Linkuri accesibilitate

Intre democrație și opinia străzii: „Comuniştii. Au furat şi ei, dar ne-au dat şi nouă”


Proteste la Chișinău
Proteste la Chișinău

Opinii în contradictoriu la microfonul Europei Libere: Iurie Roșca, Victor Popa.


Daca e sa-l citez pe analistul Petru Bogatu, „epidemia protestelor dezlănţuite de ceva timp şi în Est, şi în Vest, s-a abatut şi asupra Chişinăului”. Si asta dupa ce AIE a decis solidar: Referendum Constituţional nu mai târziu de luna aprilie, plebiscitul fiind unica soluţie de depăşire a crizei politice. Opozitia parlamentara si extraparlamentara condamnă acţiunile majorităţii din Legislativ de aprofundare a crizei politice şi încalcare sistematică a Constituţiei care, asa cum spun ei, conduc la uzurparea puterii în stat. PPCD a inceput protestele în masă. Coalitia de guvernare vrea referendum pentru modificarea Constitutiei. Care va fi deznodamantul? Ce urmeaza vom cauta sa aflam de la unul dintre organizatorii protestelor, fostul lider PPCD Iurie Rosca si de la preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Victor Popa.

Europa Liberă: Domnule Roşca, aţi început aceste proteste. Împreună cu manifestanţii aţi cerut dizolvarea imediată a Legislativului şi convocarea de alegeri parlamentare anticipate. Aţi cerut demisia actualilor guvernanţi, pe care i-aţi acuzat că au uzurpat puterea în interes personal şi de grup şi în scopuri criminale, de îmbogăţire ilicită. De fapt Parlamentul îi ales pentru un mandat de patru ani. Nu?

Iurie Roşca:
„E adevărat, dar în anumite condiţii legale, descrise atât în Constituţie, cât şi în alte legi în vigoare în Republica Moldova. Ceea ce este absolut evident la ora actuală în Republica Moldova este că cei din majoritatea parlamentară se încadrează perfect în articolul 39, alineat unu al Codului Penal, care descrie sancţiunile pentru uzurparea puterii în stat şi pentru menţinerea nelegitimă a puterii în stat.

Iurie Roșca
Iurie Roșca
Am văzut cu toţii cu ochiul liber ce s-a întâmplat la 16 decembrie, cum s-a sfidat Constituţia, când buletinele s-au arătat pe faţă şi pe versus la indicaţia preşedintelui în exerciţiu Marian Lupu în procedura în mod secret. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat după ce Curtea Constituţională a emis o hotărâre controversată, iar majoritatea parlamentară a zădărnicit procedura de alegere a şefului statului atunci când comuniştii deja l-au propus pe fostul guvernator al Băncii Naţionale în calitate de candidat în mod oficial.

Ceea ce este însă deosebit de important de menţionat este că cei din coaliţia de guvernământ încearcă pentru a doua oară succesiv, în urma a două scrutine parlamentare, să ajusteze Constituţia Republicii Moldova şi a legislaţiei în vigoare la înţelegerile lor de tip criminal, care sunt descrise în acele acorduri de constituire a majorităţilor parlamentare. Dacă la început prezenţa lui Marian Lupu în calitate de candidat la funcţia de preşedinte era doar o gravă eroare politică, pentru că neavând o majoritate a fost absurd să se scrie acest nume în înţelegerea unor partide care nu deţin 61 de mandate.

Această insistenţă în eroare s-a transformat într-o crimă de ordin penal, absolut evident. Şi domnul profesor Popa ştie foarte bine, mai bine decât mine că deţinerea majorităţii parlamentare câtuşi de puţin nu înseamnă nerespectul faţă de procedurile constituţionale, faţă de legislaţia în vigoare şi adaptarea acestei legislaţii la interesele majorităţii şubrede.

Iată de ce Comitetul pentru apărarea Constituţiei şi a democraţiei a decis să insiste prin proteste paşnice asupra dizolvării Parlamentului, asupra demisiei Comisiei Electorale Centrale, asupra revederii legislaţiei electorale, dar şi a demisiei preşedintelui Curţii de Conturi, care s-a compromis în urma cârdăşiei pe care o are.”

Europa Liberă: Curţii de Conturi? Domnule Roşca?

Iurie Roşca:
„Curţii Constituţionale, cer scuze, a Curţii Constituţionale, domnul Alexandru Tănase. Astfel încât să se creeze condiţii legale şi practice minime pentru organizarea unei competiţii electorale pentru formarea unui alt legislativ care să contribuie la depăşirea crizei politice din Republica Moldova.”

Europa Liberă: O să-l întrebăm pe domnul Popa de ce liderii Alianţei nu se grăbesc să anunţe proiectul de modificare a Constituţiei, dar mai întâi să vedem cine au fost protestatarii de ieri.

- „Alegerea parlamentare dacă o să fie, vsioravno ei au să cadă.”
Europa Liberă: Cine o să cadă?
- „Alianţa, ea trebuie înmormântată, cu muzica regimentului de Armata naţională.”

Europa Liberă: Dar cum înţelegeţi democraţia în Moldova?

- „Eu mă dau după lume.”

Europa Liberă: De ce opoziţia şi puterea nu găsesc limbă comună?

- „Că au venit oligarhii, hoţii au venit la conducere. Ei au venit pentru dânşii ca să-şi ţină businessul lor.”

- „Jos alians, antigosudarstvenichi.”

Europa Liberă: A kto organizator?

- „A ăto Roşca. Govoreat cito on protrezvel.”

- „Eu sunt din părţile Sorocii. Cer ca Alianţa să dispară.”

Europa Liberă: Cum poate să dispară, prin alegeri.


- „Sau ei de bună voie poate să se ducă.”

Europa Liberă: Cine să vină la putere?

- „Comuniştii. Au furat şi ei, dar ne-au dat şi nouă.”

- „Comuniştii să facă o alianţă împreună cu Roşca.”

- „Citobî uşiol Alians v otstavcu, citobî mî jili lucişe. Nas voobşce uje v rabov prevraşceaiut.”

- „Cât se poate de răbdat? Îşi bat joc de poporul ista.”

- „Znaete cito u menea bîl v golove – vzeati bac benzina, priiti na ploşceadi, vzeati podjeci sebea. Cito mne delati? Mucitsea ot goloda?

- „Eu am venit ca să nu facă referendum şi să cheltuie milioane, dar cu milioanele celea să facă o bolniţe în sat.”

- „Moi trebovanie s uvanie otnositsea c narodu moldavscomu, catorîi ne tolico moldovane. Crome tavo dumati ob ătom narode, a ne prodavatsea Americhe. Ne prodavatsea tem catorîn naplevati na naş narod. Nu ăto ponetno cachie interesî presleduiut vse.”

Europa Liberă: Kakie?

- „Gheopoliticeschie. Potomu citobî vlieati na Rosiu. Razve ăto ne ponetno? Nicto o naşem narode ne dumaet.

- „Eu am venit să-i spun că m-o trădat Roşca, când striga „Jos Comuniştii”. Iaca acum de ce a schimbat lozinca? Soţul Dumneavoastră când a schimba lozinca că vă iubeşte v-ar plăcea?”

- „Roşca a dus toată ţara în eroare, a amăgit-o cu mitinguri, cu crucea în schinare, se suia prin copaci, acum vrea să se suie în copac cu Voronin, vrea. Dar noi nu vrem. Noi vrem cu Alianţa, eu susţin Alianţa. Să mergem înainte. Au şezut opt ani comuniştii.”

- „Jos Roşca, jos trădătorul!”

- „Eu îl ştiu foarte bine pe Roşca ista că e trădător. Şi el şi Plugaru.”

- „Cu bogăţia lui, şi are tipografia lui, şi are tot al lui, eu îl susţin cu Roşca.”

Europa Liberă: Cât timp aţi venit să protestaţi aici?

- „Cât va fi nevoie. Cât voi avea putere.”

- „Referendumul netu smâsla delati. Vâbrati netu smâsla delati. Prosto naprosto ăti catoroîie sdelali uzurpaţiu vlasti, oni uhodeat.”

Europa Liberă: Ce e mai bine referendum sau alegeri anticipate?

- „Raspustiti Parlament cac polojeno po Constituţii şi organizovati novîie vâborî.

- „Novâi Parlament.”

- „Conecino je vâborî.”

- „Alegeri, alegeri.”

Europa Liberă: Domnule Roşca, cine au fost protestatarii din moment ce unii scandau împotriva Alianţei, alţii împotriva Dumneavoastră.

Iurie Roșca
Iurie Roșca
Iurie Roşca: „Păi ce să vă fac? Felicitări pentru montajul destul de bine trucat. Ceea ce vroiam să spun este că într-adevăr Roşca, nu acei pe care i-aţi înregistrat Dumneavoastră acum, a ieşit în piaţă la 9 ianuarie 2002, protestând împotriva abuzurilor Partidului Comuniştilor, vreau să vă aduc aminte că atunci Partidul Comuniştilor deţinea 71 de mandate în Parlament şi a propus modificarea articolului 13 pentru a face două limbi de stat, moldovenească şi rusă, cum spuneau ei. Iată, în urma protestelor noastre de trei luni, comuniştii au renunţat. Ceea ce demonstrează că ei câtuşi de puţin nu au uzurpat puterea în stat, chiar dacă abuzau pe alte subiecte.”

Europa Liberă: Dar credeţi că Alianţa…

Iurie Roşca:
„Nu, nu, staţi puţin, să nu substituim subiectul. Pe mine nu mă interesează ce gândesc oameni diferiţi din Republica Moldova. Dacă mă admiră toţi, sau nu mă admiră. Să nu substituim discuţia. Nu mă interesează opinia unora sau altora, pe mine mă interesează punctual, ceea ce cerem noi: s-a uzurpat puterea în stat sau nu? Nu dacă toată populaţia Republicii Moldova îl iubeşte pe Roşca. Vorbim despre procedurile prin care trebuie să se menţină o putere legală. Înţelegeţi Dumneavoastră despre ce este vorba?”

Europa Liberă: Domnule Popa, s-a uzurpat puterea?

Victor Popa:
„Deci, eu vreau să vă spun, până să vă răspund la problema asta – s-a uzurpat puterea sau nu. Pentru că ceea ce încearcă domnul Roşca să întreprindă nu este altceva decât
Prof. Victor Popa
Prof. Victor Popa
tulburarea apelor. Aşa-i? Şi apoi, în aceste ape tulbure să încerce poate prind şi ei nişte peşti. Şi de aici pornesc cu dezinformarea gravă a populaţiei, ducerea în eroare.

Pentru că sună frumos – Comitet pentru protecţia democraţiei şi a Constituţiei, că Alianţa a subordonat Curtea Constituţională, şi Consiliul Superior al Magistraturii, şi procuratura şi toate organele de stat.”

Iurie Roşca: „D-apoi aşa este, Victor, mata nu ştii?

Victor Popa:
„Da, sigur că da, cum să nu. Şi interpretarea articolului din Codul Penal de uzurpare a puterii. Vreau să vă spun domnule Roşca, cu toată stima şi respectul că ar trebui să consultaţi nu juriştii cei care stau pe lângă Dumneavoastră acolo, Plugaru şi alţii, care cu premeditate nu vor să vă informeze, sau poate nu ştiu ce este uzurparea puterii, conform Codului Penal. Aceasta este acapararea, ceea ce nu-ţi aparţien.”

Iurie Roşca: „Nu, nu, domnule Popa, acapararea şi menţinerea.”

Victor Popa:
„V-am ascultat. Acapararea a ceea ce nu-ţi aparţine. Menţinerea cu forţa a puterii pe care ai luat-o ilegal.”

Iurie Roşca: „Nu, nu, domnule Popa. Vă citez cu exactitate. Acum minţiţi opinia publică şi radioascultătorul. Articolul… Stai puţin, domnule Popa, de ce minţi lumea? Articolul 239 al Codului Penal nu scrie menţinerea cu forţa ci doar menţinerea. Nu spuneţi minciuni. Am fost în patru legislaturi deputat, acum înţeleg că eşti avocatul lui Mihai Ghimpu, dar n-am ce să-ţi fac.”

Victor Popa: „Nu, domnule Roşca ascultaţi aici: Codul Penal, orice articol din Codul Penal are şi interpretare. Deci, nu pur şi simplu, pentru că Parlamentul care a obţinut puterea în mod legal, pe patru ani de zile, nu poate să uzurpeze puterea.”

Iurie Roşca: „Dragul meu doctor în ştiinţe juridice, stai oleacă, ian spune-mi , în ce condiţii Parlamentul Republicii Moldova poate fi dizolvat înainte de termen? Sunt trei situaţii, când Parlamentul trebuie să fie dizolvat înainte de termen, indiferent dacă cineva a câştigat 101 de mandate sau 50 plus unu. Ce vorbeşti prostii?”

Europa Liberă: Inclusiv nealegerea şefului statului.

Victor Popa:
„Da.”

Iurie Roşca: „Inclusiv nealegerea şefului statului, nu ştiai treaba asta? Şi acum pentru Dumneavoastră şi ceilalţi spuneţi că menţinem provizoratul patru ani pentru că oamenii ne-au votat pentru patru ani. V-au votat cu anumite condiţii.”

Victor Popa: „Nu vă iritaţi, domnule Roşca.”

Iurie Roşca: „Păi, cum să nu mă irit dacă spuneţi minciuni?”

Victor Popa: „Eu v-am ascultat atent şi nu am intervenit în speach-ul Dumneavoastră. De ce interveniţi?”

Iurie Roşca: „Aţi spus deja două minciuni, domnule profesor. Două minciuni aţi spus: în primul rând că Codul Penal spune că doar menţinerea cu forţa a puterii – e prima minciună. Şi a doua minciună e că Parlamentul a fost ales pe patru ani şi trebuie să-şi ducă mandatul patru ani în orice condiţie. Nu e adevărat.”

Victor Popa: „Asta este minciună, da?”

Iurie Roşca: „Da sigur că e minciună, pentru că nu e ales şeful statului.”

Victor Popa: „Păi, iată, domnule Rişca, de aici se porneşte tulburarea apelor.”

Iurie Roşca: „Ia-n spune, dragul meu, domnule Popa. Domnule Popa, ia-n spune, dacă Parlamentul nu este în stare să aleagă şeful statului, trebuie şeful statului în exerciţiu să dizolve Parlamentul? Sau nu?”

Victor Popa: „Trebuie în anumite condiţii. Da, trebuie în anumite condiţii. Constituţia spune…; ei nu, aşa nu se discută. Aveţi răbdare, nu vorbiţi numai Dumneavoastră. Deci, Constituţia spune că preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul, după alegerile repetate, când nu poate, dacă şi în rezultatul alegerilor repetate dacă nu este ales preşedintele statului.”

Iurie Roşca: „Ei, corect. Aţi adaptat procedurile de nealegere la ideea Dumneavoastră.”

Victor Popa: „Staţi puţin, că alegerile repetate nu au avut loc.”

Iurie Roşca: „Dar de ce nu au avut loc?”

Victor Popa: „Dacă vă place Dumneavoastră, nu vă place.”

Iurie Roşca: „Dar de ce nu au avut loc, ia-n spuneţi-mi vă rog? De ce nu au avut loc, în anumite condiţii climaterice? Domnule profesor, staţi aşa.”

Victor Popa: „Domnule Roşca, Dumneavoastră daţi exemplu de incultură, dacă nu vreţi să mă ascultaţi.”

Iurie Roşca: „Nu, dacă spuneţi minciuni radioascultătorilor, domnule Popa. Spuneţi aşa: n-au avut loc pentru că noi le-am zădărnicit. Nu pentru că s-a întâmplat un război atomic în republica Moldova.”

Victor Popa: „Domnule Roşca, dacă vorbim radioascultătorilor, să fie radioascultătorul cel care ne va judeca – spunem corect sau nu. Dar daţi-mi voie să vorbesc şi eu, să ne audă radioascultătorul, nu doar Dumneavoastră.”

Europa Liberă: Domnule Popa, de ce liderii Alianţei nu se grăbesc să anunţe proiectul de modificare a Constituţiei?

Victor Popa:
„Eu vreau să vă spun că formaţiunile parlamentare acum lucrează asupra proiectului. Fiecare încearcă să consulte experţi atât din ţară, cât şi din străinătate. Noi am făcut acelaşi lucru, am adunat cei mai buni experţi în dreptul constituţional, pe care îi avem în Republica Moldova şi am consultat şi noi proiectul, fracţiunea Partidului Liberal, care considerăm că este demn de a fi propus spre referendum. Acum urmează săptămâna asta care a venit să ne întrunim să examinăm proiectul şi atunci să venim cu un proiect consolidat să spunem iată la ce concluzie am ajuns. Deci noi suntem în fază de elaborare şi de examinare a proiectului.”

Europa Liberă: Domnule Popa, dar mai admiteţi că Alianţa pentru Integrare Europeană îşi poate presura cenuşă pe creştet, făcând un pas înapoi? Ieşind din această belea cu referendumul?

Victor Popa:
„Dar nu, nu este belea, asta vreau să vă spun. Deci, uitaţi-vă care este problema: toată lumea vorbeşte că nu se schimbă regulile jocului în timpul jocului, da? Vreau să vă spun că acest joc deja mai mult de doi ani iată nu se primeşte. Şi exact pe motivul că regulile jocului sunt proaste. Au fost alegerile în aprilie 2009, după aceasta în august 2009, după asta un referendum eşuat în septembrie 2010, după asta alegeri parlamentare anticipate.”

Iurie Roşca: „Spune frate şi din cauza cui. Spune şi din cauza cui.”

Europa Liberă: Şi cât vor dura aceste chinuri ale facerii?

Victor Popa:
„Apoi iată, ca să nu dureze aceste chinuri, trebuie de eliminat acele reguli, care nu permit jocul, sau alegerea preşedintelui. Şi atunci, eu înţeleg că sunt unii care îşi doresc alegeri anticipate, alegeri anticipate imediat, deci dizolvarea Parlamentului pentru că Alianţa este proastă, iar cei care au fost în stradă aceia sunt buni, aceia sunt demni de a prelua puterea.

Dar noi am mers pe altă cale. Că trebuie de eliminat acele reguli proaste, care au fost introduse în Constituţie inclusiv cu aportul domnului Roşca, când era în Parlament, pentru că au introdus un model de alegere a şefului statului închis. Adică uitaţi-vă, toate statele europene, care au regimuri parlamentare, pornesc chiar şi de la două treimi de voturi pentru alegerea şefului statului, dar gradual merg în jos până la majoritatea relativă.”

Europa Liberă: Da, domnule Popa, dar asta pentru următoarea legislatură, nu?

Victor Popa:
„Dar de ce pentru următoarea legislatură? Unde este scris aceasta că e pentru următoarea legislatură?

Iurie Roşca: „Doamna Ursu, îmi daţi voie să spun şi eu ceva?”

Europa Liberă: Da, vă rog, domnule Roşca.

Iurie Roşca:
„Domnule Popa, nu vă supăraţi, ascultaţi-mă acum atent: Dumneavoastră aţi afirmat un lucru evident, că a doua tentativă de alegere a şefului statului nu a avut loc. E adevărat. Dar puneţi virgulă şi adăugaţi: din cauza noastră, care suntem o grupare criminală şi care întâi am scris, dumneata personal, am scris că dacă nu se prezintă 61 de deputaţi la vot, ca şi cum nu a avut loc tentativa de alegere a şefului statului. Dacă anulăm din mers procedura de alegere a şefului statului, ca şi cum nu a avut loc. Deci, atunci când spuneţi că nu a avut loc, asta înseamnă că a explodat Parlamentul, sau a avut loc un cutremur de pământ. Dar atunci când Dumneavoastră înşivă încălcaţi articolul doi al Constituţiei, care spune că suveranitatea poporului se exercită într-o anumită formă, în formele stabilite de popor, atunci nu trebuie să adaptaţi aceste forme din mers, aşa cum îi trăsneşte prin cap lui Mihai Ghimpu, pentru că dacă astăzi, şi Dumneavoastră ca fost instructor al Comitetului Central, ţineţi foarte bine ce înseamnă revolta poporului din anii ʼ89-91. Să nu vă jucaţi cu focul, fraţilor. Dumneavoastră să nu credeţi că dacă veţi jongla în continuare ca nesăbuiţii, veţi avea vreo şansă de rămânere la guvernare.”

Europa Liberă: Domnule Roşca, domnule Roşca!

Iurie Roşca:
„Nu uitaţi că succesiunea la guvernare se produce în urma unor alegeri. Şi noi cerem alegeri, asta cerem, pentru că dumneavoastră nu numai că sunteţi incapabili. Sunt convins că nesăbuitul acesta de Marian Lupu îi trece prin cap să mai candideze o dată, după ce veţi încerca să mai ciopârţiţi încă o dată Constituţia.”

Europa Liberă: Şi dacă se retrage domnul Lupu pot fi alegeri?

Iurie Roşca:
„Nu e vorba de retragerea domnului Lupu. Ei deja sunt în stare de incompatibilitate cu mandatul de putere, înţelegeţi Dumneavoastră? Ei au depăşit toate limitele legale de menţinere a puterii în Republica Moldova. Asta este chestiunea de bază, pe care noi am constatat-o cu toţii.”

Europa Liberă: Domnule Roşca, un compromis pentru alegerea şefului statului?

Iurie Roşca:
„Nici un fel de compromis. Alegeri anticipate şi succesiunea la guvernare în urma acestor alegeri şi restabilirea instituţiilor democratice în ţară noastră. Ce fel de compromisuri mai pot fi? Ce să negociem cu uzurpatorii? Decât un singur subiect – alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Domnule Popa, nu vi se pare că Alianţa rămâne de una singură?

Victor Popa:
„Nu mi se pare că Alianţa rămâne de una singură.”

Iurie Roşca: „Dar de ce? Domnul Popa rămâne cu Mihai Ghimpu, Ghimpu rămâne cu Lupu ş.a.m.d.”

Victor Popa: „Sunt suficienţi alegători care susţin Alianţa.”

Europa Liberă: Vă mulţumim foarte mult...
XS
SM
MD
LG