La sfîrşit de an se fac tot felul de bilanţuri şi analize retrospective. Şi m-am gîndit că nu ar strica să trec în revistă fobiile autohtone ale anului 2011. Însă imediat ce am început să le trec în revistă, mi-am dat seama că ele sînt vechi şi-şi au rădăcinile în anii anteriori.
Nici măcar cea mai nouă fobie – aversiunea faţă de nealegerea şefului statului – nu e produsul anului 2011. Şi asta pentru că şi în 2010 am văzut deja oameni nemulţumiţi, frustraţi, răvăşiţi de inexistenţa unui preşedinte ales. E adevărat că acum repulsia provocată de joaca de-a preşedintele atinge proporţiile unei aversiuni colective, dar e cam aceeaşi marie cu altă pălărie.
Deunăzi, un talk show s-a transformat într-o paradă zgomotoasă a prejudecăţilor, a fricii şi a intoleranţei în raport cu minorităţile sexuale. Însă nici această neacceptare stridentă a homosexualilor nu e o noutate. Ea mereu a existat aici, amintiţi-vă numai de ortodocşii care, acum cîţiva ani, luau cu asalt autobuzul minorităţilor sexuale.
Tot recent, un nou conflict dintre reprezentanţii Mitropoliilor ortodoxe „frăţeşti” a reaprins nişte disensiuni vechi, mocnite. Dar asta e floare la ureche în raport cu noianul de voci isterice provocate de legalizarea islamului în anul care pleacă. Vocile astea ne descriu un viitor insuportabil-periculos. Nici asta nu e însă o atitudine nouă.
Există aici o sumedenie de fobii cronice pe care scurgerea timpului nu le mai poate anihila. Trăim într-un spaţiu al „oamenilor frumoşi şi harnici”, vorba unui fost preşedinte, în care CELĂLALT nu e văzut cu ochi buni. Fobia vădită sau voalată de straiele ipocriziei e la ea acasă.
Însă în ajunul noului an şi al sărbătorilor de iarnă, oamenii din această parte a lumii devin cam cum îi descrie fostul preşedinte, devin luminoşi, blajini, pioşi, altruişti, drepţi şi buni la suflet. Eu le-aş dori concetăţenilor mei să păstreze această stare de spirit pe durata întregului an, să arunce la tomberon încrîncenarea şi fobiile contraproductive. La anul şi la mulţi ani!
