Linkuri accesibilitate

Elemente de criză în dialogul social Guvern-Patronate-Sindicate


Leonid Cerescu: „o atitudine foarte neplăcută faţă de business, faţă de agenţii economici, catalogaţi drept ceva rău pentru societate...”


Dialogul social Guvern - Patronate - Sindicate nu a ajuns chiar unul al surzilor, dar oricum este în criză şi stârneşte multe nemulţumiri. De ce? Cum se răsfrâng neînţelegerile asupra statului, angajatorilor şi angajaţilor? Şi cum pot fi îndreptate lucrurile în acest sens? Vom lua cunoştinţă de punctul de vedere al domnului Leonid Cerescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova.

Europa Liberă: Dle Cerescu, înţelegem că dialogul între stat, angajatori şi angajaţi, care teoretic ar trebui să viseze la armonie şi să tindă spre ea, este acum în suferinţă sau în criză, ca să preiau termenul Dvs. de apreciere. Cum se manifestă această criză şi, de fapt, prin ce exact se explică această lipsă de dialog eficient din punctul de vedere al patronatelor?

Leonid Cerescu:
„Ca să fiu mai explicit o să vă dau
Leonid Cerescu
Leonid Cerescu
câteva exemple. Aşa cum cunoaşteţi, la finele anului trecut au fost discutate în cadrul Comisiei naţionale de consultări şi negocieri colective mai multe acte normative cu aspect economic şi social care au o influenţa destul de esenţială asupra activităţii agenţilor economici.

Unul din aceste acte este bugetul asigurărilor sociale de stat, care de fapt în cadrul acestei comisii, care de fapt este formată pe principii paritare - guvern, patronate, sindicate - nu a fost susţinut de membrii Comisiei, reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale a Patronatului şi reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, pe motiv că acest buget prevede acoperirea unor cheltuieli ce ţin de incapacitatea temporară de muncă în felul următor: o zi se prevedea a fi acoperită de salariat propriu-zis şi alte trei zile de a fi acoperite de angajator. Ceea ce ar însemna că aceste cheltuieli sunt suplimentar prevăzute în cadrul acestei legi faţă de agenţii economici, păstrând printre altele contribuţiile de 29 de procente la acest buget, care la rândul lor se împart în 23 de procente de la fondul de salarizare, fiind achitate de angajator, şi 6 procente achitate de angajat. Acesta a fost motivul din care nu am susţinut acest buget.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, guvernul - apropo de concediile de boală plătite, susţine - ca argument că e ceva necurat în această problemă, de vreme ce faţă de 2006, în 2010 costul concediilor medicale s-a dublat. Şi asta în condiţiile în care moldoveanul nu prea a avut motive să fie mai bolnăvicios. În plus, ministerul Muncii susţine că Potrivit schimbarea modului de plată a îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă va duce la o sporire a responsabilităţii angajatorilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor şi reducerea cheltuielilor pentru plata acestor îndemnizaţii. De ce nu e bine?

Leonid Cerescu:
„Ca să fiu corect, într-adevăr aceste cheltuieli au crescut şi au crescut esenţial. Însă ceea ce a fost implementat anul trecut - o zi suportată de angajat şi alta de angajator - responsabilizează deja părţile şi într-un fel la finele anului s-au arătat nişte economisiri la acest capitol. Ar fi fost normal în opinia noastră să se întreprindă alte măsuri, organizatorice, disciplinare etc. în domeniul sănătăţii, la momentul eliberării buletinului de boală care în viziunea noastră ar fi diminuat aceste cheltuieli. S-a mers pe calea cea mai uşoară, ca aceste plus 2 zile la una din anul trecut, să fie puse pe seama angajatorului. Din punctul nostru de vedere, este incorect acest lucru. Bine ar fi fost să se întreprindă alte măsuri care să fi dus la diminuări.”

Europa Liberă: Aţi afirmat că aparent Guvernul a luat în seamă,iniţial, rezervele şi propunerile Patronatelor şi Sindicatelor în privinţa Legii bugetului asigurărilor sociale. Până la urmă, însă, v-aţi pomenit cu observaţiile ignorate şi proiectele de legi care vă nemulţumeau, adoptate. De fapt, confederaţia ce pârghii are ca să convingă executivul sau parlamentarii?

Leonid Cerescu:
„Ca să fiu mai convingător, vreau să mai dau un exemplu. În această Comisie a mai fost discutat şi un alt proiect important, care sunt obiectivele politicii fiscale şi vamale. Mărul discordiei la acest proiect de lege a fost impozitarea dividendelor, cu 6 la sută de la valoarea acestora, lucru cu care noi iarăşi nu suntem de acord.”

Europa Liberă: Aici de ce vă contraziceţi cu guvernul?

Leonid Cerescu:
„Pentru că ar fi o impozitare dublă. Deci, beneficiul agentului economic este impozitat, mai apoi după achitarea acestor dividende devine un impozit suplimentar. Şi acest punct de vedere al nostru până la urmă nu a fost luat în consideraţie de către factorii de decizie. Şi al treilea exemplu, ca să fiu definitiv convingător să zic, Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor a venit cu o iniţiativă de a insista în această comisie trilaterală cu corelarea tarifelor în transportul auto de călători. Au fost foarte multe discuţii şi la acest capitol, întâlniri la ministerul de resort al transporturilor, la guvern, în cadrul acestei comisii, ca până la urmă să ne pomenim că nu am obţinut nimic. Şi la momentul publicării acestor acte normative legislative ne-am pomenit că o mare parte, inclusiv exemplele de mai sus, nu s-au luat în consideraţie de către factorii de decizie.”

Europa Liberă: De ce se întâmplă asta, dle Cerescu? Confederaţia nu are pârghii ca să conviongă executivul sau, cum ar spune alţii, cereţi prea mult?

Leonid Cerescu:
„Ar fi şi una şi alta, dar până la urmă pe două subiecte noi ajunsesem la un numitor comun. Marea noastră mirare a fost, mai ales la dividende, că la momentul publicării acestea au rămas nedeductibile din punct de vedere fiscal şi atunci noi zicem că dialogul social care este între Guvern, Patronate şi Sindicate este într-o criză profundă şi trebuie de intervenit cu unele remanieri.”

Europa Liberă: Există o lege a dialogului social?

Leonid Cerescu:
„Da, este legea 245 care a fost adoptată în 21 iulie 2006, Legea dialogului social la nivel naţional şi ramural…”

Europa Liberă: Şi deci această lege probabil are anumite lacune de vreme ce iată dv. susţineţi că Patronatele sunt nedreptăţite în polemica cu Guvernul?

Leonid Cerescu: „De fapt, această lege prevede că în cazul în care comisia a ajuns la o înţelegere, la un consens, într-un fel sau altul toţi sunt obligaţi să respecte aceste înţelegeri, lucru care nu s-a întâmplat. Probabil trebuie să intervenim la unele modificări ale acestei legi în scopul majorării responsabilităţii părţilor pentru neîndeplinirea hotărârilor acestei comisii.”

Europa Liberă: Acum ca să precizăm ceva în legătură cu dividendele, de exemplu. O nouă impozitare, spuneţi dv. Un ascultător mai puţin iniţiat ar spune de ce e rău? Impozitele tot vin la oamenii muncii şi ne ajută. Sau din punctul de vedere al dv. problema e în climatul investiţional, sub aspectul presiunii asupra afacerilor, asupra celor ce oferă locuri de muncă?

Leonid Cerescu:
„Orice activitate economică are nevoie de nişte condiţii favorabile. Şi dacă comparăm care au fost condiţiile de activitate în anul trecut şi care sunt condiţiile în 2012 de fapt prin legile nominalizate şi altele, constatăm că intervin unele impozite suplimentare. Unul este impozitul pe venit pentru o parte din întreprinderi care este egal cu 12 procente. Alt impozit este impozit la achitarea dividendelor. Şi al treilea - obligaţiunea agenţilor economici de a achita salariaţilor 3 zile pentru incapacitatea temporară de muncă. Nemaivorbind că sunt împuterniciri suplimentare pentru organele fiscale privind controlul şi aplicarea sancţiunilor faţă de agenţii economici. S-au dat sancţiuni şi s-a majorat aria de control a acestora. Şi dacă comparăm aceste exemple cu activitatea din anul precedent, anul acesta activitatea agenţilor economici va fi mult mai dezavantajoasă.”

Europa Liberă: Şi atunci, ce poate face Confederaţia ca să îndrepte lucrurile?

Leonid Cerescu:
„Confederaţia a avut o serie de întruniri, şedinţe, discuţii în cadrul organelor de conducere a acestora, ultima chiar săptămâna trecută, unde am hotărât că în cadrul comisiei de consultări şi negocieri colective trilaterale, care va fi pe data de 26, să venim cu nişte propuneri concrete pentru a îmbunătăţi acest lucru. Dar, de fapt, noi insistăm a fi implicaţi în dialogul social şi vom fi mai cred că mai insistenţi, mai coerenţi, mai convingători pentru a obţine condiţii mai favorabile. Invers, atunci se primeşte o situaţie foarte neclară şi ne punem întrebarea: ce se doreşte? Să dezvoltăm activitatea economică în Republica Moldova, să facem condiţii ca să majorăm numărul de locuri de muncă bine plătite, să se înceapă noi activităţi şi să îmbunătăţim condiţiile de activitate? Ori continuăm pe calea constrângerilor şi atunci ajungem la o situaţie foarte neplăcută.”

Europa Liberă: Ultimul sondaj de opinie arată un nivel de încredere faţă de patronat extrem de redus. Nici guvernul nu s-ar bucura de mai multă încredere, dar cum explicaţi această neîncredere şi cum credeţi că poate fi schimbată această stare de lucruri?

Leonid Cerescu:
„Cu părere de rău trebuie să constat că este vorba nu doar de organizaţiile patronale care reprezintă agenţii economic. Este vorba despre o atitudine foarte neplăcută faţă de business, faţă de agenţii economici. Ei sunt catalogaţi drept ceva rău pentru societate, indiferent de faptul că de fapt toate acumulările în bugetul statului - cel social, cel medical, cel de stat, cel consolidat - este contribuţia în primul rând a activităţilor economice.

Aici dacă vreţi trebuie să venim cu o şcolarizare, o educaţie a societăţii, că aceştia nu sunt rău-făcătorii statului moldav, da aceştia sunt cei care deschid locuri de muncă, care dau posibilitate să se achite salarii şi care dau posibilitate să se acumuleze fonduri la bugetul de stat. Noi vom fi consecvenţi, vom încerca şi măsuri netradiţionale, cu scopul de a convinge că şi agenţii economici, şi patronatele, şi parte a sindicatelor, au nevoie de condiţii favorabile pentru dezvoltare.”
XS
SM
MD
LG