Linkuri accesibilitate

Peste 50.000 de cetăţeni ruşi au votat în Moldova


75 la sută din aceştia şi-au dat votul pentru „Rusia Unită”, în vădită scădere faţă de scrutinul parlamentar precedent.




Ca și în anii trecuți, alegătorii ruși din Republica Moldova au participat la scrutinul parlamentar de ieri, votând la Chișinău, la Bălți și Comrat, dar și în Transnistria. Detalii are Liliana Barbăroșie.

Datele făcute publice de reprezentanţa diplomatică rusă de la Chişinău în urma scrutinului de duminică constată o popularitate în scădere faţă de 2007 a partidului lui Vladimir Putin în Republica Moldova, dar încă destul de înaltă. „Rusia Unită” a fost sprijinită de 75 la sută din cei în jur de 52 de mii de votanţi faţă de 83 la sută din 47 de mii câte au participat la scrutinul din 2007.

Ambasada rusă nu delimitează în vreun fel voturile date în regiunea transnistreană, dar se poate deduce că majoritatea votanţilor sunt de acolo chiar şi pentru simplul motiv că în raioanele din stânga Nistrului au funcţionat cele mai multe din secţiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova.

Grigore Volovoi, politolog transnistrean, preşedinte al unei organizaţii apărătoare a drepturilor omului cu sediul la Tighina, spune că pentru mulţi în Transnistria rezultatele de ieri au fost previzibile:

„Locuitorii regiunii au sprijinit actuala putere din Federaţia Rusă în speranţa că Transnistria va continua să se bucure de ajutorul financiar şi umanitar pe care l-a primit până acum de la Kremlin. Este un vot pentru ţara mamă”, spune Volovoi.

Ar putea însemna votul „pro Putin” şi un vot anti Smirnov în Transnistria, unde duminica viitoare autorităţile nerecunoscute organizează alegeri prezidenţiale cu alt favorit al Kremlinului decât Igor Smirnov? Grigore Volovoi este mai degrabă sceptic:

„Şansele lui Smirnov sunt, cred, cam de 50 la 50. Cei mai mulţi experţi de aici cred că el poate câştiga, dar numai din primul tur. În situaţia în care nu reuşeşte, în turul doi mai degrabă că va pierde.”

Pentru analistul Oazu Nantoi de la Chişinău, rezultatele votării pentru Duma de stat nu au nici o relevanţă în contextul viitoarelor aşa-zise „prezidenţiale” din Transnistria:

„Coeficientul de credibilitate a ceea ce s-a numit ieri alegeri în Transnistria este zero, pentru că nimeni nu a încurcat regimul de acolo să arunce cu sacii buletine în urnele de vot pentru a mima un activism ieşit din comun. Iar ceea ce priveşte ziua de 11 decembrie, eu pot să spun că populaţia din stânga Nistrului este total nepregătită pentru un vot conştient. Deocamdată nu văd nici un motiv pentru a crede că Smirnov va pleca. Naiv ar fi să ne aşteptăm şi cu ceva pozitiv pentru accelerarea soluţiei transnistrene”.

Şi analistul Radu Vrabie de la Asociaţia pentru Politică Externă, care crede că Kremlinul l-a lipsit de sprijin pe Smirnov nu pentru că ar dori înlăturarea acestuia, ci pentru a-l face mai loial, anticipează o victorie a lui Smirnov la alegerile transnistrene de duminică:

„Sunt convins că şi Igor Smirnov, în calitate de cetăţean al Federaţiei Ruse, a votat tot pentru „Rusia Unită”. Din punctul meu de vedere, Kremlinul a afişat această oboseală de Smirnov nu pentru că doreşte înlăturare lui, ci pentru a-l face mai ascultător. Şi aţi văzut că acesta a şi cedat – a acceptat reluarea negocierilor în formatul 5+2. Declaraţiile anti-Smirnov venite din partea unor funcţionari din Rusia nu sunt decât un spectacol care au scopul să convingă lumea din exterior că Rusia nu-l mai agreează. Nu cred că Federaţia Rusă a identificat la Tiraspol o persoană mai bună pentru interesele sale, de aceea sunt absolut sigur că Smirnov va învinge şi de această dată.”

În Transnistria ar exista, potrivit unor date mai vechi ale Ambasadei ruse, în jur de 160 de mii de posesori ai paşapoartelor ruseşti, dintre care circa 100 de mii - cu drept de vot. Ar fi un sfert din alegătorii transnistreni, dacă e să credem datelor oferite recent de comisia electorală de la Tiraspol, ce a anunţat înscrierea în listele electorale a unui număr de 406 mii de persoane cu drept de vot în stânga Nistrului. Date considerate de altfel de analiştii de la Chişinău drept vădit exagerate.
Previous Next

XS
SM
MD
LG