Linkuri accesibilitate

Igor Corman: „Subiectul candidatului la postul de preşedinte este unul secundar.”


Igor Corman
Igor Corman

Vicepreşedintele PD despre şansa deblocării crizei constituţionale.


Igor Corman: „Această decizie, care a fost luată de Alianţa pentru Integrare Europeană, nu este axată doar pentru această perioadă. Dar ea prevede o deblocare a situaţiei pentru viitor, să trecem la un regim parlamentar autentic, ca şi alte legislative să nu mai nimerească în astfel de situaţii. Deci, este o decizie politică, care a fost anunţată de Alianţă. Decizia privind organizarea referendumului de către Parlament încă nu a fost luată. Este normal ca politicienii, dacă sunt serioşi, să ţină cont şi de toate reacţiile care au loc în societate. Tocmai de aceea liderii Alianţei au anunţat că pe parcursul acestei săptămâni cu multă atenţie vor fi examinate toate plusurile şi minusurile unei astfel de decizii. Fiindcă chiar dacă decizia este una bună, dar sunt şi riscuri. Încă nu am uitat de referendumul din septembrie 2010. Şi în consultare cu experţii internaţionali, care deja se află la Chişinău trebuie să cântărim foarte bine, să vedem dacă această decizie are într-adevăr sorţi de izbândă şi ne va aduce la finalitatea pe care ne-o dorim cu toţii.”

Europa Liberă: Alianţa ar putea bate în retragere şi să renunţe cumva la acest referendum?

Igor Corman
: „Nu se bate în retragere. Încă o dată: a fost anunţată o propunere din partea Alianţei, una politică, cum vedem noi că am putea să ieşim din această situaţie. Dar desigur că trebuie să fie analizate toate plusurile şi minusurile şi până la urmă Parlamentului îi revine, printr-o hotărâre de Parlament ca să fie organizat acest referendum. Tocmai de aceea s-a anunţat că vor avea loc discuţii, dezbateri.”

Europa Liberă: Admiteţi şi un alt scenariu? Ca până la convocarea unui eventual referendum să fie deblocată această criză politică prin alegerea şefului statului cel puţin cu cele 62 de voturi necomuniste?

Igor Corman
: „Răspunsul la această întrebare îl vom avea într-o săptămână, după ce vom parcurge această perioadă de consultări, dezbateri şi analize.”

Europa Liberă: Pentru ce aţi invitat la Chişinău aceşti experţi în drept constituţionali europeni?

Igor Corman
: „Ca să avem o percepţie juridică foarte clară ce modificări trebuie să fie operate în actuala Constituţie. Este bine ca să consultăm şi cu cei, care au multă experienţă în domeniu, chiar dacă vorbim de sistemele parlamentare. Sunt deosebiri. Deci, nu există un model acceptat de toţi. Dacă ieşi la referendum să nu uităm un lucru important - foarte precis trebuie să fie formulate, pe înţelesul oamenilor întrebările, care trebuie să fie propuse la referendum. Fiindcă nu suntem nici noi, politicienii, cu atât mai mult cetăţenii nu suntem experţi în materie constituţională. Tocmai de aceea spuneam că graba strică treaba şi este bine ca până la capăt să vedem în ce haine se îmbracă aceste propuneri.”

Europa Liberă: Domnul Marian Lupu a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi modificat acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană. Şi bănuiesc că aici a luat în calcul că ar putea să-şi retragă şi el candidatura de la funcţia supremă în stat.

Igor Corman
: „Este foarte important să înţelegem că şi această idee cu referendumul, şi propunerile care au fost formulate ele nu vizează anumite persoane şi nu vizează neapărat conjunctura politică actuală. Noi am înţeles cu toţii, în urma acestor doi ani şi jumătate de încercări tot de a alege şeful statului, că trebuie să scoatem acest blocaj şi îl facem nu pentru anumite persoane acum, ci în general pentru viitorul acestei ţări. Subiectul candidatului la postul de preşedinte este unul secundar. Prioritară este deblocarea acestei situaţii în perspectivă.”

Europa Liberă: Admiteţi modificarea acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană?

Igor Corman
: „Păi, la moment nu au fost auzite voci care ar discuta la concret anumite modificări în acordul Alianţei. Dar încă o dată repet cred că este bine să mergem pe priorităţi. Şi prioritatea la moment este soluţia şi nu persoana.”

Europa Liberă: Cu PCRM va discuta Alianţa pentru Integrare Europeană? Va porni un dialog? E necesar de a purcede aceste discuţii cu opoziţia?

Igor Corman
: „Alianţa întotdeauna a fost în favoarea unui dialog cu opoziţia, dar n-am observat nici un semn de disponibilitate din partea opoziţiei să discute la serios. Şi tot ceea ce se întâmplă, toate declaraţiile pe care le-am auzit în ultima perioadă – de uzurpare a puterii, anticonstituţionalitate, ş.a.m.d., ele nu creează nici o platformă serioasă, care să ne permită să aşteptăm schimbări de atitudine din partea opoziţiei.”

Europa Liberă: Domnule Corman, dar compromisul trebuie găsit oricum în Legislativ.

Igor Corman
: „Noi căutăm acest compromis de doi ani şi jumătate. Până la moment nu l-am găsit. Şi doar în Constituţia noastră, a Republicii Moldova avem bătut în cuie groase acest prag de 61, fără posibilităţi de a scădea pragul. Doar este în Constituţia Republicii Moldova, în alte constituţii ale ţărilor parlamentare europene, sau chiar cu regim semi-prezidenţiale n-o să vedeţi astfel de blocaje. Prin urmare, acum trebuie să ne dăm seama de importanţa modificărilor respective. În parlament doar cu două treimi pot fi operate modificări la Constituţie. Două treimi fără opoziţia comunistă ele nu sunt posibile. Tocmai de aceea în această situaţie Parlamentul ar putea să decidă să apeleze la ajutorul cetăţenilor, ca să se producă aceste modificări prin referendumul constituţional. Sigur că opoziţia, chiar dacă în declaraţii spune că nu doreşte alegeri anticipate, dar tot ceea ce face în ultimul timp şi în ultimii ani nu este altceva decât ca să provoace aceste alegeri anticipate, prin nedorinţa de a discuta serios despre subiectul alegerii preşedintelui. Deoarece numai în urma unor alegeri anticipate desigur că apare şansa ca eventual să revină la guvernare.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG