Linkuri accesibilitate

O asociație filantropică în sprijinul bolnavilor de cancer


Valeriu Isac: „Este o sărăcie lucidă la sate şi o lipsă de informaţie practic totală”.


Alla Ceapai discută cu Valeriu Isac - director executiv al Asociatiei filantropice medico-sociale Angelus Moldova.

Europa Liberă: Holurile Spitalului Oncologic zilnic sunt pline de oameni necăjiţi, în special de la sate, care în disperare spun că nu mai au nici o şansă de a supravieţui cu această boală, cu cancer. Dar totodată medicii constată şi avertizează că spun că de multe ori oamenii se adresează prea târziu la serviciile medicale când medicină este practic neputincioasă. De ce se întâmplă acest lucru?

Valeriu Isac:
„Adresarea tardivă la Institutul Oncologic eu consider că este legată cu mai mulţi factori. Unul dintre ei este atitudinea cetăţenilor faţă de sănătatea lor, oamenii nu au grijă de ei înşişi. Fiindcă dacă noi vorbim de incidenţa maladiilor oncologice pe primul loc era cancerul mamar, un cancer care poate fi depistat foarte uşor chiar de înşişi pacientele printr-un control de rutină o dată în an la un specialist, care în principiu nu costă practic nimic, fiindcă este asigurat prin poliţa de asigurare.

Nu se fac aceste lucruri, se duc atunci când deja e prea tîrziu. Eu am fost şi am văzut foarte mulţi pacienţi din această categorie, care deja erau într-un stadiu foarte avansat prin diferite sate. Este o sărăcie lucidă la sate şi o lipsă de informaţie practic totală. Probabil că sunt şi factorii economici, când omul se gândește că dacă să mă duc la Chişinău am nevoie de cel puţin 50 de lei într-un capăt şi 50 de lei înapoi ca să fac un diagnostic, lasă că beau nişte pastile şi poate îi uşurează un pic starea pentru o perioadă scurtă de timp şi atunci spune că uite totul e bine, dar în acest timp boala progresează.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu bolnavii de cancer atunci când metodele chirurgicale se epuizează şi ei practic ajung a nu mai fi prerogativa Institutului Oncologic, dar pe de altă parte, statul nu le acordă şi anumite centre de zi, unde ei să poată să fie îngrijiţi?

Valeriu Isac:
„În cazul în care oncologul spune că nu putem să facem nimic din punct de vedere medical, adică intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea tumorilor, sau tratament chimio-terapeutic sau radio-terapeutic, când sunt epuizate aceste metode, aceşti pacienţi necesită îngrijiri speciale şi anume îngrijiri paliative. Problema mare este că în Republica Moldova nu avem chiar atât de mulţi specialişti în îngrijiri paliative.

Noi, pe parcursul ultimilor trei ani, prin fundaţia noastră, am deschis trei centre: un Centru de îngrijiri paliative în Taraclia, unul în Cimişlia, unul în Ocniţa. Anul acesta sperăm să reuşim să deschidem încă un Centru într-un raion din Găgăuzia. Deci noi preluăm pacientul numai atunci când oncologii spun că noi nu mai putem să facem nimic. Dar noi ca specialişti în îngrijiri paliative putem face foarte multe după ce se epuizează tratamentul specific oncologic. Noi putem să asigurăm un control al simptomelor eficient, să spulberăm temerile pe care le are pacientul şi rudele, acordăm asistenţă atât socială, cât şi psiho-emoţională, noi putem să îmbunătăţim calitatea vieţii pacienţilor pe ultima sută de metri, cât le-a rămas, ca omul să poată să trăiască decent şi să moară în demnitate. Cu atât mai mult că serviciile noastre sunt gratuite.

Problemele cele mai mari ale acestei categorii de pacienţi este controlul simptomelor care trebuie efectuat pe această ultimă sută de metri, în aceste ultimele 12 luni din viaţă. Cel mai des întâlnit simptom care trebuie controlat este durerea cronică severă. Pentru durerea cronică severă în lume şi conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se administrează morfina. Avem şi noi în ţară morfină, dar până acum a fost morfină injectabilă şi spre satisfacţia noastră a tuturor celor care se ocupă de îngrijiri paliative pentru această categorie de pacienţi acum avem şi morfină orală în sfârșit în Republica Moldova. Ceea ce va permite controlul durerii cronice severe mai efectiv, fiindcă până acum era metoda injectabilă care era o metodă, hai să spunem, destul de proastă pentru că provoci durere ca să scoţi durerea. Acum prin administrarea de pastile se va controla durerea. Însă acum apare iarăşi o problemă destul de mare fiindcă medicii de familie, cei care trebuie să administreze aceste pastile, nu au experienţa necesară în administrarea şi prescrierea acestor preparate.”

Europa Liberă: Organizaţia dvs. oferă asistență bolnavilor de cancer aflaţi în stadii foarte avansate, dar şi familiilor acestora, folosind nu doar o asistenţă medicală şi terapeutică, dar mai cu seamă un sprijin moral. Ce ar însemna acest sprijin moral?

Valeriu Isac:
„Procedurile de bază pentru a uşura starea acestor pacienţi, pentru a îmbunătăţi cât de cât starea vieţii lor, calitatea vieţii lor este nevoie că să-i asculţi, fiindcă ei au foarte multe de spus, au foarte multe de povestit, ei vor să spună şi vor să fie ascultaţi. În mare parte noi ne străduim ca să comunicăm diagnosticul corect, nu mergem cu minciuni.

Credem noi că este esenţial ca pacientul să-şi ştie diagnosticul său şi asta îi permite ca să se axeze nu pe nişte speranţe false, pe nişte speranţe goale pe care el le aşteaptă, dar care nu se vor înfăptui niciodată. De aceea ne străduim să fim cât mai aproape de adevăr, în cazul acesta mulţi oameni îşi rezolvă probleme pe care le au, poate cineva are nevoie să-şi ceară iertare de la cineva, poate are nevoie să facă documentele necesare pentru moştenire, pentru copii.”

Europa Liberă: Cum reacţionează de obicei pacienţii, atunci cînd îşi află diagnosticul?

Valeriu Isac:
„Mai mult din jumătate de pacienţi ştiu ce se întâmplă cu ei şi ştiu ce au, dar se stăruie să nu spună cuvântul „cancer” şi să evite discuţiile, că poate ceva va fi, poate ceva se va întâmpla, va fi vreo minune. Cei pentru care acest diagnostic este neaşteptat aici reacţiile sunt foarte diferite, de la închidere totală în sine, până la isterie. Dar acestea sunt nişte etape fireşti prin care trece orice om, urmează alte stări de spirit în viaţa lor, ca până la urmă să intre în stadiul de acceptare şi atunci toate lucrurile se pun cap la cap. Şi când pacientul acceptă starea lui este foarte uşor de lucrat cu acest pacient, el îşi trăieşte din plin viaţa se bucură de orice clipă a vieţii pe care o trăieşte, de prezenţa rudelor, de soarele care răsare, de stelele de pe cer pe care le vede noaptea ş.a.m.d.”
XS
SM
MD
LG