Linkuri accesibilitate

Eterna murdărie


O întîmplare într-un părculeţ de la Botanica de jos.


Un foarte cunoscut editorialist îşi consacra deunăzi eseul murdăriei şi urîţeniei din capitală. El scrie că de vină sînt cetăţenii înşişi, care aruncă lăturile pe trotuare şi în curţi, primăria, care permite proliferarea buticurilor şi anexelor la blocuri, şi... presa.

Scrie publicistul: „Absorbiţi şi obsedaţi de subiecte care se vînd, cum ar fi, de exemplu, alegerea-nealegerea preşedintelui, jurnaliştii nu mai au în agenda lor asemenea teme neinteresante şi plictisitoare cum ar fi murdăria din oraş...”

Foarte cunoscutul editorialist are doar parţial dreptate. Există şi jurnalişti care sînt preocupaţi constant de aspectul dezolant al urbei şi umila mea persoană se numără printre aceştia. Altceva e că vocile noastre sînt „bruiate” de torentul asurzitor al ştirilor mulate pe senzaţionalul ieftin şi pe derizoriu.

Sincer să fiu, am vorbit atîta despre murdăria din Chişinău, încît nici nu mai ştiu dacă mai am ce să spun în privinţa asta. De aceea, azi o să vă spun ce mi s-a întîmplat deunăzi într-un părculeţ de la Botanica de jos.

Vasăzică, mergeam prin părculeţul acela năpădit de gunoaiele pe care topirea zăpezii le-a scos brusc la iveală. Şi mă întrebam, ca de obicei, de ce oamenii sînt atît de iresponsabili, de ce aruncă chiştoacele şi plasticurile printre tufe. Mă întrebam de ce multe din băncile din parc au fost distruse de nişte picioare nărăvaşe. Şi, ca de obicei, îmi dădeam seama că nu există un răspuns simplu la întrebările astea. Pentru că nu doar bădărănia şi absenţa educaţiei sînt la mijloc.

La un moment dat, am văzut doi boschetari care, pe o bancă, se cinsteau cu o băutură. Şi am văzut apoi cum unul dintre boschetari a aruncat recipientul din plastic într-un tufar. Iar în clipa în care m-am apropiat de cetăţenii hoinari, cel care aruncase sticla şi-a compus o mină bonomă şi, întinzînd mîna, mi-a spus: „Uvajaemîi, dai cito-nibudi na jizni!”

M-am uitat mai bine la aceşti concetăţeni ai mei. Erau zdraveni şi bărboşi, erau între două vîrste, erau nişte bărbaţi în toată legea. Fireşte, să fii boschetar e o adevărată tragedie. Însă cei doi nu păreau foarte trişti. Iar şi mai sigur era că ei nu-şi puteau diminua suferinţa lor prin murdărirea parcului.

Şi m-am gîndit că ei şi-ar dori pesemne un loc de muncă, dacă le cer bani trecătorilor. Şi i-am întrebat dacă, în loc să arunce sticle în tufari, le-ar plăcea să primească un salariu pentru curăţarea parcului. Cei doi s-au uitat la mine ca la un extraterestru, au bombănit ceva foarte supăraţi şi duşi au fost.
XS
SM
MD
LG