Luni
M-am trezit cu tendintă vadită de schimbare, dar stirile de dimineată m-au adus în realitatea de week-end. Aceleasi familii din România măcinate de suferintă în lupta cu nămetii. Si parca aud rudele si vecinii: „dar e la ei, la români; pe noi nu ne pedepseste Dumnezeu”.
Pe la 9:00 ajung la medicul de familie si iarăsi sunt arborată in realitatea moldoveneasca norocoasa, stau la coada alături de mame cu bebelusi si alti bolnavi cu diferite afectiuni si am ramas surprinsă cum de nu a venit si o mămica cu burtică să completeze tabloul. Si sunt surprinsă de noul sistem de sanatate: oare nu distruge sociatatea noastră si asa macinată de saracie si vicii? Concluzia e că eu sunt cea care îmi pun prea multe intrebari, cei din jur par a fi multumiti sau nu-si vociferează nemultumirea.
Am ajuns târziu acasă, deja e ora 1:00, dar m-a bucurat idea de a mă întâlni cu un fost voluntar, ca să discutăm despre scrisoarea mea de motivare. Doar îmi doresc o schimbare si bursa aceasta pare a fi o portită de iesire din cotidian. A venit si mama acasă si am discutat despre stirile de peste zi. Si mă simt iarăsi ca în copilarie, mi se fac poftele si sunt dădăcită si îmi place la nebunie.
Seara am primit o veste, prietenii mei vor sa-si oficieze relatia si mă bucur alături de ei.
Marti
A nins atât de frumos, ca in copilărie si involuntar fredonez melodia „White Christmas”. Totul în jur e alb si casele au primit în dar câte o căciulă de-a lui Gugută, doar că de zăpadă. Gerul mă piscă de obraji si am asa un dor de sănius. Mama îsi face griji că nu va putea ajunge la serviciu, deoarece e devreme si drumurile sunt înzapezite.
Realizez ca e 8:00 si mă intorc în casă, ascultând ce ureaza ministrul economiei de ziua îndrăgostitilor. Mă bucur nespus că nu s-a uitat si de Grigore Vieru în această campanie pro dragoste.
Pe la amiază apare si un utilaj de dezăpazire, dar cel mai mult mă amuză niste vecine care curătă curtea bisericii si se distrează ca niste pustoaice. Si iarăsi simt acelasi dor de sănius si mi-amintesc de personajul lui Spiridon Vangheli si aventurile sale si parcă le recunosc în miscările elevilor ce se reîntorc de la scoală.
Mama îmi spune cât e de dezamăgită de faptul că elevii au recunoscut mai usor o sărbătoare împrumutată, decât ziua de nastere a unui poet basarabean. Dar a reusit si a realizat o campanie de informare, fredonând cu elevii melodii pe versurile acestui autor.
Dar prea mult se aseamănă această zi cu una de iarnă si caut să îmi umplu timpul cu ceva. Am găsit o carte, lăsată de ceva timp, si sunt fericită. Si îmi propun să mai fac o nouă schimbare - vreau un blog pentru că e o bună metodă de a te cunoaste pe sine mai bine, lasând momentele vietii să vorbeasca pentru tine. Dar e târziu si am obosit, de aceea prefer să ascult stirile si să caut un film bun.
Miercuri
Am plecat în sfârsit la Chisinau si am avut o surpriză plăcută - cânta Anastasia Lazariuc „Seara albastră” în troleu. La început nu am prea înteles gestul, ca mai apoi să apreciez intentia originală de a-l comemora pe eternul Vieru. Astfel, cu zâmbetul pe buze, merg să fac o investigatie, desi starea de spirit mă da de gol. Mi-e cam frică si astept să aud rezultatele.
Într-o oră sunt liberă si merg la un ceai, pentru că am promis. Se face 12:00 si trebuie sa fiu punctuală, dar traficul în oras e un calvar. Am ajuns la cafenea si mă întâmpină un local exotic, unde aroma de cafea e la ea acasă. Stiu că au si ceaiuri deosebite, de aceea aleg unul de ghimbir, despre care am citit că e foarte bun în perioada rece. Am primit si bonus - inimioare multicolere de zahăr.
Orele trec si am început să înteleg din ce îmi explica Matt, cum pot să scriu o scrisoare de motivare reusită. Apoi am mai împărtăsit din succesele si insuccesele noastre din ultima perioadă. Si mă bucur când văd străinii că ne apreciază si ne înteleg cultura. Ne-am despărtit urându-ne reciproc „La multi ani”, pentru că suntem ambii omagiatii săptămânii.
E după-amiază, iar orasul are propria viată: tineri, adulti si bătrâni se miscă ca într-un furnicar. Dar iubesc acest lucru si mi se pare că fac parte din acest peisaj.
Seara ajung acasă si sunt intâmpinată cu invitatia de a merge la o masă rotundă organizată de Centru ONU. Si mi-as dori să pot merge, să aud cu ce realizări ne mai putem mândri.
Joi
M-am trezit la avertizarea mamei că pleacă si, ca de obicei, îmi aminteste să am grijă de mine. Sună telefonul, nu prea am chef să mă ridic din pat, dar recunosc numărul si primesc o veste minunată: fiul unei cunostinte se căsătoreste în curând. Trăiesc cu impresia că toată lumea în jurul meu au complotat si-mi relatează doar momentele fericite din viata lor. Mă bucur si acceptăm cu plăcere să mergem la petecere.
Restul zilei, în schimb a fost putin monoton si stresant si prefer sa-l sterg din memorie. Am asteptat informatii despre masa rotundă si am înteles că sunt lucruri pe care nu le cunoastem si greu le acceptăm, gen drepturi economice si culturale, si mă întreb de ce nu vrem să asimilăm aceste date, de ce preferăm sa rămânem analfabeti si la acest capitol?
Dar a trecut ziua prea repede si doar tortul pe care l-a cumpărat mama a îndulcit atmosfera. Primesc un e-mail si sunt informată că îmi trimit „scrisoarea mea” din Austria, din cadrul proiectului WWF Academy. Oare ce am scris, ce mi-am cerut? Cu sigurantă am cerut vreo schimbare majoră în viata mea. Sa dea Domnul sa fie!
Si nu se putea încheia ziua altfel, decât cu o programare pentru o petrecere, doar mâine e ziua mea!
Vineri
Seara m-am întrebat ce mă asteaptă, dar stiam ca va fi ziua cea mare, pentru că am fost aleasă să particip în acest proiect - Jurnalul săptămânal. Toata săptămâna am retrait, asemenea personajului drutian, o reîntâlnire cu dulcea-mi copilărie, iar azi mă simt ca o studentă la universitate, asteptând rezultatele unui examen. Oare ce va fi?
Dimineata e superbă, ninge domol, iar eu vreau să mai stau putin, să lenevesc. Mama m-a felicitat si a plecat la servici. Au urmat o serie de telefoane si mesaje la care răspund cu plăcere si mă pregătesc pentru această zi, care se arată a fi lungă. Si stiu cu sigurantă că oricât de obosită as fi, primesc orice schimbare si provocare pe care mi-o oferă azi viata.
Vă multumesc la toti care nu ati uitat de mine si mă sustineti mereu. Multumesc acestui post de radio - Europa Liberă - care mi-a îndeplinit o veche dorintă, cea de a mă afla într-o institutie media, fie ca si invitat.
*Rodica Jardan, născută pe 17 februarie 1979, în comuna Lozova, raionul Străseni. Absolventă a Facultatii de Litere, din cadrul Universitătii „Stefan cel Mare”, Suceava. A definitivat studiile de Masterat în Pedagogie la Institutul de Stiinte ale Educatiei din Chisinau. În prezent este profesoară de română si engleză la Liceul Teoretic „Mitropolit Nestor Vornicescu” din comuna natală. În timpul liber colaborează în diferite proiecte ale ONG-urilor locale, regionale si organizatiilor internationale.
