Linkuri accesibilitate

1.11 - Chișinău: Scandal în jurul consulului onorific al Libanului în Moldova


Mahmoud Hammoud, devenit cetățean moldovean, este suspectat de apartenență la mișcarea teroristă Hezbollah.




1 noiembrie 2001

Ora Moldovei.

Scandal în jurul consulului onorific al Libanului în Moldova.

În cadrul ședinței ordinare de joi a Parlamentului deputații creștin-democrați au făcut o serie de interpelări legate de scandalul iscat în jurul persoanei fostului consul onorific al Libanului la Chișinău, Mahmoud Ahmad Hammoud. Relatează Sergiu Praporșcic.

Deputații grupului parlamentar creștin-democrat, aflat în opoziție au adresat astăzi la „Ora Guvernului” mai multe interpelări Procuraturii, Ministerului de Interne și Serviciului de Informații și Securitate referitoare la legalitatea obținerii în anul 2000 de către Mahmoud Hammoud, suspectat de apartenență la mișcarea terorista Hezbollah a funcţiei de consul onorific a Libanului în Republica Moldova şi a cetăţeniei moldovene. Deputatul creştin-democrat Ştefan Secăreanu a declarat că Mahmoud Hammoud a obţinut ilegal cetăţenia Republicii Moldova.

Ştefan Secăreanu: „Cer să se stabilească legalitatea acordării în anul 2000 a cetăţeniei Republicii Moldova numitului Mahmoud Ahmad Hammoud de către fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, precum şi să fiu informat asupra măsurilor luate pentru eventuala sancţionare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a persoanelor vinovate de comiterea acestei ilegalităţi. Ţin să precizez - cetăţenia poate fi acordată doar dacă persoana respectivă a domiciliat legal cel puţin 10 pe teritoriul ţării, sau este căsătorită cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin trei ani.”

Deputatul creştin-democrat Vlad Cubreacov l-a solicitat pe directorul Serviciului de informaţii şi securitate Valeriu Pasat să confirme sau să infirme declaraţiile directorului Serviciului român de Informaţii, Radu Timofte, potrivit căreia autorităţile moldovene au ştiut despre afacerile ilegale ale lui Mahmoud Hammoud, printre care trafic de fiinţe umane şi stupefiante încă în anul 1997, când acesta s-a stabilit în Republica Moldova.

Vlad Cubreacov: „Rog pe domnul director să ne confirme oficial, în scris, spusele domnului Radu Timofte, directorul Serviciului român de Informaţii, făcute într-un recent comunicat de presă, potrivit căruia imediat după plecarea cetăţeanului libanez Mahmoud Ahmad Hammoud din România şi stabilirea în Republica Moldova în anul 1997. Serviciul român de Informaţii a informat în scris colegii din cadrul serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova despre activităţile dubioase ale acestuia, inclusiv cele legate de traficul de droguri şi de carne vie, precum şi despre legăturile acestuia cu organizaţia teroristă Hezbollah.”

„În această chestiune a luat atitudine şi preşedintele fracţiunii comuniste, Victor Stepaniuc, care consideră că problema fostului consul onorific al Libanului în Republica Moldova trebuie tratată cu prudenţă, inclusiv în presă pentru a nu prejudicia imaginea Republicii Moldova.

Victor Stepaniuc: „Eu aş vrea să vă atrag atenţia, stimaţi colegi, sunt o mulţimea de ţări în Europa, care au milioane, practic, de arabi - şi Germania, şi Anglia, şi Italia, şi Spania, şi Portugalia ş.a.m.d şi scandaluri aşa cum este la noi deci nicăieri nu este. De fapt, aşa în ziare, internet ş.a.m.d. Aceea că noi căutăm la fiecare cotitură câte un Hammoud asta vorbeşte de fapt despre imaginea ţării.

Suntem de acord că necăutând că este partid de guvernământ şi este opoziţie, totuşi este imaginea ţării, care ea cât de cât trebuie să fie, să ne îngrijoreze pe fiecare din noi. De aceea eu aş vrea, ca fără doar şi poate organele statului să răspundă la toate interpelările, pe care le fac deputaţii şi nu e nimeni împotrivă, dar vedem ce scriem noi în ziarele noastre. Că uneori se scriu acolo falsuri interminabile şi nu ştii ce să faci cu dânsele şi în de obşte, în ce ţară noi trăim.”

Victor Stepaniuc a afirmat că România a procedat astfel încât scandalul legat de Mahmoud Ahmad Hammoud să se producă în Republica Moldova şi nu peste Prut.

Victor Stepaniuc: „Că românii au făcut foarte deştept – de ce ei au ştiut despre acest Mahmoud foarte demult, dar SRI a luat aşa, l-au lăsat într-o parte. Şi acum au lăsat chestiunea asta pe Republica Moldova, să se anunţe de aici, că da, avem din ăştia, avem din aceia, i-am lipsit de cetăţenie ş.a.m.d. Fără doar şi poate preşedintele a procedat corect şi noi, Parlamentul am procedat corect că am făcut aceea ce am făcut, dar faptul că ei s-au dat la o parte. Şi aşa procedează, vreau să vă spun, aşa ţări ca Anglia face foarte bine, şi Germania, care au foarte mari probleme cu arabii şi Dumneavoastră ştiţi foarte bine.”

În şedinţa de astăzi a Parlamentului, Dumitru Braghiş a anunţat că deputatul Mihail Sidorov, preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru drepturile omului şi minorităţi naţionale, a fost exclus din rândurile Alianţei „Braghiş”. Braghiş a spus că această decizie a fost luată ca urmare a faptului că Sidorov a ignorat cu desăvârşire deciziile fracţiunii Alianţa „Braghiş”. Parlamentul a aprobat astăzi în prima lectură un proiect de lege, care prevede că persoanele care au deţinut funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, sunt asigurate cu pază personală pe o perioadă de patru ani de la expirarea mandatului. Cheltuielile pentru întreţinerea pazei de corp vor fi suportate de Cancelaria de stat. Deputaţii au abrogat prevederea potrivit căreia foştii şefi de stat sunt scutiţi de plata serviciilor comunale.

Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, Radio Europa Liberă.

*

Ministrul de interne român, Ioan Rus, a declarat joi la Braşov că a semnat un ordin, care interzice cetăţeanului libanez Mahmoud Ahmad Hammoud accesul pe teritoriul României.
XS
SM
MD
LG