Linkuri accesibilitate

Adolfo BIOY CASARES, Visul eroilor


Adolfo Bioy Casares
Adolfo Bioy Casares

Una dintre capodoperele literaturii universale şi a realismului magic de extracţie latino-americană.


Înainte încă de consacrarea sa pe plan mondial, realismul magic de extracţie latino-americană dădea în 1954, prin argentinianul Adolfo Bioy Casares, una dintre capodoperele literaturii universale, Visul eroilor, Curtea Veche, 2009. „Acum începe partea magică a acestei povestiri; sau poate întreaga povestire a fost magică şi doar noi nu ne-am dat seama de adevărata ei natură”, citim pe ultima sută de metri a naraţiunii, când până la deznodământul fatal nu au mai rămas decât 20 de pagini.

Maestru al suspansului, Adolfo Bioy Casares a aruncat nada chiar din prima frază: „De-a lungul a trei zile şi trei nopţi ale carnavalului din 1927 viaţa lui Emilio Gauna a cunoscut, pentru întâia dată şi în mod misterios, apogeul”. Dar tot atunci a lăsat să planeze ameninţarea: „… să fi prevăzut cineva cumplitul soroc acordat…”. Va avea nevoie de trei ani şi 190 de pagini ca să taie „nodul gordian” legat în ultima noapte a carnavalului din 1927 – acum însă tânărul Emilio Gauna tocmai a câştigat la curse peste 1000 de pesos şi vrea să-i facă zob cu prietenii, printre care mult mai vârstnicul doctor Valerga, cel care-i spune: „Cu banii câştigaţi la joc se cuvine să fii darnic”. Într-adevăr, petrecăreţii se perindă din local în local, Emilio plăteşte totul, iar la capătul aventurii se trezeşte cules, mai mult mort decât viu, de Mutul (un fel de Caron avant la lettre în economia naraţiunii) şi salvat in extremis. Paradoxal, tânărul are o percepţie total răsturnată a aventurii – şi asta deoarece în ultima noapte a carnavalului întâlneşte a misterioasă necunoscută mascată, care de fapt i-a fost trimisă să-i „taie firul destinului”. Aceasta reuşeşte pe moment – un lung moment fericit ce durează 3 ani, răstimp în care Emilio se însoară cu Clara, fata lui Taboada, Vraciul –, dar odată relansată aventură – Emilio câştigă la curse 1700 de pesos – mâna implacabilă a sorţii întoarce placa: „Precum într-un labirint răsfrânt într-o oglindă, carnavalul din 1930 întâlnise în cale trei fapte din celălalt carnaval; va fi oare nevoie să ajungă până la apogeul aventurii (…), pentru a dezlega misterul, pentru a-i descoperi cumplita urâţenie?”.

Răspunsul te lasă fără replică: „Mutul a găsit trupul”.
19 martie ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG