Linkuri accesibilitate

„Noi nu contrapunem interesele Federației Ruse cu interesele Comisiei Europene”


Valeriu Lazăr după negocierile de la Moscova cu reprezentanții Gazprom.



Vicepremierul și ministru al economiei al Republicii Moldova Valeriu Lazăr s-a aflat recent la Moscova, unde a participat la o reuniune a Consiliului Economic din Comunitatea Statelor Independente. Lazăr a avut întrevederi cu mai mulți demnitari ruși, cu care a discutat și despre încheierea unui nou contract cu Gazprom. Valentina Ursu i-a cerut mai multe detalii despre rezultatele acestor convorbiri.


Europa Liberă: Care a fost reacția părții ruse referitor la aderarea Republicii Moldova la Tratatul comunității energetice?

Valeriu Lazăr:
,,Reacția este una normală, dacă ne referim la procese ca atare. Cred că și companiile energetice rusești sunt cointeresate ca Moldova să fie integrată într-o piață de perspectivă. Dar ceea ce am constatat cert este o reacție adversă vis-a-vis de așa numitul pachet trei, adică s-au confirmat presupunerile pe care le aveam noi de acasă că pe fondalul acestor relații chiar tensionate între Moscova și Bruxelles pe aceste aspecte avem și noi anumite complicații. Am încercat și sper că am reușit să explic care este poziția noastră. Noi nu vedem situații conflictuale și noi avem de gând să implementăm acest pachet doi și trei doar în măsura în care implementarea lor nu va atenta la proprietatea Gazpromului în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cum e posibil, din moment ce politica energetică a Uniunii Europene interzice unei companii să se ocupe și de livrarea și de transportul de gaze sau de energie?

Valeriu Lazăr: ,,Este o regulă generală și în Uniunea Europeană și la noi. Ce înseamnă implementarea acestui pachet? Înseamnă că în legislația Republicii Moldova vor apărea anumite norme. Or, aceste norme nu au efect retroactiv, este un principiu general, care se întâmplă în toată lumea. Și noi avem o situație de fapt. din '99 încoace există o investiție străină, investiția rusească și această investiție este protejată prin Constituția țării, prin legea ce vizează proprietatea. Avem și un acord bilateral care reglementează protejarea reciprocă a investițiilor. De aceea sigur că noi vom implementa în măsura în care, repet, nu vom atenta la niște drepturi constituționale și această investiție trebuie garantată, ceea ce înseamnă, practic, că orice formulă implementată ea trebuie să fie agreată de Gazprom, fiindcă în caz contrar chiar riscăm să intrăm în niște litigii de miliarde și miliarde și nu este corect, și nu este nici necesară această situație. De aceea eu nu văd pe moment existența unei contradicții dintre procesul de integrare a Republicii Moldova pe piața energetică paneuropeană și respectarea anumitor cerințe ale investitorilor, în cazul dat ale Gazpromului.”

Europa Liberă: Asta înțelege și Gazpromul? Și a propos, negocierea unui nou contract de livrare a gazelor e pe ultima sută de metri? E cu „scârț”?

Valeriu Lazăr:
,,Misiunea mea aici la Moscova este de a restabili un fundal de încredere ca și o premisă absolut necesară pentru ca colegii noștri la nivel de experți să revină la masa de negocieri chiar săptămâna viitoare și să ne ambiționăm împreună să reușim să semnăm contractul pe final de an. Trebuie să negociem profesional, trebuie să avem grijă ca logica negocierilor să fie urmată, ca procesul să nu fie politizat, să dăm, cum spuneam, un fundal politic și un fundal emoțional astfel încât experții să aibă posibilitatea să-și aducă argumentele și să obțină condițiile pe care și le doresc.”

Europa Liberă: Mai sperați să obțineți reducere de preț la consumul de gaz?

Valeriu Lazăr:
,,Sperăm să convingem partenerii ruși că în Republica Moldova este o situație reală și întreprinderea mixtă Moldova-Gaz, care este o întreprindere comună are nevoie să fie o întreprindere viabilă din punct de vedere financiar ca să poată opera în rețeaua de tranzit, dar și în rețeaua de distribuție. Și asta înseamnă că trebuie să fim realiști, să ne uităm atent la capacitatea reală, repet, de cumpărare a consumatorului din republica Moldova. Or, capacitatea reală este ceva mai jos decât prețul pe care îl avem noi acum. Astea sunt argumentele. În ce măsură ne va reuși? Eu cel puțin voi ghida echipa de negociere și o voi înarma cu toate informațiile necesare ca să convingem Gazpromul să ia în calcul realitățile Republicii Moldova, fiindcă doar așa vom avea, așa cum spuneam, o întreprindere stabilă, cu perspectivă de dezvoltare. Este un interes comun.”

Europa Liberă: Faptul că Gazpromul condiționa semnarea noului acord cu renunțarea de către Chișinău la unele acorduri cu Uniunea Europeană ce vizează sectorul energetic a fost recunoscut chiar de dumneavoastră. Acum?

Valeriu Lazăr:
,,Acum spuneam la Moscova, tot asta am făcut de dimineață până seară cu cine n-am discutat am exprimat, așa cum am spus și la plecare care este poziția Republicii Moldova, care repet, noi nu contrapunem interesele Federației Ruse cu interesele Comisiei Europene. Asta este realitatea. Eu sunt convins că o să reușim să scoatem din impas negocierile și să creăm condiții ca negociatorii să poată să-și facă la rândul lor și ei meseria. Asta este discuția factorilor politici și a miniștrilor, să asigure acestui fundal aceste premize necesare bunului mers al negocierilor.”*
XS
SM
MD
LG