Linkuri accesibilitate

Spania intră într-o perioadă „decisivă”


La anunțul rezultatelor alegerilor parlamentare din Spania
La anunțul rezultatelor alegerilor parlamentare din Spania

Noul guvern conservator va trebui să taie din buget cheltuieli de 30 de miliarde de euro, parafând aproape sigur reintrarea țării în recesiune




Spania a devenit în urma alegerilor de duminică a cincea țară din zona euro care trece anul acesta printr-o schimbare de guvern din cauza nemulțumirilor provocate de criza economică. Partidul socialist de guvernământ din Spania a suferit o înfrângere istorică în favoarea Partidului Popular, de la care se așteaptă acum evitarea intrării țării în incapacitate de plată. Detalii are Mircea Țicudean.

Conservatorii spanioli conduși de Marian Rajoy au ca sarcină imediată coborârea dobânzii la care se împrumută Spania, ajunsă la 6,5 la sută. Pragul de 7%, considerat periculos, a fost cel pe care când l-au atins, țări ca Grecia, Irlanda și Portugalia au fost nevoite să recurgă la ajutorul Fondului Monetar Internațional și Uniunii Europene.

Vorbind când rezultatele preliminare indicau victoria opoziției conservatoare, liderul PP Mariano Rajoy a spus că Spania intră într-o perioadă „decisivă”, care-i va modela viitorul nu doar pentru următorii ani, ci pentru următoarele decenii. În același discurs, învingătorul alegerilor spaniole și-a avertizat compatrioții să nu aștepte „miracole”, adăugând însă că munca bine făcută dă întotdeauna roade.

Luni, după ce victoria conservatorilor spanioli a devenit certă, rata dobânzilor la care se împrumută Spania a coborât ușor, reflectând sentimentul de ușurare dat investitorilor de victoria dreptei, dar pe parcursul zilei a crescut din nou, pentru că rezultatul alegerilor spaniole nu a înlăturat cu totul temerile eventualei extinderi a crizei datoriilor zonei euro.

Economiștii spun că pentru zona euro un faliment al Spaniei sau al Italiei ar fi o catastrofă, pentru că Europa, care a salvat până acum economii mici, nu are destui bani ca să salveze a treia și a patra economie ca mărime din zona euro.

Agenția Reuter notează un paradox al alegerilor spaniole: socialiștii au fost învinși pentru că au făcut reforme și au luat măsuri de austeritate care, de bine de rău, au împiedicat Spania să urmeze calea Greciei sau Portugaliei. Acum, conservatorii spanioli aduși la putere de reformele socialiștilor vor trebui să facă ei înșiși alte reduceri de cheltuieli.

Spania are ca țintă un deficit bugetar de 4,4% din Produsul Intern Brut la sfârșitul anului 2012, ceea ce înseamnă că noul guvern conservator va trebui să taie din buget cheltuieli de 30 de miliarde de euro, parafând aproape sigur reintrarea țării în recesiune în primele luni ale anului viitor.

Agenția Reuter scrie că într-o Spanie în care fiecare al cincilea cetățean este șomer, băncile nu împrumută pentru că sunt supuse unor exigențe noi, iar sectorul construcțiilor este la pământ, Partidul Popular spaniol va trebui să facă eforturi uriașe pentru a recâștiga încrederea investitorilor în economia spaniolă.

În campania electorală, conservatorii au vorbit mereu despre un nou început, despre reforme și recâștigarea prestigiului internațional al Spaniei, dar nu au prezentat vreun program concret de depășire a crizei economice – pe care investitorii, dar și partenerii europeni ai Spaniei, în frunte cu Germania, încă îl așteaptă.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG