Coreea de Nord, stupefiantă şi suprarealistă

Cum pot fi calificate imaginile venite zilele acestea din Coreea de Nord altfel decît stupefiante şi suprarealiste? Bărbaţi în toată firea tînguindu-se şi smiorcăindu-se de parcă ar fi venit sfîrşitul lumii, femei bocind şi contorsionîndu-se isteric, militari încercînd să se stăpînească dar cu lacrimile şiroindu-le pe obraji. Ne-am minunat, uitînd că am văzut în iulie 1994 scene identice, la moartea lui Kim Il-song, cunoscut la noi drept Kim Ir Sen şi mare prieten al lui Nicolae Ceauşescu. În Coreea comunistă, cultul personalităţii a atins cote inimaginabile. Se pare că în biografia oficială a proaspăt defunctului Kim Jong Il se spune că acesta a început să meargă la vîrsta de trei săptămîni şi să vorbească la două luni. Toate şcolile şi universităţile din ţară îi consacrau cursuri speciale. I se atribuiau fel de fel de isprăvi care ţineau de domeniul miraculosului. Genial în tot ce întreprindea ar fi inventat, conform unui ziar nord-coreean, hamburgerul.

În faţa acestor enormităţi nu te poţi abţine să nu rîzi dar, în fapt, ele sînt motiv de tristeţe. E dezolant să vedem cum un popor este redus la o stare de imbecilitate, de supunere oarbă, de mizerie morală, care se adaugă la sărăcia cronică şi la înfometarea deliberată. Cred că putem socoti Coreea de Nord drept împlinirea idealurilor comunismului. Nu întîmplător Nicolae Ceauşescu avea o slăbiciune deosebită pentru Kim Ir Sen şi pentru regimul de la Phenian. Şi el se gîndea, cu siguranţă, la instalarea în România a comunismului dinastic. Cît priveşte osanalele adresate conducătorului iubit, nici românii nu se lăsau mai prejos.

Aici duce, repet, sistemul comunist. Iar nostalgicilor comunismului, şi îndeosebi nostalgicilor epocii ceauşiste, le sugerăm să ceară azil politic în Coreea de Nord.