Linkuri accesibilitate

Alegerile din Rusia: impresiile unui observator moldovean


Valeriu Ghilețchi: „nu cred că oamenii au prea mari așteptări de la aceste alegeri și de la ceea ce va urma.”.





Valeriu Ghilețchi în dialog cu Valentina Ursu despre primele impresii asupra desfășurării alegerilor parlamentamentare din Rusia.

Valeriu Ghilețchi: ,,Am fost în calitate de observator din partea Adunării Parlamentare a
Valeriu Gilețchi
Valeriu Gilețchi
Consiliului Europei și pot spune că alegerile au decurs într-o atmosferă calmă. Azi dimineață am avut și un briefing cu toată echipa de observatori. În principiu nu au fost constatate încălcări grave.

Au fost anumite încălcări la numărarea voturilor, cu listele de alegători. Cea mai mare problemă a fost lipsa de observatori naționali din partea partidelor politice. Deci, putem admite că au fost și anumite erori, dar în linii mari cred că alegerile au fost corecte. E adevărat că partidul „Edinaia Rosia” și-a menținut poziția de lider în aceste alegeri, dar în același timp ei au scăzut semnificativ în comparație cu alegerile trecute. Ceea ce înseamnă că și în Federația Rusă procesele democratice totuși progresează, oamenii înțeleg că votul lor contează.”

Europa Liberă: Credeți că votul poate fi văzut ca un test-cheie pentru Vladimir Putin, care urmează să candideze în martie la președinția Rusiei?

Valeriu Ghilețchi:
,,Nu știu dacă îl putem numi neapărat cheie, dar cu siguranță că aceste alegeri sunt extrem de relevante pentru partidul „Rusia Unită” și în particular pentru domnul Putin, care intenționează să candideze la funcția de președinte. Deci, aceste alegeri îi vor face pe cei din „Rusia Unită” să tragă anumite concluzii.”

Europa Liberă: Adică ce concluzii?

Valeriu Ghilețchi:
,,S-ar putea să aibă nevoie să schimbe anumite lucruri, atât în vederea politicii, cât și în vederea resurselor umane. Sunt învinuiri destul de grave pe care le aduc partidele de opoziție partidului de guvernare. Prin urmare, în această perioadă scurtă, la formarea noului guvern ei vor trebui să țină cont de aceste învinuiri și poate prin acesta să-și asigure o victorie mai sigură la alegerile prezidențiale.”

Moscova la ora alegerilor parlamentare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:08 0:00


Europa Liberă: Credeți că Federația Rusă își va menține principiile pe care le-a avut până acum în ceea ce privește politica externă? Mai nou a insistat să fie creată Uniunea Euro-Asiatică.

Valeriu Ghilețchi:
,,Presupun că ei vor merge pe această Uniune Euro-Asiatică deoarece au nevoie în continuare de anumite idei noi, care ar aduce așa, mai multă încredere, ar dinamiza electoratul. Cred că la următoarele alegeri Uniunea Euro-Asiatică va rămâne pe agenda „Rusiei Unite”.”

Europa Liberă: Pe locul doi, dacă am înțeles corect, s-a clasat Partidul Comuniștilor, cu aproape 20 la sută din sufragii.

Valeriu Ghilețchi:
,,Și în Federația Rusă, ca și în Republica Moldova, este acest fenomen pe care eu îl numesc sindromul Egiptului. Oamenii mai trăiesc cu nostalgia trecutului. Deși în Federația Rusă se vede că acest proces este mai mic ca în Republica Moldova. Dar fiind la secțiile de votare am observat cum generația mai în vârstă preferă să-și dea votul pentru Partidul Comuniștilor, repet, din aceleiași considerente legate de trecutul sovietic de care își mai aduc aminte.

Dar nu cred că Partidul Comuniștilor din Federația Rusă are o perspectivă de a deveni un partid de guvernare. Partidul lui Jirinovski, bine, ei au un segment constant. Dacă ne referim la formațiunea „Iabloko”, cu regret formațiunile pro-occidentale, formațiuni care pledează pentru valorile democratice occidentale sunt dispersate și această dispersare a lor nu le permite să obțină un rezultat semnificativ. Din nou „Iabloko” nu va fi în Duma Federației Ruse. „Parnas” nu a trecut din cauza că nu a fost înregistrat. E o problemă a partidelor democratice, o problemă care din nou se vede în mai multe țări post-sovietice.”

Europa Liberă: Ați reușit să discutați cu alegătorii ruși? Ce zic ei? Cum văd viitorul țării?

Valeriu Ghilețchi:
,,Există și o dezamăgire. Chiar intrând în Federația Rusă la Aeroport, domnișoara care mi-a verificat pașaportul, m-a întrebat de ce am venit, i-am spus că sunt observator la alegeri. Și ea îmi spune: da eu n-am de gând să-mi stric ziua de odihnă, totuna nu se schimbă nimic, așa că nu voi vota. Poate nu este foarte relevant. Dar mi s-a părut totuși relevant, dacă în cazul dat totuși un funcționar și are o asemenea atitudine față de alegeri, spune ceva despre atitudinea populației față de tot ceea ce se întâmplă în țară.”

Europa Liberă: Despre un viitor vă întrebam dacă ați reușit cumva să discutați cu dânșii, un viitor al țării lor.

Valeriu Ghilețchi:
,,Oamenii de fiecare dată când participă la un proces democratic de alegeri își pun speranța că lucrurile se vor schimba în bine. Dar nu cred că este o speranță prea mare, nu cred că oamenii au prea mari așteptări de la aceste alegeri și de la ceea ce va urma.”
XS
SM
MD
LG