Linkuri accesibilitate

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu spune că nu mai este dispus să lupte pentru AIE în defavoarea PL


Într-o conferinţă de presă, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că nu mai este dispus să lupte pentru Alianţa pentru Integrare Europeană în defavoarea PL şi că partidul său se retrage din eforturile de identificare a unui candidat apolitic pentru funcţia de preşedinte al ţării.

„Dacă propun un candidat care merită, noi vom vota. Nu vor propune, înseamnă că vom respinge până nu va fi candidatul potrivit”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Mai mult, Mihai Ghimpu a declarat că a renunţat la perspectiva de a deveni speaker al parlamentului, aşa cum era prevăzut în acordul de constituire a Alianţei. De asemenea, Partidul Liberal nu mai susţine organizarea unui referendum pentru modificarea constituţiei şi cere ca aceste schimbări să se facă în parlament.
XS
SM
MD
LG