Linkuri accesibilitate

Protestele din Rusia: se vor stinge sau vor creşte în intensitate?


În stradă ies şi suporterii actualei puteri de la Kremlin
În stradă ies şi suporterii actualei puteri de la Kremlin

Puterea de la Moscova nu intenţionează să facă nici un fel de concesii importante opoziţiei.


Începând de sâmbătă, după protestele din Rusia împotriva rezultatului alegerilor parlamentare din 4 decembrie, există semne că puterea şi-a modificat retorica şi acţiunile faţă de ceea ce pare să fie cea mai amplă mişcare de protest din Rusia de la prăbușirea URSS. Unii analişti politici cu care a stat de vorbă corespondentul nostru de la Moscova Tom Balmforth, cred că este „prea puţin şi prea tîrziu”. Un rezumat de la Oana Serafim.

Sâmbătă mii de oameni au protestat cerând invalidarea scrutinului parlamentar din 4 decembrie, considerat de protestatari şi de opoziţie drept fraudat. Duminică, Patriarhul Rusiei, despre care se ştie că are legături puternice cu Kremlinul a cerut autorităţilor să răspundă „adecvat şi cinstit” opoziţiei şi protestatarilor. Tot duminică, pe pagina sa de Facebook, preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev anunţa o investigaţie în legătură cu modul de desfăşurare a scrutinului de duminica trecută. Tot duminică, Boris Nemţov, unul dintre cei mai proeminenţi lideri ai opoziţiei ruse a fost intervievat de primul canal de televiziune din Rusia, cunoscut pentru politica sa editorială de obedienţă faţă de Kremlin şi chiar prezentat ca lider al opoziției. Şi canalul particular NTV, proprietate a Gazpromului a acordat pentru prima dată 5 minute în programul său de ştiri protestelor de stradă. Nemţov a respins promisiunile lui Medvedev drept „bătaie de joc”.

Până acum, premierul Vladimir Putin nu a comentat în nici un fel situaţiile din ultimele 3 zile.

Analistul politic Boris Şatilov de la un centru de cercetare politică de la Moscova crede că elita politică din Rusia începe să arate semne de disensiune în sânul ei:

„Acum, când situaţia a început să evolueze în rău pentru elitele politice, cred că unele segmente ale elitei au scăpat de sub control şi îşi fac propriile jocuri. Observ că protestatarii au început să aibă sprijin informaţional.”

Mihail Vinogradov de la Fundaţia de Politică de la Sankt Petersburg, un alt centru de analiză şi cercetare crede că actuala putere de la Moscova nu intenţionează să facă nici un fel de concesii importante opoziţiei:

„Este limpede că autorităţile nu se simt deloc bine cu aceste proteste şi cu aceste solicitări. Dar nu au reuşit până acum să îşi formuleze o reacţie unitară. Nu există nici un semn că s-ar dori un dialog cu opoziţia. Autorităţile trag de timp şi e important de văzut cum vor evolua mai departe protestele. Se vor stinge sau vor creşte în intensitate? Şi dacă luăm în considerare faptul că protestele au fost mai puţin despre alegeri cât împotriva regimului Putin şi ştiind că el intenţionează să preia din nou preşedinţia, atunci sunt toate şansele ca aceste proteste să crească în amploare”, crede analistul politic Mihail Vinogradov de la Sankt Petersburg, cu care a stat de vorba corespondentul nostru la Moscova.
XS
SM
MD
LG