Clara Haskil, născută la București, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, educată la Viena și Paris, exilată definitiv la începutul anilor 1950 și considerată printre cele mai sensibile și perfecte interprete ale pianului după cel de-al doilea război mondial, este departe de a fi un nume foarte popular și cu interpretări larg accesibile în spațiul ei geografic de origine.
Cei care îi publică discurile, efectuează cercetări în arhivele radio pe urma concertelor ei, sînt cu predilecție editorii francezi, între care se detașează René Trémine, de la Paris și casa sa de discuri Tahra. Acestei companii i se datorează publicarea unui număr impresionant de arhive radio, multe concerte inedite, dezgropate grație pasiunii și flerului editorului francez, brun prieten cu principalul, dacă nu singurul, biograf al Clarei Haskil, și el tot francez, Jerome Spycket.
Ultimul disc, apărut zilele trecute, se intitulează Clara Haskil și Rafael Kubelik și reunește o versiune inedită a Concertului pentru pian de Schumann, descoperită în arhivele Radioului de la Copenhaga (un concert de la 17 februarie 1955) și o alta a Concertului pentru pian No. 2 de Chopin, înregistrată de radioul francez la 31 ianuarie 1960. Dacă versiunea cu Orchestra Radioului Danez nu a fost publicată pînă acum, unul din motive îl constituie lipsa a circa 2 minute din înregistrarea originală, pe care editorul și restauratorul benzii au decis acum să le completeze cu pasajul similar dintr-o altă interpretare live de către Clara Haskil a Concertului de Schumann, dirijată de Paul Kletzki în 1953.
Dincolo de calitatea aparte a concertului, ce trebuie ascultat, noul disc al companiei Tahra repune în evidență prietenia a doi mari muzicieni, amîndoi exilați pe fundalul instalării comunismului în țările lor. Rafael Kubelik, după cel de-al doilea război mondial dirijor al Orchestrei Filarmonice Cehe, și-a părăsit țara, Cehoslovacia, după lovitura de stat comunistă din 1948, cînd declara între altele pentru presă: „Nu pot de loc să cred că libertatea artistică poate coexista cu dictatura politică”.
Rafael Kubelik știa bine despre ce vorbea, în timpul celui de-al doilea război mondial, Opera din Brno fiind închisă în 1941 de autoritățile Protectoratului nazist după montările sale cu opere patriotice ale lui Smetana și Dvorak. Kubelik a devenit persona non-grata refuzînd să execute ulterior salutul nazist la concerte în fața liderilor germani și a petrecut o perioadă ascuns pentru a evita o presimțită arestarea de către SS.
I-a rămas faima, cum îl caracteriza cineva, „unui om cu convingeri puternice, de o integritate artistică de necontestat, plin de energie și de o imensă harismă.”
Calități asemănătoare avea și Clara Haskil, care și-a petrecut anii celui de-al doilea război mondial, fugind din fața persecuțiilor naziste în Franța și reușind cu greu să se stabilească în Elveția. Convingerile ei politice au rămas mai puțin evidente, în lipsa unei cercetări serioase a documentelor păstrate de la ea. Se știe însă că în jurul anilor 1950, atunci cînd guvernul român a vrut să o forțeze să-și prelungească pașaportul, în schimbul unor angajamente politice, cerute multora din emigrație, pianista a refuzat cu indignare. După ce luptase și reușise în perioada regimului Goga-Cuza să-și păstreze cetățenia română, retrasă multor compatrioți evrei, Clara Haskil prefera să devină persona non-grata decît să cedeze în fața autorităților comuniste.
Destinele celor doi, Haskil și Kubelik, de exilați, i-au apropiat cu siguranță și explică în parte prietenia legată între ei și relativ numeroasele concerte date împreună, pînă la moartea accidentală a pianistei române în 1960. Dincolo de destin a existat de la bun început o apreciere profesională și umană, exprimată emoționant de dirijorul ceh, într-un volum omagial, apărut în Elveția un an după moartea pianistei: „Pentru mine, Clara Haskil rămîne încarnarea emoționantă a spiritualității: anume că Omul, de-alungul încercărilor la care îl supune această existență terestră, de-alungul suferințelor fizice și spirituale, parvine la o sublimare a tuturor forțelor spiritului și ale sufletului, că din această încercare pentru a atinge completa sa realizare, se naște gradul cel mai înalt de adevăr.”
Rezultatul fuziunii sentimentului și respectului reciproc al celor doi mari artiști îl exemplifică astăzi expresia întîlnirii lor pe podiumul sălii de concert și vă oferim o mostră de pe nou apărutul disc francez...
