” (Evenimentul Zilei)


Principalul partid aflat la guvernare in Romania este in plina deruta, scrie astazi Andrei Cornea, in revista 22. Concluzia vine in functie de fracturile vizibile in interiorul PDL: conducerea este divizata, de o parte „greii”, de cealalta reformistii. Dar asta nu e tot. Amestecand taberele, ele se pot reface dupa alt criteriu: unii vor congres extraordinar pentru schimbarea lui Emil Boc de la conducerea partidului, altii considera ca ar fi inoportun. Si totusi, toata lumea e de acord ca Boc e incapabil sa mai conduca partidul si ca infrangerea e ca si inevitabila. Andrei Cornea crede ca, la parlamentarele din toamna, PDL ar putea fi depasit pana si de partidul lui Dan Diaconescu. Dar semnalul declinului ar fi fost dat chiar de presedintele Traian Basescu - singurul lider al PDL, spune Cornea. In februarie, seful statului l-a numit prim-ministru pe independentul Mihai Razvan Ungureanu, si nu pe veteranul democrat Vasile Blaga, dupa care a povestit ca ii facuse anterior propunerea pana si social-democratului Victor Ponta.

Un comentariu la fel de sceptic, dar mult mai suspicios, semneaza Adrian Patrusca in Evenimentul zilei. El crede ca totul e cusut cu ata alba, ca nu pot niste politicieni asa de experimentati ca pedelistii sa ajunga vraiste. Ca atare, trebuie ca exista un plan. Ar putea fi opera „marelui papusar” de deasupra scenei, care nu e numit pe sleau, dar rezulta ca ar fi actualul prim ministru. El provoaca acum clarificari in partid, pentru a da la un moment dat semnalul reunificarii in jurul propriei sale candidaturi la presedintia tarii.

Tensiunile din PDL se consuma sub aparenta unei confruntari intre intelectualii partidului (precum Cristian Preda, recent exclus) si politicienii de cariera. Ca un comentariu indirect la aceasta situatie, premierul Mihai Razvan Ungureanu a vorbit astazi in plenul Academiei Romane pledand ca intelectualii sa fie lasati sa faca politica, sa se exprime despre politica, sa critice. „Lasati-i sa vina spre administratia publica si centrala” – a spus domnia sa, citat de agentia Mediafax.

In ce masura sunt, in clipa de fata, intelectualii romani in afara dezbaterii politice, cu sau fara voia lor, se deduce si din articolul lui Andrei Oisteanu, din revista 22. „Realitatea a fost sufocata de imaginea ei prefabricata. Portretul mistificat al carturarului a fost receptat ca fiind carturarul insusi”, scrie Oisteanu, care se refera in speta la linsajul prin mass media si internet la care au fost supusi, in ultimii ani, trei intelectuali de prim rang: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici. Tratamentul care li s-a aplicat– si care, scrie Oisteanu, se compune din „sinistre minciuni, insulte si calomnii, cu cat mai grotesti cu atat mai gustate de un anumit public”. Scopul, citam: „s-a mizat pe intimidarea lor, pe dezgustul lor de a mai iesi in spatiul public, pe reducerea lor la tacere. Si, intr-o oarecare masura, s-a reusit”. Andrei Oisteanu crede ca acest fenomen nu mai trebuie primit cu resemnare de ceilalti intelectuali.
XS
SM
MD
LG