Linkuri accesibilitate

Vînzoleala de lîngă piaţa centrală


Nu mi-a plăcut niciodată vînzoleala şi murdăria de pe străzile adiacente pieţei centrale, însă mă gîndesc că şi vînzătorii aceia sărmani ar trebui să aibă o şansă.



Aşadar, edilii şi poliţia au decongestionat străzile din jurul pieţei centrale. Poliţia a evacuat, în dricul nopţii, tejghelele, cutiile şi lăzile vînzătorilor ambulanţi, interzicînd comerţul pe străzile Armeană şi Vlaicu Pîrcălab. Reacţia asta hotărîtă a edililor a avut loc după luni şi ani de zile de ezitări, avertismente, după multă vorbărie şi demagogie sterilă, luni şi ani în care lactatele şi carnea s-au tot vîndut acolo în condiţii antisanitare.

Ce atitudine ar trebui să avem faţă de această acţiune a autorităţilor locale? E bine sau e rău că au fost alungaţi ţăranii care vindeau pe trotuarele din jurul pieţei? Am impresia că nu există un răspuns limpede la întrebarea asta. Pe de o parte, ar trebui să sărim în sus de bucurie. Edilii au curmat antisanitaria şi mizeria care proliferau pe străzile acelea. Îmi amintesc şi azi de brînza expusă de cîteva femei pe un ziar despăturit pe trotuar, peste care se aşeza praful stîrnit de microbuzele care treceau alături. Cu greu îmi imaginez că aş putea cumpăra aşa ceva.

Pe de altă parte, există un dram de adevăr şi în vocile nemulţumite ale vînzătorilor. Unii dintre ei sînt într-atît de săraci, încît dacă ar accepta invitaţia autorităţilor de a vinde pe teritoriul pieţei, ar rămîne lefteri. Pentru o femeie care vine de la Micăuţi, bunăoară, şi care vinde pe strada Armenească cîteva kilograme de brînză, taxa din piaţă e o adevărată catastrofă. Venitul ei şi aşa pricăjit ar deveni de-a dreptul incert.

Fireşte, brînza vîndută în piaţă ar trebui să fie mai atrăgătoare pentru cumpărător, căci calitatea ei, se presupune, e verificată, pe cînd brînzica din stradă a mătuşii Ileana pare a fi mai dubioasă. Numai că nici asta nu poate fi sigur în condiţiile specifice ale Moldovei. S-a întîmplat doar şi pe la casele mari alias supermarketuri să se strecoare produse alterate.

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată vînzoleala şi murdăria de pe străzile adiacente pieţei centrale. Acum însă mă gîndesc că şi vînzătorii aceia sărmani ar trebui să aibă o şansă. Dacă nu vor să vină pe teritoriul pieţei centrale, poate ar fi o soluţie deschiderea unor pieţe speciale în care să fie scutiţi o vreme de taxe. Mă gîndesc că ar fi o soluţie, dacă, fireşte, nu vin rakeţii peste ei.
XS
SM
MD
LG