Linkuri accesibilitate

Grupurile de opoziție din Rusia vor continua să țină mitinguri neautorizate împotriva rezultatelor alegerilor de la 4 decembrie


Grupurile de opoziție din Rusia spun că vor continua să țină mitinguri neautorizate împotriva rezultatelor alegerilor de la 4 decembrie, în ciuda arestării a sute de protestatari luni și marți la Moscova și St. Petersburg.
Grupările critice la adresa Kremlinului au folosit până acum pentru convocarea protestelor rețelele de socializare pe internet.
Una din aceste grupări, care își spune „Împotriva partidului escrocilor și hoților” (o aluzie la partidul lui Vladimir Putin „Rusia Unită”) cere nemulțumiților să iasă în stradă în fiecare zi, la ora 19.
Iar gruparea „Pentru alegeri cinstite” a propus pe Facebook oamenilor din toată Rusia să demonstreze împotriva guvernului sâmbătă, 10 dec.
Se relatează că aproximativ 5000 de oameni s-au declarat hotărâți să demonstreze astăzi, iar Federația Posesorilor de Automobile din Rusia spune că va provoca ambuteiaje sâmbătă la Moscova.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG