Nascuta la 19 februarie 1970 in satul Mingir, raionul Hincesti. A absolvit facultatea de Jurnalism a Universitati de Stat din Moldova. A lucrat in calitate de manager publicitate la supermarketul GreenHills, apoi manager support vinzari la compania Voxtel. Actualmente este vice-directorul agenției de turism si organizari evenimente Tatrabis SRL, co-fondatoarea acestei afaceri. Soția vicepremierului Valeriu Lazar.
Luni
Lunea nu mi-a placut niciodata. Dar azi de ce ma uit parca cu alti ochi prin geam? Repede am gasit un raspuns care pare a fi ok pentru o lune necajita. Au rasarit lalele! Lalele sunt florile mele preferate si nu ma pot satura de ele.. stiu ca sunt albe, dar acum micute fiind de ce sunt asa de „strocoşii”, cum numeste mama culoarea mov. Toate florile din gradina mea sunt albe. Pentru ca asa imi cere sufletul. Sa beau cafeaua dimineata si sa nu-mi sara inima din piept admirind culoare dupa culoare. Vreau totul in alb sa vad in jur. Macar in gradina mea. Ei si gazonul desigur verde pentru contrast. Doar stiti fara culoare verde, mai nou, nu putem trai... si nici sa-l vopsim in albastru nu-i chip Valeriu e racit sau are viroza. Pentru dinsul mare diferenta nu-i, el oricum isi tufleste un plic de „tachifludec” in cana si crede ca pina seara i-a trece. O, da, a descoperit ca avem in casa si „sinupret”. Si a mai descoperit ca eu sunt vinovata ca nu i-am dat inca de ieri sa-l administreze ca iata maine cum va zbura la Moscova? Sincer din partea mea mai bine sa ramina acasa. Of, am avut imprudenta sa fac zel de sinceritate si am suparat o buna prietena care cum se zice in rusa „popala pod goreaciu rucu”. Tamara e moldoveanca si locuieste nu departe de Londra. Mi-a scris cu buna intentie ca ar vrea sa scoata o carte despre dovleac. Parca intentia e buna, dar ea de fapt dorea un sfat cum ar putea gasi niste sponsori, sa aiba loc minunea cu tiparitul cartii. Of, si eu in loc sa-i raspund scurt ca habar n-am, am scris totul ce mi-a trasnit prin minte. ...Ca sunt gata sa ma las de titlu de nevasta de ministru pentru ca zilnic sunt cicalita cu zeci de rugaminti care mai de care... Pot sa nu ies la serviciu si sa ma ocup doar de gasit sponsorizari, joburi, vize pentru strainatate, reparatii in bibliotecile satelor, declaratii pentru presa din partea sotului, sa iau studenti la practica etc etc. Unii cu mare experienta de viata inca ma invata: da' vezi cum îi spui lui Valeriu, vezi asa atent ori daca iti vine bine ghini. Uneori chiar imi vine bine dar nu mai vreau sa-l bat si eu la cap... Daca s-ar inventa un job cu denumirea sotia ministrului, sa stiti ar avea taaare mult de munca femeia ceea. Doar ca lumea nu intelege ca la ministrul Valeriu Lazar lucrurile nu merg chiar asa cum vrea nevasta-sa...
Marți
Dupa intrebarea de fiecare dimineata ‚”Cum ai dormit, pui?” brusc urmeaza: „Ai reusit sa platesti impozitul?” Eu repede am facut legatura cu publicitatea ceea de la tv si zic „Aaaa, iaca de ce n-am dormit bine...ok, maine neaparat platesc...?” „...În principiu, mai ai timp pina pe 31 martie, dar nu lăsa, imi zice Valeriu, asa, ca un ministru bun la suflet vis-a-vis de contribuabili. Apoi trecem la intrebari lumesti: „Ai vorbit cu Mircea? Ce succese mai are Marius?” Uneori, dimineata ma simt ca la volanta ministerului si asta ma scoate din sarite si ii amintesc sotului ca doar la minister are in subordine 150 de doamne si domnisoare, una ca una, gata sa sara in ajutor la indeplinirea ordinului ministrului. Vin la serviciu si nu reusesc sa dau buna ziua ca deja contabila imi aminteste ca trebuie sa platim urgent impozitele. Si de unde sa platim, daca ianuarie si februarie e luna moarta in turism si evenimente??? Uneori ma prind la gindul ca zeci de contabili in tara asta numai asta fac, strica dispozitia dis-de-dimineata. Numai artistilor, fotografilor, cameramanilor, nimeni in tara asta nu le strica dispozitia. Ei nici contabili nu tin si nici impozite nu platesc. Oare cit va dura asa??? Seara am fost la cina cu Mihaela Bilic. Sincer nu ma asteptam sa treaca cu atita folos acea seara. Or, des ziceam, iaca in lume exista nutritionisti unde poti sa mergi si sa le ceri sfatul... dar e bine doamna sa mincam sarmalele noastre, apoi salata olivie, apoi harbuz murat, apoi torta, si, asa ca si cind nu ne vede nimeni, iar fuga sa ciupim din muraturi?...Or, parca aveam un complex, dar ce sa gatesc seara de seara ca sa fie cit mai sanatos si fara prajeli etc.. Ei, uitati-va ca nutritionista Mihaela este o femeie normala si maninca si ea ca si noi din tot ce-i doreste sufletul, si nici treaba n-are despre doi litri de apa pentru ca nu-i place apa, ba mai mult, chiar poate bea un pahar de cola light dupa masa. Dar unul, nu o sticla de doi litri. Ce tare mi-a placut ca un pahar de vin rosu la cina mai ca nu se considera alcool, ci placere! Or, masa in sine asta si este, de fapt, de cind ma tin minte la bunica in gospodarie, ne stringeam la masuta mica, rotunda si mincam alivanca. Era o mare placere simbata seara cind peste satul Mingir se lasa aroma de piine proaspat scoasa din cuptor si ficateil copti pe jaratec... Si principalul, i-am recunoscut ca a reusit in numai două ore sa-mi apese butonasul din capusor si m-am dus acasa zburind plina de sine ca ceea ce maninc este sanatos si exact ceea ce-si doreste organismul meu si asta conteaza. El, organismul, stie mai bine ce are de facut. Eu care credeam ca va tine un discurs de genul: gata cu pestele prajit si mujdei, cu zefirul in ciocolata, cu pasta carbonara, cu paine neagra cu slanina! Am ramas placut surprinsa si parca am primit dezlegare de la bunul Dumnezeu: se poate din tot, dar nu tot, adica nu mult. Asa si a zis cum spun marii nutritionisti „important sa variem otravurile” In final, a adaugat, parca referindu-se anume la confidenta mea despre butonasul proaspat apasat: si nu lasa sa-ti umble cineva la butoane. Multumesc Doina Cernavca ca te-ai gindit la mine si m-ai invitat sa-mi cunosc nutritionistul-doctorul-(psihologul sufletului meu), Mihaela Bilic.
Miercuri
Ziua a trecut ca una obisnuita. Insa seara a fost, pur si simplu superba. Am mers in ospetie la proaspatul ambasador chinez venit la Chisinau. De fiecare data incerc niste emotii ciudate cind e vorba de protocol. Incepind de la ce sa imbrac si ce cadou sa luam, luam vin sau luam flori? Sau e bine sa darui vin unui ambasador chinez? Eu am hotarit sa ies ca de fiecare data, firesc din aceasta situatie. Si ne-am dus cu albumul lui Iurie Raileanu „EtnoMoldova” despre covoarele vechi moldovenesti si o alta carte despre destinatiile turistice din Moldova si chiar am mai bagat in pachet, asa pentru orice eventualitate, harta Chisinaului si harta Moldovei. Stiu, sunt naiva, nu trebuie sa asteptam sa intilnim pe strazile Chisinaului pe dl ambasador umblind cu harta ceea in mina. Mai ales ca nici cei care au editat-o nu prea pot deslusi denumirile de strazi pictate cu cerneala...La noi, hartile se fac asa ca pica bine pentru publicitate, nu ca ar fi tare utile cuiva. La resedinta ne-au intimpinat excelenta sa dl ambasador cu sotia, niste oameni deschisi si zimbitori care in 10 minute, cred, m-au facut sa uit de existenta protocolului. Recunosc, pentru mine China inca se mai asocia cu ce vedem noi pe la pietile noastre, adica marfuri ieftine de proasta calitate, dar si cu cele citite, adica cu o tara mare care si-a conservat bine cultura si traditiile. Cum era si firesc, din prima am savurat ceai verde cu iasomie fin, fin, fin! Apoi a urmat ceva ce m-a bulversat total. Gurmanda fiind, pina miercuri daca m-ar fi intrebat cineva despre preferintele gastronomice, pai, eu cu siguranta as fi raspuns ca pe primul loc e mincarea de la mama de acasa, apoi cea italiana si franceza. Va spun cu mina pe inima, ca cea chineza este pur si simplu un deliciu. Si faptul ca trebuie respectata consecutivitatea felurilor ingurgitate tot e ceva nou. Si faptul ca pe masa rotunda este suprapusa parca inca o masa din sticla, dar ceva mai mica si e suficient s-o atingi cu mina, si ea se roteste usor si rind pe rind iti apar in fata opere de arta culinara. Si nu ceva care sa nu-ti dai seama ce-i in farfurie, nu. Puteai numi fiecare produs, doar ca intr-un fel de sos anume pregatit si aranjat in farfurie ca la un restaurant de 5 stele Michelin. Poate niste ciuperci ciudate chinezesti, nu le-am putut ghici, lotusul si un fel de peste de mare mai ciudat, dar taaare delicios. Atunci m-am gindit ca daca bucatarul de la resedinta ambasadorului ar deschide un restaurant in Chisinau ar avea maaaare succes. Ca noi avem multe, dar aproape toate la fel. Si mai toate viseaza sa le paseasca pragul tinerii insuratei pentru a le oferi la nunta o masa ca-n povesti. Cit pe ce era sa uit. Chinezii in loc de „noroc”- ul nostru traditional zic „cam bei” (chin. goleste paharul, n. red.) si sorbesc atent un git de vin sau tarie de orez. Apropo, vinul era de la Et Cetera si avea 2 etichete: una cea originala si alta in chineza. Asa promoveaza ei vinurile moldovenesti. Dupa repetatele toasturi pentru prietenia moldo-chineza deja cuvintul „cam bei” lua un nou sens.
Joi
Dispozitia mi-a stricat-o o tinara de la un colegiu care a venit chipurile la practica, dar nu avea timp sa ramina, ca cica mai studia si la Universitatea de Stat. M-am limitat doar la intrebarea de ce n-a completat contractul si ea tare descurcareata imi zice: „Pai, dvs trebuie sa-l completati...” Zic ok si m-am gindit in sinea mea ca o fi fiind taaare greu cu asa unghii lungi si ascutite sa tii tocul in mina. Or, mama mea odata m-a intrebat: da cum se spala ele, Tania? Zic: Atent mama, tare atent. Seara am fost la receptia oferita de Ambasada Japoniei. Doua lucruri mi-au placut cel mai mult: discursul excelentei sale ambasadorul si cel al sotului meu, care a avut onoarea sa aduca omagiu din partea Guvernului Republicii Moldova. Si, fara lipsa de modestie, repet, este poate unicul dupa citiva in tara asta care stie fara foaie sa vorbeasca exact ce asteapta sa auda publicul. Acum vorbesc ca organizator de evenimente, nu ca sotie de ministru.
Vineri
M-am saturat de evenimente. Dar azi mai avem unu: „Vesenii bal Aquarelle’’. Trebuie sa ma duc mai ales ca am trecut si eu printr-o astfel de experienta, acum 2 ani cind Angela Sirbu ma pus sa cint in duet cu Adrian Ursu. La repetitii Adrian ma incuraja ca chipurile as avea voce buna si sa nu tem sa cint. Dupa parerea mea eu chiar cintam bine si cu glas tare
Dar in ziua balului, Doamne, ce emotii aveam!!! Am iesit cu textul in mina pe scena. Si, daca inainte cu 2 minute de a iesi eu pe scena, aceasta avea sa se desfaca in doua si eu dispaream era tocmai ce-mi doream atunci cel mai mult! Acum pot spune cu certitudine ca a fost o experienta tare frumoasa. In plus acum mai greu ma dau cu parerea ca acela a cintat asa da celalat nu a reusit asa. Cine nu crede sa urce cu microfonul pe scena si apoi are dezlegare la limba. Vinerea e o zi buna. Pentru ca dupa ea urmeaza simbata si duminica. Cind o sa traiesc doar cu gindul la ziua de azi?
Luni
Lunea nu mi-a placut niciodata. Dar azi de ce ma uit parca cu alti ochi prin geam? Repede am gasit un raspuns care pare a fi ok pentru o lune necajita. Au rasarit lalele! Lalele sunt florile mele preferate si nu ma pot satura de ele.. stiu ca sunt albe, dar acum micute fiind de ce sunt asa de „strocoşii”, cum numeste mama culoarea mov. Toate florile din gradina mea sunt albe. Pentru ca asa imi cere sufletul. Sa beau cafeaua dimineata si sa nu-mi sara inima din piept admirind culoare dupa culoare. Vreau totul in alb sa vad in jur. Macar in gradina mea. Ei si gazonul desigur verde pentru contrast. Doar stiti fara culoare verde, mai nou, nu putem trai... si nici sa-l vopsim in albastru nu-i chip Valeriu e racit sau are viroza. Pentru dinsul mare diferenta nu-i, el oricum isi tufleste un plic de „tachifludec” in cana si crede ca pina seara i-a trece. O, da, a descoperit ca avem in casa si „sinupret”. Si a mai descoperit ca eu sunt vinovata ca nu i-am dat inca de ieri sa-l administreze ca iata maine cum va zbura la Moscova? Sincer din partea mea mai bine sa ramina acasa. Of, am avut imprudenta sa fac zel de sinceritate si am suparat o buna prietena care cum se zice in rusa „popala pod goreaciu rucu”. Tamara e moldoveanca si locuieste nu departe de Londra. Mi-a scris cu buna intentie ca ar vrea sa scoata o carte despre dovleac. Parca intentia e buna, dar ea de fapt dorea un sfat cum ar putea gasi niste sponsori, sa aiba loc minunea cu tiparitul cartii. Of, si eu in loc sa-i raspund scurt ca habar n-am, am scris totul ce mi-a trasnit prin minte. ...Ca sunt gata sa ma las de titlu de nevasta de ministru pentru ca zilnic sunt cicalita cu zeci de rugaminti care mai de care... Pot sa nu ies la serviciu si sa ma ocup doar de gasit sponsorizari, joburi, vize pentru strainatate, reparatii in bibliotecile satelor, declaratii pentru presa din partea sotului, sa iau studenti la practica etc etc. Unii cu mare experienta de viata inca ma invata: da' vezi cum îi spui lui Valeriu, vezi asa atent ori daca iti vine bine ghini. Uneori chiar imi vine bine dar nu mai vreau sa-l bat si eu la cap... Daca s-ar inventa un job cu denumirea sotia ministrului, sa stiti ar avea taaare mult de munca femeia ceea. Doar ca lumea nu intelege ca la ministrul Valeriu Lazar lucrurile nu merg chiar asa cum vrea nevasta-sa...
Marți
Dupa intrebarea de fiecare dimineata ‚”Cum ai dormit, pui?” brusc urmeaza: „Ai reusit sa platesti impozitul?” Eu repede am facut legatura cu publicitatea ceea de la tv si zic „Aaaa, iaca de ce n-am dormit bine...ok, maine neaparat platesc...?” „...În principiu, mai ai timp pina pe 31 martie, dar nu lăsa, imi zice Valeriu, asa, ca un ministru bun la suflet vis-a-vis de contribuabili. Apoi trecem la intrebari lumesti: „Ai vorbit cu Mircea? Ce succese mai are Marius?” Uneori, dimineata ma simt ca la volanta ministerului si asta ma scoate din sarite si ii amintesc sotului ca doar la minister are in subordine 150 de doamne si domnisoare, una ca una, gata sa sara in ajutor la indeplinirea ordinului ministrului. Vin la serviciu si nu reusesc sa dau buna ziua ca deja contabila imi aminteste ca trebuie sa platim urgent impozitele. Si de unde sa platim, daca ianuarie si februarie e luna moarta in turism si evenimente??? Uneori ma prind la gindul ca zeci de contabili in tara asta numai asta fac, strica dispozitia dis-de-dimineata. Numai artistilor, fotografilor, cameramanilor, nimeni in tara asta nu le strica dispozitia. Ei nici contabili nu tin si nici impozite nu platesc. Oare cit va dura asa??? Seara am fost la cina cu Mihaela Bilic. Sincer nu ma asteptam sa treaca cu atita folos acea seara. Or, des ziceam, iaca in lume exista nutritionisti unde poti sa mergi si sa le ceri sfatul... dar e bine doamna sa mincam sarmalele noastre, apoi salata olivie, apoi harbuz murat, apoi torta, si, asa ca si cind nu ne vede nimeni, iar fuga sa ciupim din muraturi?...Or, parca aveam un complex, dar ce sa gatesc seara de seara ca sa fie cit mai sanatos si fara prajeli etc.. Ei, uitati-va ca nutritionista Mihaela este o femeie normala si maninca si ea ca si noi din tot ce-i doreste sufletul, si nici treaba n-are despre doi litri de apa pentru ca nu-i place apa, ba mai mult, chiar poate bea un pahar de cola light dupa masa. Dar unul, nu o sticla de doi litri. Ce tare mi-a placut ca un pahar de vin rosu la cina mai ca nu se considera alcool, ci placere! Or, masa in sine asta si este, de fapt, de cind ma tin minte la bunica in gospodarie, ne stringeam la masuta mica, rotunda si mincam alivanca. Era o mare placere simbata seara cind peste satul Mingir se lasa aroma de piine proaspat scoasa din cuptor si ficateil copti pe jaratec... Si principalul, i-am recunoscut ca a reusit in numai două ore sa-mi apese butonasul din capusor si m-am dus acasa zburind plina de sine ca ceea ce maninc este sanatos si exact ceea ce-si doreste organismul meu si asta conteaza. El, organismul, stie mai bine ce are de facut. Eu care credeam ca va tine un discurs de genul: gata cu pestele prajit si mujdei, cu zefirul in ciocolata, cu pasta carbonara, cu paine neagra cu slanina! Am ramas placut surprinsa si parca am primit dezlegare de la bunul Dumnezeu: se poate din tot, dar nu tot, adica nu mult. Asa si a zis cum spun marii nutritionisti „important sa variem otravurile” In final, a adaugat, parca referindu-se anume la confidenta mea despre butonasul proaspat apasat: si nu lasa sa-ti umble cineva la butoane. Multumesc Doina Cernavca ca te-ai gindit la mine si m-ai invitat sa-mi cunosc nutritionistul-doctorul-(psihologul sufletului meu), Mihaela Bilic.
Miercuri
Ziua a trecut ca una obisnuita. Insa seara a fost, pur si simplu superba. Am mers in ospetie la proaspatul ambasador chinez venit la Chisinau. De fiecare data incerc niste emotii ciudate cind e vorba de protocol. Incepind de la ce sa imbrac si ce cadou sa luam, luam vin sau luam flori? Sau e bine sa darui vin unui ambasador chinez? Eu am hotarit sa ies ca de fiecare data, firesc din aceasta situatie. Si ne-am dus cu albumul lui Iurie Raileanu „EtnoMoldova” despre covoarele vechi moldovenesti si o alta carte despre destinatiile turistice din Moldova si chiar am mai bagat in pachet, asa pentru orice eventualitate, harta Chisinaului si harta Moldovei. Stiu, sunt naiva, nu trebuie sa asteptam sa intilnim pe strazile Chisinaului pe dl ambasador umblind cu harta ceea in mina. Mai ales ca nici cei care au editat-o nu prea pot deslusi denumirile de strazi pictate cu cerneala...La noi, hartile se fac asa ca pica bine pentru publicitate, nu ca ar fi tare utile cuiva. La resedinta ne-au intimpinat excelenta sa dl ambasador cu sotia, niste oameni deschisi si zimbitori care in 10 minute, cred, m-au facut sa uit de existenta protocolului. Recunosc, pentru mine China inca se mai asocia cu ce vedem noi pe la pietile noastre, adica marfuri ieftine de proasta calitate, dar si cu cele citite, adica cu o tara mare care si-a conservat bine cultura si traditiile. Cum era si firesc, din prima am savurat ceai verde cu iasomie fin, fin, fin! Apoi a urmat ceva ce m-a bulversat total. Gurmanda fiind, pina miercuri daca m-ar fi intrebat cineva despre preferintele gastronomice, pai, eu cu siguranta as fi raspuns ca pe primul loc e mincarea de la mama de acasa, apoi cea italiana si franceza. Va spun cu mina pe inima, ca cea chineza este pur si simplu un deliciu. Si faptul ca trebuie respectata consecutivitatea felurilor ingurgitate tot e ceva nou. Si faptul ca pe masa rotunda este suprapusa parca inca o masa din sticla, dar ceva mai mica si e suficient s-o atingi cu mina, si ea se roteste usor si rind pe rind iti apar in fata opere de arta culinara. Si nu ceva care sa nu-ti dai seama ce-i in farfurie, nu. Puteai numi fiecare produs, doar ca intr-un fel de sos anume pregatit si aranjat in farfurie ca la un restaurant de 5 stele Michelin. Poate niste ciuperci ciudate chinezesti, nu le-am putut ghici, lotusul si un fel de peste de mare mai ciudat, dar taaare delicios. Atunci m-am gindit ca daca bucatarul de la resedinta ambasadorului ar deschide un restaurant in Chisinau ar avea maaaare succes. Ca noi avem multe, dar aproape toate la fel. Si mai toate viseaza sa le paseasca pragul tinerii insuratei pentru a le oferi la nunta o masa ca-n povesti. Cit pe ce era sa uit. Chinezii in loc de „noroc”- ul nostru traditional zic „cam bei” (chin. goleste paharul, n. red.) si sorbesc atent un git de vin sau tarie de orez. Apropo, vinul era de la Et Cetera si avea 2 etichete: una cea originala si alta in chineza. Asa promoveaza ei vinurile moldovenesti. Dupa repetatele toasturi pentru prietenia moldo-chineza deja cuvintul „cam bei” lua un nou sens.
Joi
Dispozitia mi-a stricat-o o tinara de la un colegiu care a venit chipurile la practica, dar nu avea timp sa ramina, ca cica mai studia si la Universitatea de Stat. M-am limitat doar la intrebarea de ce n-a completat contractul si ea tare descurcareata imi zice: „Pai, dvs trebuie sa-l completati...” Zic ok si m-am gindit in sinea mea ca o fi fiind taaare greu cu asa unghii lungi si ascutite sa tii tocul in mina. Or, mama mea odata m-a intrebat: da cum se spala ele, Tania? Zic: Atent mama, tare atent. Seara am fost la receptia oferita de Ambasada Japoniei. Doua lucruri mi-au placut cel mai mult: discursul excelentei sale ambasadorul si cel al sotului meu, care a avut onoarea sa aduca omagiu din partea Guvernului Republicii Moldova. Si, fara lipsa de modestie, repet, este poate unicul dupa citiva in tara asta care stie fara foaie sa vorbeasca exact ce asteapta sa auda publicul. Acum vorbesc ca organizator de evenimente, nu ca sotie de ministru.
Vineri
M-am saturat de evenimente. Dar azi mai avem unu: „Vesenii bal Aquarelle’’. Trebuie sa ma duc mai ales ca am trecut si eu printr-o astfel de experienta, acum 2 ani cind Angela Sirbu ma pus sa cint in duet cu Adrian Ursu. La repetitii Adrian ma incuraja ca chipurile as avea voce buna si sa nu tem sa cint. Dupa parerea mea eu chiar cintam bine si cu glas tare
Dar in ziua balului, Doamne, ce emotii aveam!!! Am iesit cu textul in mina pe scena. Si, daca inainte cu 2 minute de a iesi eu pe scena, aceasta avea sa se desfaca in doua si eu dispaream era tocmai ce-mi doream atunci cel mai mult! Acum pot spune cu certitudine ca a fost o experienta tare frumoasa. In plus acum mai greu ma dau cu parerea ca acela a cintat asa da celalat nu a reusit asa. Cine nu crede sa urce cu microfonul pe scena si apoi are dezlegare la limba. Vinerea e o zi buna. Pentru ca dupa ea urmeaza simbata si duminica. Cind o sa traiesc doar cu gindul la ziua de azi?
