Ciudat, foarte ciudat e capitalismul construit timp de două decenii în Republica Moldova, stimaţi ascultători. Bunăoară, e uşor de constatat că oamenii care au atins aici prosperitatea şi opulenţa, în ultimii 20 de ani, aparţin cu precădere cîtorva tagme. Acestea sînt businessul, politica, juridica şi showbizul sau muzica.
Nu ştiu cum se face că anume aceste domenii au devenit aici cele mai prestigioase şi mai pline de perspective luminoase. Şi toată lumea ştie deja din şcoală că - numai devenind politician sau funcţionar, om de afaceri, procuror sau vedetă recentă -, poţi reuşi în viaţă şi cîştiga bani suficienţi. Spre deosebire de alte domenii, în care succesul financiar e mai greu de obţinut, businessul-politica-juridica şi showbizul sînt mult mai generoase şi mai pline de potenţialităţi băneşti. Important e s-o apuci de la bun început pe cărăruia potrivită.
Cu oamenii de afaceri lucrurile sînt clare. Omul de afaceri prin definiţie face bani. Cu toate că aici el deseori se plînge de concurenţa neloială, de imixtiunea politicului, mulţi reprezentanţii ai tagmei reuşesc să se impună. E explicabil şi succesul financiar al vedetelor recente cu voci catifelate. CD-urile lor se vînd ca pîinea caldă, iar în caz de forţă majoră se mizează pe sumele făcute la nunţi şi cumătrii din care nu se reţin impozite. Mai greu de explicat pare a fi opulenţa unor politicieni şi judecători, date fiind salariile lor nu foarte mari, dar, pesemne, oamenii muncesc mult şi reuşesc să-şi facă avere.
Să fiu înţeles corect. Nu am nimic împotriva existenţei unor tagme prospere. E de dorit chiar ca ţara să aibă cîţi mai mulţi oameni prosperi. Mai rău e că există aici şi tagme care par să conţină în ele eşecul de la bun început. Să zicem, poţi munci cîteva vieţi aici pe post de educator sau de farmacist şi să nu poţi aduna bani de o garsonieră. Sînt profesii aici de care lumea se fereşte ca dracul de tămîie. Un tînăr, un reprezentant al generaţiei Twitter mi-a spus odată pe şleau: „Că doar nu m-am ţicnit să devin profesor şi să mor de foame. Eu visez să ajung ambasador!” Uite aşa! Tînărul ştie ce vrea de la viaţă!
Cînd într-o ţară există multe meserii, altminteri foarte necesare pentru societate, fără perspective financiare, în timp ce alte cîteva sînt confundate cu succesul inevitabil, ceva pare a nu fi în regulă. Moldova are nevoie nu numai de politicieni, businessmani şi interpreţi prosperi, ci şi de profesori, educatori, medici, măturători şi drumari care să poată visa la o mică avere provenită din munca lor de-o viaţă.
Momentan, ar trebui cel puţin să înţelegem un lucru: o meserie care e în folosul comunităţii nu ar trebui să fie ruşinoasă şi umilitoare.
