Linkuri accesibilitate

Doi tineri au depus la Procuratura moldoveană o plângere penală împotriva manualului școlar numit „Istoria românilor”


Doi tineri au depus la Procuratura moldoveană o plângere penală împotriva manualului școlar numit „Istoria românilor”, cerând ca autorii lui să fie pedepsiți pentru incitarea la ură între etnii. La o conferință de presă ținută la sediul agenției Infotag, Igor Koșelev și Dmitrii Șevcenko au mai spus că istoricilor care au redactat manualul ar trebui să li se retragă titlurile științifice. Avocatul celor doi petiționari, Roman Avramov, a spus că manualul cuprinde numeroase jigniri la adresa comunităților moldovene, altele decât cea majoritară. Recent, ministrul educației Mihail Șleahtițchi a fost citat de presa de la Chișinău cu anunțul că din anul școlar următor disciplina numită acum „Istoria” se va numi ”Istoria românilor și universală”. Potrivit postului Publika, anunțul a fost criticat și de Partidul Socialiștilor, care a spus că schimbarea denumirii ar reflecta „agenda unionistă” a actualei guvernări.
XS
SM
MD
LG