Linkuri accesibilitate

Semnificația numirii ca emisar în Transnistria a lui Dmitri Rogozin (Jurnal de Chișinău)


Cît de avantajos este pentru R. Moldova Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană? (Panorama).


Petru Bogatu se referă în „Jurnal de Chişinău” la numirea lui Dmitri Rogozin ca trimis special al Federaţiei Ruse la Tiraspol ca la „un început de anexare a Transnistriei”. „Acesta a fost numit concomitent cu reprezentanţii speciali pentru Abhazia şi Osetia de Sud care au fost deja recunoscute de Rusia, ceea ce dă de bănuit că Tiraspolul ar putea fi băgat într-o oală cu Suhumi şi Ţhinvali”, observă editorialistul.

Articolul oferă şi unele detalii despre Dmitri Rogozin: „a condus Uniunea Comunităţilor Ruse, o organizaţie şovină care lupta pentru refacerea defunctei URSS. Ulterior, a fost vârful de lance al partidului radical naţionalist „Rodina”. „Poate fi întâmplătoare numirea în Transnistria a unuia dintre cei mai temuţi răpitori ai faunei politice ruse?” - se întreabă Petru Bogatu şi încheie „să fim serioşi. Dacă vulpea este lăsată să intre în coteţ, înseamnă că găinile sunt sacrificate”.

Nicolae Negru pledează în aceiaşi publicaţie pentru obişnuirea societăţii cu faptul că 27 martie este o zi importantă pentru Republica Moldova. Avându-se în vedere Unirea din 1918. Le place sau nu, rusofilii trebuie să se obişnuiască să suporte cu calm acest „supliciu”, după cum suportăm şi noi „sărbătorile” lor”, crede Nicolae Negru. Pe de altă parte, editorialistul recunoaşte că l-au jenat unele scandări de la marşul de duminică. „Limba română, singura stăpână!”, „Noi suntem români, noi suntem aici stăpâni!”. Un „stăpân” nu strigă pe străzi aşa ceva. Nu e corect din punct de vedere politic, nu e europeneşte şi nici deştept, e de părere Negru.

Dmitrii Ciubaşenco îşi porneşte editorialul din „Panorama” de la o dezvăluire. În timpul ceremoniei de învestitură a preşedintelui, unul din liderii Alianţei pentru Integrare Europeană i-a reproşat editorialistului că „acum, jurnaliştii îl vor murdări cu noroi din cap până în picioare”. În replică, Dmitrii Ciubaşenco a răspuns: „Preşedintele Timofti este o rază de soare în regatul întunecat al Alianţei. Voi sunteţi singurii care ar putea să-i nimicească reputaţia”.

Liderii Alianţei nu au nevoie de un preşedinte activ, e de părere Dmitrii Ciubaşenco. Că doar nu l-au ales ca să le pună beţe în roate. „Ei au nevoie de un preşedinte fără chip, un preşedinte care ar deveni o „raţă şchioapă” chiar de la începutul mandatului, nu spre finalul acestuia”, scrie directorul publicaţiei „P”. Dl Ciubaşenco mai adaugă: „Dacă marasmul AIE va continua, şeful statului riscă, în câţiva ani, să fie discreditat. Oare Timofti are nevoie de asta?”, se întreabă Dmitrii Ciubaşenco.

Un alt articol din „Panorama” lansează o altă întrebare - cît de avantajos este pentru Republica Moldova Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană? Autorul observă că în timp ce autorităţile vorbesc doar despre avantaje, producătorii moldoveni încă nu înţeleg ce ar avea de câştigat în urma unei asemenea aderări, iar experţii economici recunosc că îşi imaginează cu greu cum va funcţiona Acordul. Este citat Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, care crede că producătorii europeni vor acapara piaţa moldovenească, pentru că fermierii locali din cauza calităţii nu vor putea face faţă concurenţei.

„Avem zăcăminte de petrol şi gaz” anunţă cotidianul „Adevărul”. Savanţii spun că rezervele s-ar afla în partea de sud a Moldovei, mai jos de linia Ungheni-Basarabeasca. Potrivit cercetătorilor, în prezent autorităţile de la Chişinău nu ar putea, cu forţe proprii, să efectueze lucrări de prospecţiune şi explorare, din cauza costurilor enorme - de circa 90 de milioane de dolari - şi a lipsei totale a bazei tehnice necesare.

Vicepremierul Valeriu Lazăr a declarat recent că în timp ce Moldova plăteşte tot mai scump pentru resursele energetice importate autorităţile nici nu ştiu exact ce rezerve de hidrocarburi au sub picioare. „În prezent în Moldova se extrage petrol şi gaze în zona localităţilor Văleni şi Victorovca. Dreptul de exploatare a zăcămintelor este deţinut de compania Valiexchimp, care extrage lunar circa 12.000 de metri cubi de metan, suficient pentru trei localităţi. La Văleni, compania extrage peste o mie de tone de ţiţei lunar, care sunt prelucrate la rafinăria din Comrat. În prezent o echipă de geologi de la o firmă americană se pregăteşte pentru a fora două sonde de gaz la Victorovca la o adâncime mai mare de 3.000 de metri. Costurile lucrărilor sunt estimate la 10 milioane de dolari”, se arată în articol.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG