Linkuri accesibilitate

Concedieri la „Kommersant” pentru critici anti-Putin


Alisher Usmanov (stânga) şi preşedintele rus Dmitri Medvedev la reşedinţa prezidenţială din Gorki, 22 noiembrie, 2011
Alisher Usmanov (stânga) şi preşedintele rus Dmitri Medvedev la reşedinţa prezidenţială din Gorki, 22 noiembrie, 2011

Patronul „Kommersant”-ului, oligarhul Alișer Usmanov spune că imaginile cu lozinci anti-Putin apărute în revistă „Kommersant Vlasti” „frizează huliganismul”.


Patronul concernului rusesc de presă „Kommersant” i-a concediat astăzi pe doi dintre managerii principali ai companiei după publicarea unor materiale anti-Kremlin despre alegerile parlamentare din 4 decembrie.

Un al treilea manager a plecat în semn de solidaritate.

Oligarhul Alișer Usmanov a spus că imaginile cu lozinci anti-Putin apărute în revistă „Kommersant Vlasti” „frizează huliganismul”. Prin urmare, îi dă afară pe redactorul-șef al revistei Maxim Kovalsky și pe directorul-general al „Kommersant-Holding”, Andrei Galiev.

Numărul aflat în discuție avea pe copertă o poză amenințătoare a lui Vladimir Putin în fața unei urne de vot și un titlu în care partidul premierului rus, Rusia Unită este acuzat de falsificarea alegerilor.

Intervievat de serviciul rusesc al Europei Libere, redactorul șef concediat al revistei „Kommersant Vlasti” a comentat motivația patronului. Maxim Kovalsky spune că acuzațiile de huliganism despre care vorbește Alisher Usmanov par să se refere la fotografia unui buletin de vot de la secția de votare de la Londra. Fotografia înfățișează buletinul purtând o inscripție în care Vladimir Putin este trimis într-un loc neplăcut. „Buletinul conține votul exprimat în dreptul partidului Iabloko și, potrivit legii, ar trebui să fie valabil, dar a fost anulat. Am publicat fotografia și am explicat în legendă cum un buletin valabil a fost invalidat. Am documentat o violare”, spune Kovalsky.

Redactorul-șef mai spune că niciodată în trecut nu a avut de a face cu ingerințe în politica editorială a revistei „Kommersant-Vlasti” și că s-a simțit absolut liber până acum să ia orice decizie a considerat de cuviință. De data aceasta, oligarhul-patron îl amenință cu judecata din cauza fotografiei buclucașe.

După cele două demiteri Demian Kudriavțev, directorul-general al editurii „Kommersant” și-a anunțat demisia și el. Pe blogul său, Kudriavțev a scris că procedurile interne ale „Kommersant”, standardele jurnalistice și legile au fost încălcate în acest caz și își cere scuze de la cititori.

În vârstă de 58 de ani, oligarhul Alișer Usmanov originar din Uzbekistan a făcut avere în Rusia la începutul anilor 1990 în minerit, producția de cherestea și finanțe. Este co-proprietarul firmei Mettalloinvest, proprietarul grupului Gallagher Holdings înregistrat în Cipru și președintele Gazprominvestholdings, o firmă subsidiară a concernului rus de stat Gazprom. A avut legături prin câteva afaceri cu Olga Șuvalova, soția prim-vicepremierului rus Igor Șuvalov, un apropiat al lui Vladimir Putin.

A preluat controlul asupra concernului „Kommersant” în 2006 de la oligarhul exilat Boris Berezovsky. Usmanov mai controlează câteva rețele locale de radio și televiziune. Tot în 2006 a preluat portalul pe internet Gazeta.ru. Deține pachete mici de acțiuni la rețelele de socializare pe internet Facebook și Twitter.
XS
SM
MD
LG