Nu ştiu cum s-a ajuns să se vorbească despre satul Wukan aflat undeva în sudul Chinei. E un sat de pescari, de 13 000 de suflete. La un moment dat, acolo s-a întîmplat ceea ce cu siguranţă s-a întîmplat în alte sute, mii de sate chinezeşti: terenurile ţăranilor au fost expropriate de către conducerea de partid pentru a fi vîndute unor promotori imobiliari. Ei bine, partea neobişnuită a poveştii abia aici începe. Locuitorii din Wukan nu au acceptat să le fie luat pămîntul şi s-au revoltat împotriva autorităţilor. Pus în faţa unei situaţii inedite, guvernul a adoptat măsuri excepţionale: a adus peste o mie de poliţişti înarmaţi, a înconjurat satul, a tăiat aprovizionarea cu apă şi alimente, a provocat ciocniri cu populaţia. De asemenea, aşa cum ne-a obişnuit o foarte lungă practică a regimurilor comuniste, liderul ţăranilor a fost arestat şi a murit în condiţii neclare. Uimitor este faptul că sătenii n-au cedat nici acum: vor să organizeze, la ei acolo, alegeri libere, să negocieze cu autorităţile, să-şi apere drepturile.
O astfel de ştire distonează cu tot ceea aflăm în presă despre China: miracol economic, mare putere, proiecte gigantice etc., etc. Dintr-un punct de vedere e bine că este aşa, pentru că asta dovedeşte vitalitatea capitalismului. China rămîne însă nu mai puţin un stat comunist, care nu are nimic de-a face cu democraţia adevărată. Importanţa mijloacelor pe care statul le-a desfăşurat în localitatea Wukan arată cît de tare se teme regimul de astfel de manifestări. Iar dacă sătenii din Wukan îşi impun punctul de vedere, ar fi o mică dar dătătoare de speranţe victorie.