Linkuri accesibilitate

Stefan Merrill BLOCK, Povestea uitării


„Povestea uitării” se transformă brusc într-o poveste de dragoste, de neuitat!



Un debut remarcabil, la 26 de ani, care-l propulsează pe Stefan Merrill Block, autorul romanului Povestea uitării, Humanitas, 2011, printre marile speranţe ale literaturii americane, dacă nu cumva printre realizările acesteia de ultimă oră, iată încă un „vis american” văzut cu ochii – acum şi în numeroase traduceri.

Narată pe două voci – cum ar fi, de la cele două capete ale istoriei care, după ce au făcut tot ce le-a stat în puteri să se îndepărteze, acum vin unul în întâmpinarea celuilalt –, povestea de familie, pe cât de contorsionată (triunghiul amoros al celor fraţi gemeni – cu preafrumoasa Mae, în cazul lui Abel; cu prietenul său din copilărie Jamie, în cazul lui Paul), pe atât de simplă (boala Alzheimer cu debut precoce, transmisă ereditar), este firul roşu care conduce dacă nu spre happy end (de unde, într-o familie cu o asemenea ereditate?!!), cel puţin spre un deznodământ… mult aşteptat: bătrânul tatăl îşi poate îmbrăţişa fiica, după 21 de ani şi 13 zile.

Derulată cu încetinitorul – „Când eram mai mic, credeam că uitucă şi impulsivă erau singurele feluri de a fi ale mamei (…) Mereu bazându-se pe alţii, pe tata mai ales…” –, apoi luând-o la vale într-un ritm accelerat – „Cu fiecare zi în care ne făceam mari, mama dădea înapoi cu zece. Parcă ar fi asistat la filmul vieţii sale, doar că pelicula se derula înapoi” –, istoria bolii face ca perspectivele să se suprapună – „O vreme, regresia vieţii sale şi progresul vieţii noastre erau perfect sincronizate: în timp ce noi asistam la declinul mamei, ea însăşi credea că asistă la sfârşitul tatălui său” –, în cele din urmă aruncându-le în aer: „Graniţa dintre existent şi inexistent, atât de certă pentru cei mai mulţi, era trecută mereu de mama”.

Or, când nu ai decât 15 ani şi ştii că există „o şansă de cincizeci la sută” să-i moşteneşti boala, e de înţeles febra cu care Seth caută să afle ce i-au ascuns părinţii în toţi aceşti ani. Şi atunci Povestea uitării se transformă brusc într-o poveste de dragoste, de neuitat!
16 ianuarie ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG