Am discutat ieri cu un vecin foarte bucuros. Omul mi-a mărturisit că bucuria lui e generată de distrugerea monumentului lui Vladimir Lenin din Donduşeni. Omul mi-a amintit că şi anul trecut, la Cotova, a fost demolat un Lenin de piatră şi a conchis triumfător că trecutul sovietic-comunist încet-încet dispare din Moldova.
Mărturisesc din capul locului că îmi displace ideologia de sorginte sovietică, dar nici nu sînt foarte bucuros de distrugerea monumentului lui Ilici de la Donduşeni, în fapt de noapte. Părerea mea e că Moldova ar trebui să scape de acest balast al trecutului sovietic în mod civilizat, nu prin atacuri cavalereşti declanşate în dricul nopţii. Am remarcat, la postul tv local, că mai mulţi locuitori ai urbei nordice, în frunte cu preşedintele raionului, s-au arătat extrem de îngrijoraţi şi de ofensaţi de faptul că Lenin a fost distrus pe furiş. Prin urmare, demolatorii nocturni nu au subţiat numărul nostalgicilor, ci i-au enervat şi i-au ofensat pe aceştia. Ar fi de-a dreptul regretabil dacă efortul atacatorilor ar turna apă la moara celor care promovează acum aşa-numita nesupunere civică în unele localităţi ale republicii.
De altfel, monumente ale lui Ilici mai există în multe localităţi ale ţării. Înţeleg că ele nu ne prea înfrumuseţează patria, dar dacă alţi atacatori le-ar distruge acum pe toate sub acoperirea întunericului ce am obţine? Presupun că nu pacea şi armonia.
Reportajul postului tv local a arătat cît de ancoraţi mai sîntem în trecutul sovietic. Oamenii îl regretau sincer pe Lenin, iar preşedintele raionului vorbea de dispariţia unui „monument al culturii”. După ce i-am ascultat pe aceşti concetăţeni de-ai noştri, mi-am dat seama că Lenin a rămas în sufletele şi minţile lor, în ciuda efortului titanic al distrugătorilor nocturni.
Şi mă tem că despărţirea de trecutul sovietic, fără doar şi poate necesară pentru consolidarea şi primenirea Republicii Moldova, va fi mult mai dificilă, date fiind acţiunile necugetate ale unor luptători cu comunismul.
