Linkuri accesibilitate

Comuniștii acuză deputații Alianței cu cetățenie dublă română și moldoveană de a lucra în interesul României


Șeful grupului parlamentar al liberal-democraților, Valeriu Streleț spune că opoziția comunistă l-a atacat pe el și alți deputați cu cetățenie dublă a Moldovei și României cu scopul de a diviza societatea. Streleț a comentat cererea adresată de comuniști ambasadorului României la Chișinău de a-și disciplina și retrage din Moldova cetățenii care ocupă funcții de conducere în instituțiile puterii.
La o conferință de presă, deputatul comunist Alexandr Petkov a spus că politicienii moldoveni care au cetățenie română ar „uzurpa” statul moldovean, acționând în interesul național al României. Printre cei incriminați, Petkov i-a numit pe deputații Vlad Plahotniuc, Ion Hadârcă, Valeriu Streleț și pe președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
XS
SM
MD
LG