Am zis şi altădată că Moldova, în ultimii 20 de ani, a dat mereu impresia că e un fief al anarhiei şi chiar al haosului. Eu cel puţin am avut mereu impresia că societatea moldovenească e dezagregată şi debusolată, că nu are la bază nişte valori care unifică şi că motivaţiile cele mai puternice ale indivizilor sînt supravieţuirea prin orice mijloace şi „Moia hata s kraiu!” Să nu ne inducă în eroare miile de cetăţeni pioşi care iau cu asalt bisericile de sărbători. Bunul-simţ şi cumsecădenia sînt păsări rare aici pe palierul cotidianului, în ciuda religiozităţii generalizate şi afişate cu ostentaţie.
Ei bine, sînt semne clare că haosul nu numai că nu va dispărea, ci chiar va deveni mai evident şi mai copleşitor. Telenovela nealegerii preşedintelui le oferă posibilitatea unora să vorbească despre uzurparea puterii în stat. I-am văzut deunăzi pe cîţiva reprezentanţi ai opoziţiei şi ai societăţii civile, declarînd ritos că vor lupta cu îndîrjire împotriva guvernanţilor actuali, că vor ieşi în stradă să protesteze. Şi ei pot fi înţeleşi: modificarea Constituţiei poate deveni un precedent periculos şi e, într-un fel, ilegală. Pe de altă parte, guvernanţii nu au picat de pe lună, ci au fost aleşi de popor. Şi atunci de ce nu ar avea ei dreptul să modifice constituţia pentru a evita impasul?
Ei bine, în atare situaţie conflictuală punctul pe „i” ar trebui pus de justiţie, de Curtea Constituţională. Numai că, iată, se aud voci răspicate care nu mai vor să se conformeze nimănui, voci care vor să meargă pînă la capăt. Fiecare are grijă de interesele sale, compromisul pare imposibil de atins. Mulată pe evenimentele din aprilie 2009, situaţia de astăzi se prezintă ca o amplificare a haosului social.
Iar dacă te uiţi mai atent în jur, dacă încerci să cobori la firul ierbii, lucrurile iau proporţii de-a dreptul dramatice: atacuri rider, proliferarea evaziunii fiscale şi a corupţiei, contrabanda cu ţigări, ineficienţa justiţiei, cultul banului şi al forţei, sărăcia endemică, pacificatorii străini, evadarea ciudată a lui Baghirov, fuga din ţară a unor oameni de afaceri condamnaţi la ani de închisoare, dar şi tentativa de viol a bătrînii octogenare dintr-un sat uitat - toate creează un tablou halucinant al destrămării, al absenţei reperelor.
Iar şi mai grav e că după o asemenea îndelungă plonjare în haos, nici nu mai ştii dacă ordinea (în sensul bun al cuvîntului) mai poate apărea aici vreodată.
