Linkuri accesibilitate

Titanica Domnică


(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Dacă ar fi să credem presei noastre, impactul Domnicăi Cemortan asupra căpitanului navei Costa Concordia, Francesco Schettino, ar fi comparabil cu cel al icebergului de tristă faimă care-a scufundat acum un secol – mai exact pe 14 aprilie, 1912 – Titanicul. Faptul că o tânără arătoasă de 25 de ani se poate angaja (adevărat, la negru!) dansatoare pe un luxos vas de croazieră devine astfel un cap de acuzaţie, iar aflarea ei în compania căpitanului la cină chiar în momentul impactului o transformă brusc într-un fel de Mata-Hari. Halal presă de senzaţie! Ce-ar fi ca aceiaşi bravi jurnalişti de investigaţie să dea o raită prin cluburile de noapte din Chişinău – doar cât să constate cum zeci de fetiţe, unele abia ajunse la pubertate, dansează la bară (şi nu dansuri clasice!), bâţâind lasciv din şoldurile mai mult închipuite şi lăsând tot felul de nenici să le îndese bancnote mototolite după elasticul chiloţeilor tanga sau bretelele cu paiete argintii ale sutienelor, aproape inutile…

Mai încoace, citesc că o altă tânără din Republica Moldova, şi anume Olga Velceva, în vârstă de 23 de ani, recepţionistă la Burj Al Arab (în traducere – Turnul Arabilor; este cel mai înalt hotel din lume, atingând 321 de metri şi având 60 de etaje) din Dubai, a fost aleasă „faţa” celui mai luxos hotel din lume şi totodată recepţionista anului 2011. Ultimul titlu i-a revenit în cadrul concursului internaţional AICR (International Presidium of the Amicale Internationale des Chefs de Reception et Sous Directeurs des Grand Hotels), la care au participat reprezentante din 14 ţări, unele cu mari tradiţii în domeniu (cum ar fi Franţa sau Elveţia). Toate bune şi frumoase, dar când mă gândesc că Burj Al Arab are forma unei pânze de vapor (cu vânt prielnic în pupă!), parcă mă încearcă o nelinişte, neliniştea unei păsări călătoare înainte de furtună. Dacă se dă o spargere la Turnul Arabilor, sau se blochează lifturile, sau – Doamne fereşte! – intră un avion pe fereastră, tot moldoveanca va fi de vină?!

Şi în timp ce fetele noastre pleacă pe-un cap, păsări călătoare, peste mări şi ţări, făcutul locului acestuia aduce tot mai mult cu un cuib de cuci – „eu CU-CU (suntem în anul Caragiale!) cine votez?”

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG