Linkuri accesibilitate

În Marea Britanie a avut loc cea mai mare grevă din ultimele decenii


Zeci de mii de lucrători din sectorul public al Marii Britanii, între care şi funcţionari de la oficiul primului ministru, au luat parte la cea mai mare grevă organizată în această ţară în mai multe decade. Greva a avut loc la o zi după ce premierul David Cameron a anunţat mai multe măsuri de austeritate menite să reducă datoria Marii Britanii, care se de ridică la o mie cinci sute de miliarde de dolari. Guvernul vrea între altele să prelungească limita de vârstă pentru pensionare, să mărească contribuţia la fondul de pensii de stat, şi a anunţat că măririle de salarii publice se vor limita la doar un procent până în 2014

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG