Linkuri accesibilitate

Noi proteste PCRM la Chişinău


Cei care s-au adresat protestatarilor s susțin că renunțarea de către AIE la referendumul pentru modificarea Constituției ar fi o victorie a opoziţiei comuniste.

Opoziţia comunistă acuză guvernarea democrat-liberală de uzurparea puterii şi anunţă că acţiunile de protest vor continua. Unul din liderii comuniştilor, deputatul Iurie Munteanu a declarat în faţa mulţimii - se pare că în Piaţa Marii Adunări Naţionale ar fi fost astăzi peste 2000 de persoane - locuitorii din 400 de localităţil ale Republicii Moldova continuă să spună „nu" actualei guvernări.

Parlamentarul comunist Sergiu Sarbu a anunţat că luna februarie va fi una „fierbinte”, referindu-se la nevoia continuării acestor proteste pentru a îndepărta de la putere AIE. Şi asa cum spune deputatul comunist Sarbu, ei nu vor obosi să spună „Jos cu uzurpatorii" pînă ce se vor declanşa alegeri parlamentare anticipate.

Ala Mironic, o altă deputată comunistă a mulţumit oamenilor în etate care vin la aceste proteste, dar şi tinerilor care au răspuns la îndemnul organizatorilor de a se aduna în centrul Chişinăului pentru a cere demisia AIE. la protest a vorbit şi un preot ortodox. EL i-a chemat pe creştini să se alăture acestor proteste.

Mitingul a avut loc deşi aseară liderii partidelor care fac parte din Alianța pentru Integrare Europeană au anunţat că renunţă la organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei.

Cei care s-au adresat protestatarilor sâmbătă în Piața Marii Adunări Naţionale susțin că renunțarea la referendum ar fi o prima victorie a opoziţiei comuniste, care i-a forţat pe liderii AIE să ia decizia de a renunţa pe moment la acest plebiscit.

Pentru a doua oară simbata consecutiv la aceste acţiuni de protest participă şi liderul comunistilor Vladimir Voronin, el chemînd foarte insistent ca lumea să nu se teamă şi să vină aici in Piaţa Marii Adunari Naţionale pentru a continua aceste acţiuni de protest, care vor fi mult mult mai numeroase în perioada următoare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:10 0:00
Link direct
Previous Next

XS
SM
MD
LG