Deunăzi, un politolog autohton important ne-a explicat temeinic că în politică nu există moralitate, ci numai interesele unor grupuri conducătoare şi de afaceri. Explicaţia asta nu mă surprinde, fireşte, dar consider că lucrurile ar merita niţel nuanţate.
Într-adevăr, politica e zona în care prevalează interesele înguste personale, partinice, ale unor grupuleţe oculte. Nu prea e loc în politică pentru asemenea ciudăţenii ca bunul-simţ şi corectitudinea. Şi totuşi, moralitatea poate să pătrundă şi în zona politiciului. Nu pentru că politicienii sînt apriori corecţi, oneşti, preocupaţi de binele comunităţii. Nu sîntem într-atît de naivi încît să admitem aşa ceva.
Există însă situaţii, destul de frecvente pe alte meridiane şi aproape inexistente în Moldova, cînd politicianul se simte cu adevărat un reprezentant al alegătorilor, cînd el e propulsat în politică de o comunitate în care s-a format ca personalitate şi se simte obligat să facă ceva bun pentru acea comunitate. În aceste situaţii interesul personal nu dispare, fireşte, dar e contrabalansat de corectitudine şi moralitate. Unde mai pui că societatea civilă de pe alte meridiane are puterea să-şi penalizeze mesagerul care începe s-o ignore, iar un scandal în mass-media poate pecetlui cariera guvernantului.
La noi, această legătură strînsă dintre comunitate şi politician nu prea există. Ea nici nu poate exista într-un spaţiu în care traseismul politic înfloreşte. În momentul în care schimbi partidele ca mănuşile, nu ai nici o legătură cu alegătorul şi rămîi la cheremul interesului personal. Şi în general între partide şi alegători legătura e mai degrabă convenţională aici, iar comunicarea are loc cu precădere în campaniile electorale.
După alegeri, cetăţeanii şi aleşii poporului se refugiază în lumi paralele. Ca să nu mai spun că mulţi dintre concetăţenii noştri nici nu ştiu bine pentru cine votează. De aia moralitatea e pasăre rară în politica moldovenească. Politicianul autohton, de cele mai multe ori, nu e promotorul unor interese comunitare, ci încearcă să ademenească cetăţenii pentru a pătrunde în unul din puţinele domenii de aici care îi permite să supravieţuiască.
El e convins că nimeni nu poate să-l penalizeze, chiar dacă presa ar scrie zilnic despre neregulile sale.
Putem, fireşte, să constatăm resemnaţi, ca politologul versat, că în politică nu există moralitate. Însă problema e că vom trăi mereu aici aşa ca în ultimii 20 de ani dacă lucrul ăsta rarisim – moralitatea – nu va exista în politică.
