Linkuri accesibilitate

Fostul președinte Nelson Mandela a fost externat din spital în Africa de Sud după un consult medical de 24 de ore


Fostul președinte sud-african Nelson Mandela a fost externat astăzi din spital după ce doctorii i-au consultat abdomenul fără să constate vreo problemă gravă. Mandela, în vârstă de 93 de ani, a fost internat sâmbătă după ce se plânsese de probleme abdominale persistente.
Potrivit unui comunicat de presă al președinției sud-africane fostul luptător împotriva apartheidului a fost supus unei laparoscopii, care consta în introducerea unei sonde video în organismul pacientului.
Medicii au spus că pentru vârsta pe care o are, Mandela este sănătos.
Primul președinte de culoare al Africii de Sud în anii 1994-1999 a petrecut 27 de ani în închisorile fostului regim de apartheid.
XS
SM
MD
LG