Într-un recent interviu, acordat ziarului Timpul, fostul ministru al tehnologiilor informaţionale, Alexandru Oleinic, spune că Moldova ar putea deveni foarte repede o ţară prosperă şi competitivă. Ea are un sol fertil, o bună aşezare geografică, iar un proiect naţional ce ar mobiliza întreaga societate, investiţiile serioase în educaţie, ştiinţă şi sănătate şi tenacitatea proverbială a moldovenilor ar putea face din R. Moldova un adevărat Eldorado.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
D-ul Oleinic nu e singurul politician de la noi care visează frumos, care e foarte optimist şi care vede Moldova fericită şi prosperă. La fel de încrezător pare a fi şi liderul social-democrat Victor Şelin care nu numai că vrea să facă aici o Elveţie a estului, ci şi ia notiţe de la politicienii şi oamenii de afaceri elveţieni. Şi, de fapt, lista politicienilor optimişti e foarte lungă, dacă ne referim la toţi cei 20 de ani de independenţă. Mulţi dintre guvernanţii autohtoni au văzut Moldova prosperă şi atrăgătoare.
Realizările modeste din ultimii 20 de ani au dat peste cap toate visurile astea. Moldova e cea mai săracă ţară din Europa, una din cele mai corupte de pe continent şi campioană mondială la beţie. Ţara noastră, îmi pare rău că trebuie să revin la ideea asta, dă impresia unui fief al anarhiei. Care sînt ideile-valorile-obişnuinţele ce fac viaţa socială previzibilă, plină de sens, şi care ne unesc? Eu unul nu le prea văd. În schimb am văzut mereu proliferarea ilegalităţii, evaziunii fiscale, cumetrismului, hoţiei, indiferenţei, egoismului, imoralităţii.
Teoreticeşte e aşa cum spune dul Oleinic. Dar aici teoria şi practica aproape că nu se intersectează. Un proiect naţional în care să fie implicaţi „de la vlădică la opincă”? Cum e posibil lucrul ăsta în spaţiul fortăreţelor familiale egoiste şi indiferente? Investiţii serioase în educaţie, ştiinţă şi sănătate? Păi, cine le va face într-o ţară în care statul a avut cea mai mare grijă de propriile pîrghii şi în care proiectele de interes public nu valorează o iotă în raport cu interesul personal? Iar în ceea ce priveşte tenacitatea moldovenilor, ea e mai vizibilă la cei care pleacă din ţară.
Am tot visat frumos 20 de ani şi visăm în continuare. Între timp ne cufundăm tot mai mult în mocirla degradării. Şi mă tem că nici visurile, nici optimismul debordant nu ne mai pot ajuta. Pînă la Moldova prosperă sînt ani-lumină, iar viaţa omului e mult prea scurtă.
