Linkuri accesibilitate

Administrația Obama îngrijorată de criza financiară europeană


Președintele Barack Obama la întîlnirea cu Herman Van Rompuy și José Manuel Barroso
Președintele Barack Obama la întîlnirea cu Herman Van Rompuy și José Manuel Barroso

Economiile SUA și UE, care generează împreună jumătate din produsul brut global, sunt mai dependente una de cealaltă decât oricare alte mari economii ale lumii.



Înaintea întâlnirii de astăzi a miniștrilor de finanțe din zona euro, președintele Statelor Unite, Barack Obama, le-a cerut europenilor să ia măsuri urgente pentru rezolvarea crizei datoriilor, a cărei undă de șoc riscă să provoace o nouă recesiune globală. Detalii are Mircea Țicudean.

Președintele Barack Obama i-a primit luni seară la Washington pe președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, și pe președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Potrivit corespondentului nostru la Washington, Richard Solash, președintele american i-a îndemnat pe oaspeții europeni să ia măsuri pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din zona euro, notând că criza europeană trage în jos și economia americană.

Președintele Barack Obama a spus că la discuțiile cu liderii UE le-a comunicat îngrijorarea Statelor Unite față de criza din zona euro, dar și hotărârea Washingtonului de a-și aduce contribuția la rezolvarea ei. Corespondentul nostru în capitala americană relatează că nici Obama, nici subalternii lui de la Casa Albă nu au spus în public ce anume măsuri ar fi gata să ia americanii, nici ce măsuri concrete le recomandă europenilor.

William Kennard, ambasadorul american la UE, este citat de agențiile de presă cu afirmația că Obama le-a spus europenilor că administrația lui așteaptă de la liderii din Uniune acțiuni rapide, curajoase și mai decisive.

Fără să ofere nici el detalii în privința eventualului sprijin american pentru europeni, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney a dat asigurări că dacă va exista, ajutorul american nu va implica vreo cheltuială suplimentară pentru contribuabilul american – un fel de a spune că Statele Unite nu-și vor mări contribuția la Fondul Monetar Internațional.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus la Washington că este nevoie de acțiuni ferme, dar a adăugat că ele nu trebuie grăbite peste măsură. Jose Manuel Barroso a spus că europenii sunt pe deplin conștienți de magnitudinea pericolului, dar a adăugat că restul lumii trebuie să înțeleagă că uneori pentru găsirea soluției optime este nevoie de timp.

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a spus că zona euro se pregătește de transformări cruciale. Van Rompuy a adăugat că la Washington, la 9 decembrie, liderii europeni vor analiza planul creării unei zone economice comune care să oglindească uniunea monetară deja existentă și că noile reguli mult mai aspre pentru disciplina fiscală în țarile membre vor duce la integrarea economiilor europene.

Într-o relatare de la Washington, Associated Press scrie că atenția acordată de americani crizei europene este perfect justificată: ea a afectat deja exportatorii americani, care resimt aprecierea dolarului față de euro și reducerea cererii de bunuri pe piețele europene. Iar bursa de valori americană este trasă în jos de mai multe luni de zile în care necazurile Greciei s-au extins asupra unor economii mai mari și mai solvente, ca Italia și Spania, amenințând până și credibilitatea Germaniei.

Economiile Statelor Unite și Uniunii Europene, care generează împreună jumătate din produsul brut global, sunt mai dependente una de cealaltă decât oricare alte mari economii ale lumii. AP observă că momentan balanța nefericirii economice înclină mai mult spre europeni, care se află mai aproape de marginea prăpastiei decât Statele Unite.

Dar americanii au propriile necazuri, cu Congresul incapabil să se pună de acord asupra reducerii deficitului. Pe ambele maluri ale Atlanticului, scrie AP, marea problemă este paralizia politică: unii analiști spun că liderii americani și europeni s-au trezit în fața unei crize perfect rezolvabile, pe care au reușit s-o transforme într-un început de catastrofă prin acțiunile lor greșite sau prin lipsa oricărei acțiuni.

Agențiile de presă scriu că nevoia de acțiuni rapide și radicale în zona euro a devenit și mai presantă după cele mai recente avertismente ale agențiilor de rating: astăzi agenția Moody s a avertizat că ar putea coborî ratingul datoriei subordonate pentru nu mai puțin de 87 de bănci din 15 țări, de teamă că guvernele respective nu ar avea destui bani ca să le salveze la nevoie. Iar Standard & Poor s spune că ar putea schimba perspectiva ratingului de credit triplu A al Franței, pentru o posibilă retrogradare. Un ziar francez a scris că un asemenea anunț ar putea fi făcut în următoarele zece zile.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG